Ajunge cu o clasă conducătoare, atât politică, cât și antreprenorială, născută din familism și din privilegiile pe care nepotismul le rezervă norocoșilor obișnuiți. Pentru a ieși din mlaștina decadenței, Italia are nevoie nu doar de reforme, ci și de o nouă elită bazată pe meritocrație care să măture privilegiile și, în cele din urmă, să sporească competența și talentul. Președintele lui Mario Draghi este de bun augur. Nu este prima dată când Roger Abravanel, guru al expertizei în afaceri și de mulți ani director al McKinsey Italia, o adevărată comoară de manageri, abordează aceste probleme fascinante și în același timp problematice. Dar în noul său eseu „Aristocracy 2.0 – O nouă elită pentru a salva Italia”, publicat de Solferino, căutarea unei noi clase conducătoare devine un proiect sistematic și o parte integrantă a bătăliei pentru un capitalism nou și mai modern. Meritocrația, chiar și atunci când este gândită împreună cu căutarea egalității de șanse de start, nu este o valoare răspândită în țara noastră dar faptul că în câteva zile cartea lui Abravanel urcă în clasamentul vânzărilor înseamnă că poate ceva se schimbă și că sosirea a lui Mario Draghi la cârma guvernului poate alimenta speranțe care nici măcar nu erau imaginabile până de curând. Dar haideți să auzim ce crede Abravanel în acest interviu cu FIRSTonline.
Inginerul Abravanel, o nouă carte a dumneavoastră intitulată „Aristocracy 2.0 – O nouă elită pentru a salva Italia” a apărut în urmă cu câteva zile: cum și de către cine ar trebui să fie selectată această nouă clasă conducătoare?
„Să lămurim imediat că aceștia nu sunt manageri publici considerați în mod obișnuit „o castă” de leneși și corupți și pe care îi cunosc în schimb ca fiind victimele unei paralizii decizionale cauzate de puterea legală excesivă. În cartea mea vorbesc despre elitele ecosistemului economic și social (antreprenori, bancheri, profesioniști, mass-media, profesori universitari). Un alt lucru de clarificat este că nu este vorba de a avea o elită mai competentă, ci una mai selectată. În societățile meritocratice, meritocrația este competiție. Acest lucru nu se înțelege la noi”.
Susțineți că meritocrația este esențială pentru a ne salva economia în perioada post-Covid, dar nu sunt suficient Planul de Redresare și aristocratul 2.0 prin excelență precum Mario Draghi la cârma noului guvern?
„Economia noastră este în impas de 40 de ani (și nu de 10 sau 20, așa cum se crede în mod obișnuit), pentru că nu s-a adaptat la transformările economiei de la epoca industrială („raioanele”) la cea post- era industrială a serviciilor globale (comerț organizat, telecomunicații, turism) și acum către „economia cunoașterii” (inovare, digital, științe ale vieții etc.). În epoca postindustrială și mai ales în economia cunoașterii, capitalul uman, talentul și cunoștințele devin factori cheie și de aceea meritocrația este esențială”.
Inginere, susțineți că meritocrația ar trebui să fie criteriul de bază pentru formarea noii elite și că Italia nu ar trebui să se asocieze cu SUA, unde controversa pe tema meritocrației fără șanse egale face furori. Dar, tocmai pentru că rămânem în urmă în utilizarea meritocrației, nu ar fi potrivit să prețuim experiența americană și să acordăm atât de mult spațiu meritocrației, dar reducând inegalitățile sociale?
„Nu meritocrația este responsabilă pentru explozia inegalității, ci economia cunoașterii. Dacă Zuckerberg și Bezos sunt miliardari, nu este vina meritocrației care s-a asigurat că au fost selecționați pentru ligile IVY care au devenit platforme pentru succesul lor. „Vina” este economia cunoașterii, care a creat un premiu pentru cei mai buni absolvenți ai Ligii IVY și i-a făcut miliardari. Nu întâmplător cei mai bogați 10 bărbați din America sunt absolvenți ai Ligii IVY. Vreau să spun că inegalitatea trebuie combătută prin alte mijloace, nu prin eliminarea meritocrației, așa cum doresc unii liberali americani care ar dori să tragă la sorți pentru accesul la Harvard. Înlăturarea meritocrației înseamnă înlăturarea motivației („visul american”) a milioane de tineri care, încercând să-i imite pe Bill Gates și Michael Bloomberg, încearcă să intre în cele mai bune universități și care, chiar dacă nu intră toți în Liga IVY, absolvă și se perfecţionează. ei înșiși și oferă capital uman economiei bazate pe cunoaștere. Ceea ce putem acționa în America este să reducem puțin șansele inegale create de această aristocrație (mai exact 2.0) care a fost creată și pe baza căreia părinții hiper-diplomați și miliardari, grație meritocrației, le transmit copiilor lor nu. atât privilegiile propriilor bani, cât și accesul mai ușor la cele mai bune universități. Din păcate, meritocrația nu s-a născut niciodată la noi și aristocrația este încă cea veche care transmite puterea și averea din tată în fiu și nu cea 2.0 care face ca privilegiul pe care îl au copiii să fie ajutorul pentru accesarea celui mai bun învățământ liceal. Aici, copiii antreprenorilor absolvă universități mediocre (când termină) și devin imediat moștenitori în companie. Sistemul nu este doar nedrept, dar nu creează talentul în fruntea companiilor care este necesar pentru a le face mari profitând de economia cunoașterii”.
Cartea ta identifică mulți dușmani ai meritocrației în Italia, de la universități la birocrație, de la sindicate la Confindustria până la justiție: care sunt defectele lor?
„Să le împărțim în trei grupuri. Primul și cu siguranță cel mai de vină este „ecosistemul capitalist anti-meritocrație”, format din afaceri mai mult orientate spre familie decât pe familie și din cei care le conduc, de bănci, de mass-media, de asociații în rețea închisă. și „camere de zi”, cu un singur scop: reducerea concurenței și a pieței libere. Procedând astfel, au provocat o adevărată „hecatombă” a marilor companii industriale din secolul trecut (exemplu: Ferruzzi-Montedison și Fiat, care de fapt a fost vândută francezilor), vânzarea către multinaționale a mărcilor Made in Italy și un digital diferența dintre cele mai grave din Europa. Al doilea grup opus meritocrației este, în schimb, sistemul universitar care a renunțat la competiția globală pentru cunoaștere creată de economia cunoașterii. Nu este o coincidență că cea mai bună universitate italiană, conform QS, este Politecnico di Milano, care este numărul 149 în lume. Profesorii universitari italieni resping evaluarea și competiția și, acolo unde universitățile din străinătate sunt templele meritocrației, aici au devenit bastioanele nepotismului”.
Și care este al treilea grup de oponenți ai meritocrației?
„A treia este o birocrație și nu vina unor presupuși leneși ai AP, ci a unei paralizii decizionale cauzată de puterea excesivă a clasei juridice. Putere suplimentară pe care ne-am dat-o noi, italienii, care credem că AP și politica noastră sunt mai corupte decât cele nigeriene și rusești și cerem o justiție puternică care să le controleze și să evite, de asemenea, „puterea omului puternic”. Dar este greșit: Tangentopoli s-a întâmplat în urmă cu aproape 30 de ani și în Germania, unde l-au avut pe Hitler, CSM nu există și procurorii și judecătorii sunt numiți și promovați de Guvern, dar au o evaluare de fier a performanței lor cu o meritocrație a sectorului privat. ceea ce în visăm la justiția noastră, pentru că sindicatul (ANM) nu are control și echilibru”.
În noul tău eseu vorbești despre lipsa valorilor meritocrației în societatea noastră: de ce?
„Când am scris cartea anterioară „Meritocracy”, succesul cu siguranță nu a lipsit, dar nici cei care au aplaudat ideea de meritocrație nu prea au înțeles ce înseamnă aceasta, și anume competiție, ambiție și aspirație la excelență. Acceptăm conceptul de „merit” doar în sens negativ („nu merită locul pe care l-a avut”) și nu în sens pozitiv (merit mai mare înseamnă recompense mai mari). Acest lucru se întâmplă pentru că ne lipsește ingredientul esențial al capitalului social al companiilor meritocratice: încrederea. De exemplu, nu ai încredere că cei care excelează și fac foarte multe profituri o fac legal și de aceea ești împotriva profitului. Suntem împotriva tuturor clasamentelor și evaluărilor pentru că credem că sunt trucate (cele ale fotbalului de către arbitri). Astfel meritocrația are dificultăți să se nască”.
La sfârșitul cărții tale, ai înaintat trei propuneri pentru a da naștere meritocrației în Italia și a salva economia post-Covid: despre ce anume sunt toate acestea?
„Propunerile mele derivă din cele trei probleme de mai sus și încearcă să-i facă pe aristocrații 2.0 să se înmulțească. Prima este evitarea revenirii etatismului de salvare care ne-ar conduce la 3-400 de Alitalia în doi ani, folosind fonduri publice pentru a atrage capital privat inteligent național și internațional prin mobilizarea aristocraților italieni 2.0 în Italia și în străinătate (fonduri de capital privat, capital de risc, infrastructură, antreprenori în tehnologie etc.). A doua este o adevărată reformă universitară care recunoaște că doar câteva (10?) universități italiene pot aspira să fie universități de cercetare de excelență, iar celelalte trebuie să fie universități excelente de predare. În ambele cazuri, în carte explic schimbarea de epocă de realizat. A treia propunere este îmbunătățirea eficienței birocrației, creând controale și echilibre puterii juridice pentru a o responsabiliza față de țară”.
Nașterea guvernului Draghi cu prezența multor tehnicieni de o valoare incontestabilă poate aduce mai aproape visul creării unei clase conducătoare bazate pe criterii mai meritocratice și mai puțin patronate?
„Mario Draghi este efectiv un adevărat aristocrat 2.0 cu un doctorat la MIT, o carieră în fruntea instituțiilor publice italiene și internaționale (Trezorerie, BCE), o experiență la Goldman Sachs, iar în Italia sezonul populist pare să se apropie de un sfarsit. Draghi este numit premier chiar când îmi iese liberul, dar nu e vorba de previziune ci doar de noroc. Țara pare să susțină cu entuziasm Guvernul unui adevărat „aristocrat” în primul rând – cel al grecilor și „Guvernul celor mai buni” – dar nu va fi trecerea de la „unul merită” la „Dragons save”. toate” pentru a constitui punctul de cotitură care a lipsit de 50 de ani. Nu m-am gândit la Guvernul celor mai buni în sensul aristocrației grecești pentru că nu cred că țara noastră este blocată pentru că am avut guverne proaste, ci pentru că societatea în ansamblu a respins valorile concurenței deschise. care stau la baza meritocrației, refugiindu-se în familism, în protecția statului (meritocrația hârtiilor ștampilate), în toleranța micilor corupții care, la rândul lor, a produs un cerc vicios de reguli (reguli greșite - eludate - modificate). în rău – evaziune totală şi reîncepe cercul) şi o singură dominare a justiţiei asupra celei administrative. De aceea soluția nu poate fi doar Draghi, aristocratul 2.0. Mai mult decât să dea putere celor câțiva „aristocrați 2.0” pe care îi avem, țara trebuie să dea naștere altora, cu inițiativele pe care le-am menționat. Din acest motiv ceea ce se dorește de la Mario Draghi, aristocrat 2.0, nu este doar competența sa, ca alternativă la incompetența celor care l-au precedat, ci calitățile sale de conducere și valorile sale”.
