Cercetările și analizele care stau la baza acestei cărți („Reggio Emilia, teritoriul „mecanicii inteligente” – Evoluția cartierului mecatronic la vremea Industriei 4.0″ de Lorenzo Ciapetti și Franco Mosconi, editorul Il Mulino) au a fost efectuat înainte ca noul Coronavirus să-și manifeste efectele devastatoare asupra societății și economiei italiene. Din studiul nostru, rezultat al muncii a zece coautori, a reieșit un tablou în care luminile domină umbrele, performanțele pozitive asupra problemelor nerezolvate. Dar apoi a venit pandemia de Covid-19, care a lovit regiunile „noului triunghi industrial” – printre ele Emilia-Romagna – cu o violență deosebită.
Întrebarea devine așadar: în zona Reggio Emilia, în ce măsură tabloul pe care l-am conturat despre „mecanica inteligentă” și „cartierul mecatronic” este destinat să se schimbe ca urmare a Coronavirusului?
Suntem astfel conduși la o reflecție necesară asupra consecinţele economice ale crizei medico-sanitare că trăim; o criză care, așa cum scriem, este în scădere în intensitate datorită în primul rând muncii extraordinare desfășurate în spitalele noastre cu profesionalism și generozitate de către tot personalul; o lucrare sustinuta de contributia financiara atat a multor firme (industriale, bancar-asigurari, comerciale), cat si a unor importante fundatii regionale, care nu au ezitat sa isi ofere sprijinul, permitand intarirea rapida a structurilor si capacitatii de reactie a sistemului de sanatate. .
Problema consecințelor economice ale Covid-19 a fost mult investigată: se formează o literatură foarte vastă - în Italia și peste tot în lume - pe această temă, cu contribuția cadrelor universitare, antreprenorilor, sindicaliștilor, reprezentanților instituțiilor. . Este dincolo de scopul acestui lucru prolog orice încercare de clasificare a acestor contribuţii. Sarcina noastră este mult mai limitată și are legătură directă cu întrebarea pusă mai sus: la ce schimbări este rezonabil să ne așteptăm în acest teritoriu/district? Există un plan macroeconomic și există un plan microeconomic, legat în mod natural unul de celălalt. Pentru a încerca un prim răspuns, să încercăm să dedicăm câteva reflecții ambelor.
Acum, macroeconomia crizei nu lasă loc imaginației. Colapsul PIB-ului italian pentru 2020 este de așteptat în aceste proporții: -6,5% (Prometeia; -6,0% (Centrul de Studii Confindustria); -9,1% (Fondul Monetar Internațional). Pentru țara noastră, redresarea în 2021, potrivit judecății comune, va fi doar parțială: 3,3 % (Prometeia); 3,5% (Csc); 4,8% (FMI). Cu timpul, nimeni nu merge mai departe în timp.
În acest an, scăderea PIB-ului este firesc generalizată atât la scară europeană, cât și globală, în timp ce situația prognozată pentru 2021 este mai variată, când „recul” din mai multe țări ar trebui să compenseze pierderile din 2020. Autoritatea Perspective economice mondiale (WEO) FMI, de fapt, estimează un -3% pentru PIB-ul mondial în acest an, urmat de un 5,8% anul viitor. Rezultatul net (pozitiv) este rezultatul a două dinamici de creștere diferite. Pe de o parte, există cea a „economiilor avansate”: -6,1% (2020), 4,5% (2021); pe de altă parte, dinamica care explică rezultatele în „piețele emergente și economiile în curs de dezvoltare”: -1,0% (2020), 6,6% (2020).
În vremuri de piețe deschise, cu economii naționale individuale tranzacționând – într-o măsură mai mare sau mai mică – cu toate celelalte, această dinamică a PIB-ului nu poate decât să se reflecte în tendința comerțului mondial. Este întotdeauna extensia WE din aprilie să ne spună că „volumul comerţului mondial (de mărfuri şi servicii)”, după criza așteptată pentru acest an (-11,0%), își va reveni în 2021 (8,4%), chiar dacă doar parțial.
Pentru o economie deschisă precum cea Emilia-Romagna (vom arăta cum raportul Export/PIB, chiar înainte de tsunami, era de peste 40%), acest lucru pune, fără îndoială, o problemă. Și o plasează pentru cartierul de mecatronică Reggio Emilia, care în mod tradițional a fost capabilă să exporte o cotă foarte mare din cifra de afaceri (mai mult de 70% în cazul „companiilor excelente”, după cum arată un sondaj Antares).
Povestea nu se termină aici, întrucât firele subțiri, dar robuste, care leagă nivelul macro de nivelul microeconomic ne determină să reflectăm asupra organizației internaționale a producției. În globalizarea secolului XXI, un rol cheie îl joacă ceea ce se numesc „lanțuri de valoare globale (GVC)” sau, mai simplu, lanțuri de aprovizionare. Un produs care părăsește o anumită fabrică (să zicem, într-o țară occidentală) este rezultatul unei fragmentări a sistemului de producţie la scară globală, deoarece multe dintre componentele sale (inputurile intermediare) erau fabricate în alte și diferite părți ale lumii (multe în Est, începând cu China), unde motivele de cost făcuseră convenabilă mutarea producției.
Richard Baldwin (Institutul Absolvent din Geneva) a fost cel care a expus pe deplin teoria „despachetării” (separarea) de producție, ajungând în punctul de a teoretiza „marea convergență” dintre țările nou industrializate și cele ale G7. Timp de mulți ani a fost o teorie care nu a fost doar citată pe scară largă în literatura economică, ci și susținută de fapte precum creșterea ponderii Chinei asupra PIB-ului mondial în ultimii douăzeci de ani (de la 4 la 16%). Coronavirusul schimbă dramatic cărțile de pe masă pentru că furnizarea de componente și produse intermediare din fabrici situate în țări îndepărtate pune în pericol GCS-ul mai sus menționat: astăzi din cauza acestei pandemii și, în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, cine știe pentru ce alt virus incontrolabil (Bill Gates docet).
Există politici care pot încurajează „întoarcerea acasă” (resorarea) a producțiilor anterior delocalizate? Și, mai general, vor exista schimbări în globalizarea așa cum am cunoscut-o între sfârșitul secolului XX și primele două decenii ale secolului XXI? În acest sens, prefigurand o „semi-autosuficiență” a fiecăreia dintre cele trei mari regiuni economice mondiale (Europa, SUA, China), Dario Di Vico a scris recent:
„Teza dominantă a analiștilor este că coronavirusul va ajunge să compromită – să slăbească lanțurile internaționale de producție și să favorizeze comerțul internațional pentru zone individuale. În acest sens, Romano Prodi a vorbit despre „globalizare pe bază regională”, cu schimburi comerciale și lanțuri de producție concentrate în câteva macro-zone”.
Multe analize au oferit o listă a sectoarelor industriale cele mai afectate, în Italia și în Europa, de întreruperea aprovizionărilor și aprovizionărilor regulate din Orientul Îndepărtat: auto, electronice de larg consum, produse farmaceutice, modă.
Și mecanicii? Și, chiar mai în profunzime, mecatronică? Să începem prin a spune, în urma analizei lui Paolo Bricco, că mecanica este „cadrul sistemului industrial al țării”, deoarece înseamnă:
„105 de companii (un număr care include ateliere artizanale), 1,6 milioane de angajați, 500 de miliarde de euro cifră de afaceri, 100 de miliarde de valoare adăugată și 220 de miliarde de exporturi (cu active de 60 de miliarde, esențiale pentru reechilibrarea balanței comerciale italiene). Mecanica reprezintă 8,1% din valoarea adăugată a întregii economii și 47,7% din cea a industriei prelucrătoare; pentru 6,1% pe ocuparea forței de muncă din Italia și pentru 42,2% pe cea din industria prelucrătoare; pentru jumătate din exporturile naționale (…) Mecanica este un fel de aluat care este peste tot".
Ei bine, un sector realizat astfel – „axa portantă” a industriei italiene atât în ceea ce privește baza de producție, cât și în ceea ce privește proiecția sa pe piețele internaționale – este (și va fi inevitabil) implicat în noua dinamică a globalizării la care 'se menționează: „regionalizarea” schimburilor, GVC-uri mai concentrate pe macro-zone (Europa în ceea ce ne privește), resorarea.
În această perspectivă mai largă, se impune o anumită regândire (și se va impune) și pentru cartierul mecatronic Reggio, obiectul acestei lucrări colective. Deci, iată pentru a începe să concluzionam asta prolog, întrebarea cheie poate fi pusă în următorii termeni: un district este deja în sine, ca să spunem așa, coeziv? În sensul că a lui lanțului de aprovizionare este în mare parte centrată de-a lungul axei Via Emilia?
După cum arată multe dintre eseurile publicate ulterior în carte, cartierul de mecatronică din Reggio Emilia are un lanț de aprovizionare foarte structurat și apropiat, așa cum reiese și din datele privind distanța în kilometri de la furnizori, care este mai mică decât în alte realități chestionate de „Monitor al raioanelor” (vezi, în special, analiza efectuată în capitolul 4). Și, de asemenea, în ceea ce privește ceea ce este definit pătrunderea importurilor, observăm valori destul de scăzute. Cu toate acestea, nu se poate crede că raionul este imun la anumite riscuri: China, din care provin 28,5% din importurile districtuluireprezintă principala piață de aprovizionare.
Pe scurt, atât pentru mecanica italiană, cât și pentru mecatronica Reggio Emilia, amploarea exactă a implicării în noile traiectorii ale globalizării este greu, dacă nu imposibil, de predeterminat aici și acum. Capacitatea de reacție a companiilor din Emilia-Romagna, care a apărut deja în primele și foarte dificile luni de răspândire a virusului datorită multe cazuri de reconversie productivă, precum și în virtutea atenției tot mai mari acordate siguranței lucrătorilor din fabrică, introduce un element de optimism moderat asupra momentului unei posibile, deși dezirabile, redresări.
Mai general, viteza și gradul (sau nivelul, dacă preferați) de implicare în noua globalizare va depinde de mulți factori, cum ar fi, de exemplu, din punct de vedere medical și sanitar, timpul necesar pentru descoperirea și introducerea unui vaccin eficient și, din punct de vedere economico-social, amploarea și coerența răspunsului politic al Uniunii Europene ( UE).
De altfel, din ambele puncte de vedere, având în vedere gravitatea provocării pe care o reprezintă această pandemie, este de neconceput să ne gândim în continuare, în UE, la nivelul fiecărui stat membru: o „infecție globală” necesită „soluții comune”, a scris pe bună dreptate într-unul din Editorialele sale Directorul Actualizări sociale. Haide civilizație catolică, Gaël Giraud și-a încheiat analiza prospectivă cu aceste cuvinte:
„Reconstrucția economică pe care va trebui să o realizăm după ieșirea din tunel va fi o oportunitate neașteptată de a implementa transformările care, chiar și ieri, păreau de neconceput celor care continuă să privească spre viitor prin oglinda retrovizoare a globalizării financiare. Avem nevoie de reindustrializare verde, însoțită de o relocare a tuturor activităților noastre umane”.
