Italia este țara pe care o iubesc”. Cu aceste cuvinte, acum 30 de ani, pe 26 ianuarie 1994, Silvio Berlusconi a anuntat al lui intrarea in politica. „coborâre în câmp” al Cavalierului, deja protagonist în lumea afacerilor și în scena media cu imperiul său Fininvest, a avut loc printr-un mesaj de televiziune preînregistrat, de nouă minute, difuzat pe toate rețelele naționale de televiziune. Anunțul a marcat începutul unei ascensiuni rapide și fără precedent în politică pentru fostul antreprenor care a renunțat la toate funcțiile sociale pentru a candida, culminând cu victorie la alegerile politice din martie 1994.
A ei ascensiunea electorală a fost un fenomen unic, unii analiști considerând inițial intrarea sa în politică ca fiind întârziată, dar ulterior trebuind să-i recunoască capacitatea de a forma și de a dirija opinia publică. Silvio Berlusconi, omul de afaceri devenit lider politic, preluase oficial comanda noii sale aventuri în politica italiană.
Discutabilă sau nu, intrarea lui Berlusconi în politică a schimbat politica italiană și a dat naștere așa-zisului „A doua republică”. A fost un protagonist incontestabil al ultimilor treizeci de ani de istorie a Italiei până la moartea sa în iunie trecut.
Primii pași și îndoielile aliaților
Berlusconi, în realitate, lucra la acest pas din vara lui 1992, iar posibilitatea ei intrase în dezbaterea politică din iulie 1993. Primul său pas politic real a început în noiembrie 93, când a anunțat, surprinzând toată Italia, că sprijin pentru candidatura lui Gianfranco Fini ca primar al Romei.
Pe ruinele din Tangentopoli, care lăsaseră un gol politic fără precedent, Berlusconi, între timp, a început să-și construiască partidul de centru-dreapta: Forza Italia.
Alegerea lui Berlusconi de a intra în politică nu a fost lipsită de incertitudini și temeri, legate în principal de eventualele acuzații de conflict de interese cu care s-ar putea confrunta. În realitate, adevăratul impuls pentru Berlusconi de a intra în politică a fost scopul de a-și salva companiile și imperiul său media care avea multe probleme. La coborârea lui pe câmp erau diviziuni chiar și în cadrul cercului îngust a Cavalerului. Un grup, numit „porumbei” și conduși de Fedele Confalonieri și Gianni Letta, cu sprijinul lui Maurizio Costanzo, Indro Montanelli și Federico Orlando, credeau că alegerea de a intra în politică a fost una nefericită. Un al doilea grup, cunoscut ca „șoimi” și compus din Marcello Dell'Utri, Ennio Doris și Cesare Previti, au susținut în schimb necesitatea implicării politice directe a lui Berlusconi. Alții, precum Paolo Berlusconi și Adriano Galliani, și-au menținut o poziție neutră. Berlusconi însuși a rămas mult timp nesigur despre ce să facă. O decizie pe care a rezolvat-o definitiv cu discursul său.
Victorie la alegerile din 1994
La doar două luni de la „plecare pe teren”, la liderul noului partid, Berlusconi a câștigat alegerile politice din 27 și 28 martie, după o campanie electorală strânsă. A fost istoric ciocnire la TV cu Achille Occhetto, apoi secretar al PDS, într-o întâlnire față în față la TV găzduită de un tânăr Enrico Mentana. Primul guvern Berlusconi a fost însă scurt: în decembrie același an, Liga de Nord a lui Umberto Bossi (aliat al premierului) a intrat în opoziție, prezentând o moțiune de cenzură. La 22 decembrie 1994, Berlusconi a demisionat urcând la Quirinale și predându-și demisia președintelui Oscar Luigi Scalfaro.
Guvernele succesive Berlusconi
După prima experiență, Berlusconi a condus alte trei guverne: Berlusconi II (2001-2005), cel mai lung din istoria republicană italiană, care a început odată cu semnarea la TV a celebrului „Contract cu italienii”; Berlusconi III (2005-2006); și Berlusconi IV, care a început în mai 2008 și s-a încheiat în noiembrie 2011, pe fondul marii crize a datoriilor suverane care a adus răspândirea italiană la un nivel istoric de 585 de puncte de bază și Italia în pragul incapacității. Înainte de a intra în Parlament, Berlusconi a fost copleșit de piețele financiare care nu aveau încredere în el.
„Nu vreau să trăiesc într-o țară iliberală”
Mai jos a extras din mesaj de Berlusconi în 1994:
„Italia este țara pe care o iubesc. Aici am rădăcinile mele, speranțele, orizonturile mele. Aici mi-am învățat meseria de antreprenor de la tatăl meu și din viață. Aici am învățat pasiunea pentru libertate. Am ales să iau terenul și să se ocupe de treburile publice pentru că nu vreau să trăiesc într-o țară iliberală, guvernat de forțe imature și de bărbați strâns legați de un trecut falimentar din punct de vedere politic și economic. Pentru a face această nouă alegere de viață, Am demisionat astăzi din toate funcțiile corporative în grupul pe care l-am fondat. Renunț așadar la rolul meu de editor și antreprenor pentru a-mi pune experiența și tot angajamentul la dispoziția unei bătălii în care cred cu absolută convingere și cu cea mai mare fermitate. Știu ce nu vreau și, alături de mulți italieni care mi-au acordat încrederea lor în toți acești ani, știu și ce vreau. Și mai am speranța rezonabilă de a o putea realiza, în alianță sinceră și loială cu toate forțele liberale și democratice care simt datoria civilă de a oferi țării o alternativă credibilă guvernului de stânga și comuniștilor”.
