Dintre cele două știri importante care au ieșit din Partidul Democrat în ultimele zile, una este bună și cealaltă rea. Vestea bună este că președintele Regiunii Emilia, Bonaccini, a dizolvat rezerva și se află acum în cursa pentru a fi secretar al partidului respectiv. Vestea proastă este că Direcția milaneză a Pd a refuzat oferta Letizia Moratti că va conduce coaliția de centru-stânga (Pd, Al treilea pol și lista Moratti) la următoarele alegeri regionale, preferând o mini-coaliție de stânga condusă de europarlamentarul. Majorino. Cu privire la veștile bune, nu se poate decât spera că Bonaccini va reuși, și pentru că este singurul potențial candidat care pare să poată împiedica Partidul Democrat să fie absorbit într-o alianță subalternă cu stele 5, ceva, asta, care ar fi ruină nu numai pentru Partidul Democrat, ci și pentru democrația italiană. La vestea proastă, aceea a recuzării lui Moratti, este în schimb necesar să reflectăm pentru că ea relevă o lipsă de luciditate politică cu adevărat îngrijorătoare în conducerea Partidului Democrat.
Moratti nu vrea să intre în Pd
Letizia Moratti nu este o refugiată de centru-dreapta care solicită azil la Partidul Democrat. Nu poate fi comparat cu Lorenzini sau Casini care au părăsit centrul-dreapta a cărui exponenți marcanți și au găsit apoi acceptarea în Partidul Democrat. Moratti nu vrea să intre în Pd. În schimb, el vrea să contribuie la formarea unui aliniament politic care, prin unirea stânga democratică și forţelor liberale, poate înlocui centrul-dreapta cu tracțiune suverană la cârma regiunii Lombardia mai întâi și apoi a guvernului național. Moratti este un exponent de frunte al unei elite naționale care își are principalul bastion la Milano, clar antifascist și cu o orientare democratică și liberală, care a susținut centrul dreapta atunci când era condus de o forță liberală moderată, dar care astăzi nu intenționează să susține derivarea acesteia către extrema dreaptă. Ieșirea lui Moratti din centrul-dreapta semnalează așadar cu o claritate deosebită că a apărut o ruptură în cadrul claselor conducătoare și al elitei naționale pe care ar fi o orbire vinovată să nu o vedem și să nu o apreciam în sensul său real.
Restaurarea stângii democratice și a forțelor liberale: propunerea politică a lui Moratti
Ce preludiu, dincolo de povestea lombardă, cel propunere politică pentru care Moratti a fost purtătorul de cuvânt? Este un preludiu la restabilirea alianței dintre partidele care sunt expresie a lumii muncii și clasele productive, între forțele de stânga democratică și cele liberale. Această relație a existat în trecut și a fost decisivă în momente cruciale din istoria noastră. Apoi s-a slăbit foarte mult în anii 90 până a dispărut tot din cauza dispariției acelor partide de masă pe care acea relație (acel compromis) le-a garantat. Astăzi ar trebui restaurată și acesta este, mi se pare, cel mai profund sens al propunerii lui Moratti.
Candidatura lui Moratti: Partidul Democrat nu înțelege valoarea politică și nu este prima dată
Partidul Democrat nu a înțeles-o, a declasificat-o ca o chestiune personală. Nu i-a înțeles semnificația strategică și a gestionat-o, la Roma, ca și la Milano, într-un mod care nu putea fi mai rău. La urma urmei, nu este prima dată când se întâmplă așa ceva. Cu ani în urmă, după cum el însuși a dezvăluit într-un interviu acordat Corriere, Massimo Moratti a fost îndemnat să candideze pentru funcția de primar al Milanului, dar când a vorbit cu D'Alema acesta din urmă pentru a nu spune deschis nu, îmi fac scuza că deja s-a angajat lui Fumagalli care, de fapt, a candidat pentru Partidul Democrat, a fost învins de Albertini iar apoi a dispărut de pe scena politică. După cum se vede, chiar și D'Alema, care se consideră un strateg priceput, nu a înțeles nimic la acea vreme.
Criza existențială a Partidului Democrat continuă
Dar poate că motivul acestei gafe politice este mai profund și trebuie căutat în mutația care a avut loc în partidul principal al stânga italiană în timpul tranziției sale interminabile care l-a condus de la a fi un partid indisolubil legat de soarta mișcării muncitorești italiene și a clasei muncitoare la a deveni un Partid Democrat fără nicio precizare ulterioară care să-i conote natura și misiunea. Un partid care nu este nici social-democrat, nici muncitor și care poate fi orice decide grupul său de guvernământ actual.
Partidul Democrat, prin alegerea sa, nu se mai autoproclamă partid al muncii și dezvoltării și nu mai face din dezvoltarea forțelor productive axa luptei sale sociale și politice. Dacă Partidul Democrat s-ar propune într-adevăr drept partidul dezvoltării, creșterii economice și justiției sociale (în această ordine), atunci ar fi firesc ca grupul său de conducere să caute ca prioritate o relație cu muncitorii, cu clasele productive și cu forţele care îi reprezintă cel mai bine. A ei alianțe sociale e politici ar fi în concordanță cu această orientare și dacă da personajele le place poveste, un demagog elegant, nici nu ar fi luat în considerare și cele 5 stele nu ar fi puse la același nivel cu Calenda, Renzi sau Moratti. Dar lucrurile nu stau așa în acest moment. Trebuie doar să așteptăm congresul Partidului Democrat, sperând că componentele reformiste vor predomina. Felicitări!
