O adevărată hartă a disciplinei 231, decret legislativ din 2001 privind responsabilitățile administrative ale firmelor, este cea conturată de Assonime în raportul său privind „Răspunderea societății pentru infracțiuni financiare și corporative”. Inspirându-se din sentința Tribunalului din Milano din 3 noiembrie 2010 referitoare la dosarul Banca Italease, cele mai importante și spinoase puncte sunt abordate în ceea ce privește sarcinile administrative ale organelor corporative, la zece ani de la intrarea în vigoare a disciplinei.
În special, rolul modelelor organizaționale este definit în contextul neglijenței organizaționale, clarificând sensul care trebuie atribuit interesului sau avantajului entității dacă este legat de scopul infracțiunii. În sfârșit, este explorată problema delicată a entității profitului care poate fi confiscat. Afacerea Italease, asupra căreia s-a pronunțat judecătorul de instrucție din Milano, provine dintr-o serie de comportamente ilicite de care au fost acuzați directorul general și directorul general al băncii. Aceștia au fost judecați pentru informații corporative false, manipularea pieței și obstrucționarea funcțiilor de supraveghere.
Raportul Asociației Societăților pe Acțiuni Italiene își propune să evidențieze modul în care acest caz legal a definit responsabilitățile companiilor pentru infracțiunile comise de managerii lor superiori. Cazul Milano a clarificat că organul răspunde întotdeauna în cazul săvârșirii infracțiunilor, de fapt un model organizatoric ineficient fiind considerat a fi cauza în toate intențiile și scopurile, ceea ce nu a împiedicat apariția comportamentului ilicit. Mai mult, ar fi suficient să se demonstreze că organismul a profitat de infracțiuni pentru a formula o acuzație împotriva sa. Doar dacă infracțiunea a presupus un câștig exclusiv pentru persoana fizică care a săvârșit-o sau pentru terți, societatea este exonerată de răspundere, a precizat procurorul.
A doua problemă spinoasă pe care a încercat să o definească sentința este cea legată de aplicarea sancțiunilor, aspect delicat al sistemului de pregătire al celor 231, asupra căruia speranța Spa-urilor italiene este o intervenție legislativă care revizuiește disciplina actuală. Arta. 19 din Decretul legislativ 231/01 stabilește că: „Confiscarea prețului sau profitului infracțiunii se dispune întotdeauna împotriva entității, cu excepția părții care poate fi restituită părții vătămate” . Jurisprudența a lămurit, se consideră profitul infracțiunii acela constituit din avantajul economic care are o legătură de cauzalitate cu infracțiunea în sine și care „se determină concret net de beneficiul efectiv realizat eventual de persoana vătămată”.
Prin urmare, este de la sine înțeles că în calcul pare nerezonabil să se utilizeze parametri de evaluare precum profitul net sau profitul brut. Mai mult, utilizarea acestor date contabile ar face „diabolică” deosebirea activității licite de cea ilicită care a contribuit la formarea acesteia. Așadar, de exemplu, în cazul Italease, pentru infracțiunea de diseminare a informațiilor false și manipulare a pieței, deși cota la bursă a beneficiat cu siguranță de această infracțiune, nu se poate proceda la o confiscare întrucât este imposibil să se determine întinderea profit necuvenit, iar penalitatea ar fi fost forfetară. În timp ce, în ceea ce privește falsele comunicări corporative, s-a putut demonstra un impact direct și precis asupra rezultatului economic obținut de entitate, care prin subestimarea provizioanelor pentru riscuri a arătat un profit mai mare decât s-ar fi produs dacă ar fi funcționat corect. Rezultă că confiscarea profitului a fost aplicată conform legii.
