G20 de la Veneția a convenit liderilor marilor economii ale lumii asupra ineluctabilității de a plasa primul loc pe agenda economică mediu și lupta împotriva schimbărilor climatice. Implicațiile acestei noi paradigme de priorități vor avea efecte și asupra viitoarelor politici de guvernanță monetară și economică ale Uniunii Europene. Este opinia lui Monica Billio, profesor de Econometrie la Cà Foscari (prima femeie din Italia care a câștigat o catedra de Econometrie), unul dintre cei mai influenți economiști de pe scena academică italiană. De menționat că, datorită studiilor sale inovatoare privind stabilitatea sistemelor financiare, în timpul marii crize a datoriilor suverane a fost o interlocutoare foarte ascultată și la Frankfurt la BCE.
Politica monetară a Uniunii Europene s-a axat până acum pe dogma de neatins a inflației de 2%. Vești grozave se profilează la orizont: BCE a lui Christine Lagarde ar putea considera acest parametru mai puțin de neatins, ținând cont de analizele provenite din schimbările climatice.
„Atenția acordată dinamicii inflației pentru politica monetară europeană va rămâne puternică, acesta este încă primul mandat acordat BCE, dar asistăm cu siguranță la o nouă fază. De asemenea, mai trebuie adăugat că ultimii 10 ani ai economiei europene cu siguranță nu s-au îngrijorat de tensiunile legate de inflație, în ciuda politicilor monetare potențial capabile să determine creșterea acesteia, plecând chiar de la „Whatever it takes” a lui Mario Draghi.
Lăsând deoparte obsesia inflației, va exista un nou curs pentru zona euro?
„Cel mai mare pericol pe care l-a experimentat zona euro nu a fost cauzat de inflație, ci de stabilitatea și stabilitatea sistemului financiar. Iar printre marii factori noi ai stabilității se vor număra schimbările climatice, înțelese ca un risc de tranziție. Pentru că, datorită impulsului sau necesității politice, sistemul economic va trebui să se schimbe în vederea sustenabilității: timpurile și modalitățile în care va face acest lucru vor avea un impact considerabil. În plus, această tranziție va atinge multe probleme capabile să influențeze dinamica inflaționistă, să ne gândim la combustibilii de origine fosilă și la metodele de creare a energiei care sper să dispară”.
Ce înseamnă pentru cei care guvernează politica monetară a celei mai complexe economii de pe planetă?
„Instituțiile financiare vor fi chemate să se adapteze la o schimbare importantă de perspectivă. Este necesar ca orizonturile de timp ale guvernării economiei să se schimbe: sustenabilitatea mediului, economia durabilă în sensul său cel mai larg trebuie să privească spre viitor, nu se poate evalua și gestiona pe termen scurt. În consecință, politica monetară va muta atenția pe termen mediu și lung”.
Dar în mod concret cum s-ar putea schimba sistemul financiar al Uniunii?
„Comisia Europeană în definiția NextGenerationEU și acum în „Noua strategie de finanțare a tranziției către o economie durabilă” sa deschis de fapt către un mecanism european de solidaritate. Pandemia a dus la emiterea de datorii comune în Uniune, un pas istoric fundamental după Maastricht, superior aceluiași „Orice este nevoie””.
Revoluția verde care este așteptată pentru afaceri (37% din fondurile pentru tranziție durabilă), mediul și dezvoltarea vor avea puterea să schimbe vechile paradigme care au guvernat până acum integrarea europeană? Să ne gândim, de exemplu, la regula deficitului de 3%/PIB inventată încă din 1981 de Guy Abeille la instigarea lui François Mitterrand.
„Situația financiară critică cauzată de pandemie nu a făcut decât să suspende o serie de reguli economice. Dar acestea sunt mecanisme care susțin relațiile de încredere și sunt necesare pentru a menține un mecanism complex precum economia europeană. Aceeași încredere care a permis Italiei în 2011-2013 să depășească un moment teribil tocmai cu ajutorul instituțiilor UE. Regulile privind finanțele publice nu vor fi măturate, dar vor fi flexibilizate tocmai pentru a-și asuma și obiective pe termen lung”.
Cum se intersectează tranziția verde concepută de Comisia Europeană cu raționamentul lui Mario Draghi despre „datoria bună”?
„Este aceeași viziune generală. A existat o fază în această pandemie, cea a băuturilor răcoritoare, care a servit pentru a menține economia vie prin cheltuirea multor resurse publice. Riscul concret a fost de a nu găsi sectoare economice întregi după criză. Această fază trebuie înlocuită rapid cu datoria publică dedicată investițiilor și creșterii durabile”.
Dacă ar fi să faci un exercițiu între predicție și speculație academică, care regulă a economiei europene ar putea fi măturată de noile politici de mediu?
„Trebuie să ne uităm la sfera deschiderilor președintelui Lagarde: nu va mai fi o atenție obsesivă pe termen foarte scurt. Orizonturile de timp pentru evaluarea politicilor guvernamentale, sustenabilitatea datoriei suverane și planurile de stimulare a economiei se vor schimba. Economia nu va mai fi așadar constrânsă de imediat: în acest scenariu este evident că doar un actor precum Europa va putea guverna această nouă dimensiune, mai greu statele naționale individuale. Și revenind la reguli: într-un astfel de cadru, sistemul economic ține doar dacă este stabil și dacă există încredere între statele membre”.
