Peste douăzeci de lucrări, toate create într-o perioadă de timp cuprinsă între 1955 și 1988, va depune mărturie despre vocația experimentală cu totul și cu totul a lui Dorazio. Dorazio a fost un artist care, abordând lumea picturii la începutul anilor XNUMX, a trecut prin următoarele cinci decenii cu un spirit sensibil la schimbare și inovație. Rezultatul a fost un drum artistic fertil și eterogen. În ciuda aderării artistului la principiile fundamentale ale picturii sale – futurismul lui Balla, Boccioni, Severini și Magnelli, suprematismul lui Malevič și abstracționismul lui Kandinsky – lucrările sale s-au îmbogățit progresiv de influențele care derivă din multitudinea de întâlniri care au punctat cariera artistului.
În 1947, Piero Dorazio a fondat Forma 1 grupă cu Carla Accardi, Ugo Attardi, Pietro Consagra, Mino Guerrini, Achille Perilli, Antonio Sanfilippo și Giulio Turcato. Cu acești artiști, Dorazio a dezvoltat o artă care s-a centrat pe primatul formei în compactitatea ei esențială și, prin urmare, a eliminat din lucrările sale orice pretenții de simbolism conceptual sau psihologic.
În 1953 s-a mutat la New York și a intrat în contact cu Willem de Kooning, Mark Rothko, Jackson Pollock, Barnett Newman, Robert Motherwell și criticul de artă Clement Greenberg. Compozițiile sale au fost îmbogățite cu noi nuanțe și tonuri și abstracționismul haotic al lui de Kooning și suprapunerile luministe ale lui Rothko. Fundalurile sale largi colorate s-au intensificat într-o pădure de câmpuri ortogonale într-un model de zăbrele.
În 1962 a fost invitat la face parte din Grupul Zero cu care împărtășește nenumărate expoziții de grup și o mare varietate de publicații. Apropierea artei lui Dorazio de experimentarea optică cinetică - tocmai în acei ani caracterizați prin căutarea unor noi forme de expresie și procedee artistice - nu s-a transformat de fapt într-o experimentare materială prin inserarea elementelor tehnologice în procesul creativ al operei, ci în un studiu continuu al luminii și culorii în raport cu sinteza perceptivă a modului în care ar fi fost văzută lucrarea.
Spre sfârșitul anilor XNUMX, compozițiile color ale lui Piero Dorazio s-au răspândit pe suprafețe mai mari, revenind adesea la reflexiile inițiale care îi animaseră lucrările anterioare cubiste și futuriste, dar, în acest moment, sunt concepute cu culori plate în mod deliberat inexpresive, simboluri ale geometrismului pur, care se disting printr-o emisie particulară a unei lumini intrinseci.
Lucrările expuse evidențiază munca constantă a lui Piero Dorazio pe o perioadă de treizeci de ani, concentrată pe explorarea infinitelor posibilități expresive ale culorii. Expoziția este amenajată în așa fel încât adâncimea insesizabilă a împletirii dense a motivelor reticulate contrastează cu puritatea suprafețelor definite de fundaluri mari colorate juxtapuse în forme geometrice rigide. Expoziția va fi confirmarea capacității artistului roman de a ști să insufle valoarea absolută a culorii care, eliminând total folosirea clarobscurului, își recuperează identitatea în variația luminii, devenind însăși lumină.
Iese la iveală o explozie de culoare, o emanație de energie strălucitoare lipsită de conceptualisme care, și astăzi, este capabilă să capteze privirea privitorului, învăluindu-l într-un caleidoscop al bucuriei.
Info:
ore:
Luni – Vineri 10.00 – 13.00 | 14.00 – 18.00 Sâmbătă 18 septembrie 10-18
Duminică 19 septembrie la programare
Galeria Gracis, Piazza Castello 16 – 20121 Milano T. 02 877807 gracis@gracis.com
Detaliu coperta Piero Dorazio, 1965, foto / foto Vincenzo Pirozzi
