O predare virtuală, dar foarte semnificativă mai ales pentru cultura italiană. În urmă cu exact trei ani, două evenimente au zguduit lumea culturii: în aceeași zi, 13 octombrie 2016, a murit la Milano, la vârsta de 90 de ani. Dario Fo, ultimul Premiu Nobel italian pentru Literatură (a fost decernat în 1997), iar între timp la Stockholm aceeași recunoaștere îi este atribuită, pe fondul nu puține controverse, muzicianului Bob Dylan. În realitate, susține Academia Suedeză – și urmând milioanele de fani ai starului rock din întreaga lume, Dylan este mult mai mult decât un cântăreț, iar stiloul său merită aparent recunoaștere că pentru prima dată în istorie nu este premiat unui autor profesionist.
Autorul a fost cu siguranță Dario Fo, dar nu numai: artistul născut la 24 martie 1926 în Sangiano, în provincia Varese, dintr-o familie umilă și marcat antifascistă, a fost și dramaturg, regizor, ilustrator, pictor, scenograf și, mai ales în ultimele etape ale vieții în care s-a alăturat și politic, activist. Fo, cu aproape douăzeci de ani înaintea lui Bob Dylan, a câștigat premiul Nobel cu următoarea motivație: „Urmând tradiția bufonilor medievali, batjocorește puterea redând demnitatea celor oprimați”.
Dario Fo a fost de fapt autorul unor spectacole de teatru care au folosit trăsăturile stilistice comice ale comediei dell'arte italiene și care de-a lungul deceniilor au fost reprezentate cu succes în întreaga lume. Ca actor, regizor, scriitor, scenograf, costumist și impresar al propriei companii, Fo a fost un om de teatru în rundă. Faimos pentru piesele sale de satira politică și socială iar pentru angajamentul său politic de stânga, alături de soția sa Franca Rame s-a numărat printre exponenții Salvarii Rosso Militante.
