În afară de multinaționalele americane rapace, cele pe care ONG-urile OXFAM și Basic le-au indicat ca fiind cele mai zgârcite în investiții și cele mai generoase cu acționarii și managerii lor, sunt francezi. Remarcându-se printre acestea – susțin autorii în cercetarea lor – ArcelorMittal urmat de Engie și Veolia. Despre care Nouvel Observateur, preluând cercetarea Oxfam-Basic, scrie că acestea sunt, în ordinea arătată, companiile care au rata mai mare de redistribuire a profitului în dividende către acţionari. Averea distribuită în așa fel încât să-i facă pe acționarii bogați din ce în ce mai bogați, neglijând angajații.
Într-adevăr, angajaților multinaționalelor franceze, au alocat doar 5,3 la sută din profit iar la investiţii 27 la sută. Autorii o scriu și o repetă în ponderosa cercetare efectuată în 2018, cercetare care a trezit și unele distincții, după cum a raportat însuși Nouvel Observateur. Cu toate acestea, substanța unei inegalități tot mai mari în distribuția profiturilor rămâne.
„Grupul ArcelorMittal – observă cercetarea Oxfam-Basic – a alocat acționarilor dividende foarte mari timp de patru ani la rând, din 2012 până în 2015, în timp ce suferea pierderi”. În medie, directorii generali francezi (numiți PDG în Franța) – arată cercetările – se laudă cu salarii de 257 de ori mai mari decât salariile medii ale angajaţilor lor. Și asta se întâmplă sistematic, fără ca guvernul să intervină vreodată pentru a restabili un minim de redistribuire, din 2009. Mai mult: Franța este prima țară din lume în această disparitate în beneficiul acționarilor și mega-managerilor.
Raportul celor două ONG-uri franceze o subliniază cu următoarele cuvinte: „Dacă se ia în considerare suma totală a dividendelor plătite în raport cu valoarea profiturilor realizate, Franta este campioana mondiala: între 2005 și 2015 companiile Cac 40 au fost cele care au plătit cea mai mare parte din profit acționarilor lor sub formă de dividende”.
Un record mondial care vede Italia foarte departe. Clasamentul mondial al... „lacomia” corporativă, adică companiile cele mai însetate de dividende și cele mai zgârcite cu cei care le-au procurat, vede Statele Unite într-o redresare foarte puternică datorită reformei fiscale a lui Trump care a săpat o prăpastie între conducerea de vârf și angajați. În anii în care speculațiile financiare au sărăcit micii investitori, marile companii au golit clasa de mijloc, reducând salariile și locurile de muncă.
Unul dintre numeroasele exemple enumerate recent de către Fundația As You Sow, este cea a lui Bobby Kotick, CEO Activision Blizzard, CEO supraplătit la nivel mondial care cu un „salariu” de 306 ori mai mare decât al angajaților săi, a concediat zâmbind aproximativ 800, în ciuda faptului că a obținut – angajații – rezultate excelente de vânzare.
Fundația, împreună cu mulți exponenți ai societății americane, și-a exprimat timid speranța că acești manageri din ce în ce mai bogați vor fi putin mai responsabil fata de mediu si angajati. Deocamdată, 40 de directori executivi belgieni au exprimat cea mai hotărâtă mustrare a acestor excese. „Taxează mai mult profiturile și dividendele – au declarat recent – moștenirile bogate, chiriile, poluatorii. Și creăm locuri de muncă”.
Rămâne de subliniat că ArcelorMittal, datorită unei situații financiare excelente, își permite o libertate de mișcare și de luare a deciziilor pe care guvernul galben-verde nu a vrut să o vadă. Luigi Di Maio și Matteo Salvini aveau în mână, la momentul respectiv, toate datele și informațiile pentru a înțelege asta nu muncitorii erau cei care țineau cuțitul de mâner, guvernul galben-verde, Liga și 5 Stele dar ArcelorMittal. Și că provocările verbale de la Masaniello și agitatorul din Valea Po al maselor cu francezii foarte bogați nu funcționează.
