„Nu, vă rog, mai bine BCE”, a răspuns Mario Monti unui jurnalist care l-a întrebat dacă ar fi preferat o bancă centrală mai apropiată de modelul Rezervei Federale, deci cu un „mandat extins” care i-ar permite să urmărească ocuparea deplină a forței de muncă și nu doar stabilitatea prețurilor.
Răspunsul a fost justificat cu motive tehnice: dacă BCE ar cumpăra obligațiuni de trezorerie, așa cum face sora sa americană, în prezent ar trebui să aleagă ce stat să finanțeze. Cu consecințe ușor de imaginat pentru stabilitatea politică a zonei euro.
Dincolo de tehnică, se poate însă imagina că preferința exprimată de premier s-a bazat și pe considerente politice de nespus. În acest caz, „suasiunea morală” adoptată de Frankfurt și condiționalitățile impuse guvernelor europene au acționat până acum ca un „înlocuitor politic”, compensând lipsa guvernării supranaționale și a executivilor periferici.
Dar ceea ce până acum rămânea în limbul opiniilor este confirmat acum de o cercetare recentă a BCE însăși, care analizează comparativ comunicarea instituțională a băncii, scoțând la lumină principalele diferențe dintre terminologia economică folosită la Frankfurt și cea adoptată de principalele instituţii monetare ale altor ţări dezvoltate.
Julien Allard, Marco Catenaro, Jean Pierre Vidal și Guido Wolswijk au descoperit că Banca Centrală Europeană folosește o formă a cărei compoziție este extrem de diferită față de alte realități (cum ar fi Rezerva Federală Americană, Banca Japoniei, Banca Angliei), Și se bazează pe afirmații de politică fiscală pozitive, dar mai presus de toate normative.
Cât despre aspectul „pozitiv”, explică economiștii, nimic ciudat: acestea sunt comunicări bazate pe analiză ex post a deciziilor de politică fiscală adoptate de guvernele individuale, considerate influente de Banca Centrală și demne de menționat oficial.
În esență, atunci când un Guvern adoptă măsuri standard sau excepționale de politică economică, BCE poate simți nevoia să vorbească despre asta în cadrul unei conferințe de presă sau în buletine periodice, pentru a descrie context economic în care acționează și își „justifică” deciziile.
Sunt afirmații de caracternormativ” care diferențiază activitatea BCE și asupra cărora tensiunile politice și sociale din țările individuale: acestea au loc atunci când Frankfurt „sugerează” manevre financiare, planuri de reducere a deficitului, reforme sociale sau reforme ale legislației muncii. Infamul scrisoare trimisă de guvernatorul de atunci Jean-Claude Trichet Guvernului Berlusconi, la 5 august 2011, este un caz exemplar de comunicare reglementară.
De obicei, băncile centrale au mare grijă să nu depășească această ultimă tipologie, având în vedere că prin statut trebuie să rămână neutru comparativ cu puterea politică: Rezerva Federală, Banca Japoniei, Banca Angliei și Riksbank suedeză cheltuiesc în medie din 2 până la 4% din cuvintele lor în chestiuni fiscale. BCE, însă, își dedică 12% din comunicările acestei din urmă categorii, iar din acest procent partea de reglementare ocupă centrul atenției.
Vă place sau nu, este contraponderea necesară slăbiciunea politică a instituţiilor europene. Și, în mod surprinzător, iese la iveală un fapt semnificativ: apogeul comunicațiilor de reglementare în domeniul fiscal nu are loc în aceste zile. Datează din anii 2003-2004, perioadă în care pactul de stabilitate și creștere a fost încălcat în primul rând de depășirile ciclice ale Germaniei și Franței. La acea vreme, în manualul BCE, până la 30% din incursiuni au încercat să readucă pe drumul cel bun comportamentul celor doi giganți continentali.
Controversa asupra comportamentului instituțiilor monetare, însă, nu este doar un fapt european. Chiar și în Statele Unite există o dezbatere acerbă asupra comportamentului expansiv al guvernatorului Fed, Ben Bernanke, care a inundat lichiditate, pornind de la crackul Lemahn Brothers, piețele din SUA. O mare de dolari care a stârnit proteste din partea republicană, când conservatorii provoacă banca centrală să implementeze măsuri”parafiscale„, deghizat în măsuri de politică monetară.
Atasamente: ECB-Communication.pdf
