Presupusul caz de dopaj care a șocat lumea atletismului italian i-a strămutat pe toată lumea: de la oficiali federali, la sportivi, până la jurnalişti și chiar procuratura din Bolzano, care a condus investigaţiile și apoi a transmis rezultatele Parchetului Antidoping Nado-Italia.
Totul pare să fi plecat de la cazul de pozitivitate (de data aceasta adevărat) al lui Alex Schwazer care, din propria recunoaștere, a explicat că s-a dopat în vederea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. De aici investigațiile s-au extins apoi la sisteme de control antidoping a sportivilor azzurri, de la notificări de disponibilitate până la evitarea controalelor.
Și cutia Pandorei a fost deschisă. Douăzeci și șase de azzurri au omis sistematic verificările sau au „uitat” să-și comunice disponibilitatea din timp și astăzi riscă o descalificare de 2 ani pentru greșeli pe care le au doar parțial.
Din câte poți ghici aici tocmai sistemul de management al controlului este dopat. Și nu spunem asta, dar este o admitere a celor din vârful Fidalului și Coniului.
De exemplu, într-o conferință de presă aprinsă, numărul unu al lui Fidal Alfio Giomi (Federația Italiană de Atletism) a explicat că poate unii sportivi „se vor fi vinovați de neglijență și superficialitate în a fi luat cu ușurință comunicările, dar cu dopajul nu are nimic de-a face. Cu acesta".
Același președinte al lui Coni Giovanni Malagò a ținut imediat să clarifice că niciun sportiv nu a înșelat și că „au existat nenumărate defecte în vechile sisteme de control. Federația și acuzații sunt victime ale sistemului. Este absurd să ceri pedeapsa maximă pentru tinerii care nu au primit niciodată avertisment sau avertisment”.
Dar poate că acest epilog foarte trist a apărut tocmai pentru că acele mementouri și admonestări adresate sportivilor nu au venit niciodată.
