În ciuda faptului că este guvernat de o femeie din 2005, dacă există un sector în care Germania nu este un model pentru Europaeste tocmai cea a prezenţei femeilor în societate.
Un adevărat paradox, dacă gândești asta cancelarul a fost Angela Merkel în ultimii 7 ani (în al cărui guvern 5 din 15 miniștri sunt femei), ceea ce a făcut ca țara să fie cea mai solidă economie de pe continent, de luat drept exemplu pe mai multe fronturi dar nu, totuşi, pe cel al emancipării femeii.
Totuși, pe lângă cancelarul de fier, ar mai fi o femeie model în poziții de vârf la Berlin: aceea Ursula von der Leyen, ministrul Muncii și mamă a șapte copii, care cu sunetul reformelor a încercat să inverseze tendința. Fara rezultate, insa, cel putin pentru moment: în 2010, natalitatea în Germania era încă de 1,4 copii per femeie (1,3 în 2008), în timp ce de cealaltă parte a Rinului, în Franța, fiecare femeie are în medie doi copii, ceea ce aduce o creștere demografică la 0,5% pe an, în timp ce în țara teutonă aceasta este în scădere constantă din 2003 ( -0,3% în 2009).
Datele, pe lângă faptul că pun o întrebare demografică generală, reprezintă adevărata problemă a „vie en rose” din Berlin și împrejurimi: sau cariera, sau copii. Problema numărul unu este lipsa grădinițelor, la care în prezent sunt accesate doar 20% dintre copii. Apoi, la vârsta școlară, în virtutea unui sistem italian în care copiii termină lecțiile la 13 ani, situația nu se îmbunătățește (în timp ce în Franța, de fapt, merg la școală până la 16 ani). Rezultat: Germania, conform studiului „Die Demographische Lage der Nation” realizat de Institutul Demografic din Berlin, este singura țară din lume în care 20% dintre femei nu vor deveni niciodată mame (10% în Franța).
Iar problema apare cu mai mare alarmare in randul populatiei feminine mai educata: in ciuda celor sapte luni de concediu de maternitate prevazute de lege, platite pana la 1.800 de euro pe luna, 40% dintre germanii cu diplomă sau mai mare nu au copii. Cea mai cunoscută dintre ele, pentru a reprezenta în acest caz emblema exemplului rău, este Angela Merkel.
Și în timp ce în Italia suntem revoltați de „concedierii ușoare” împotriva lucrătoarelor, nici în Germania nu sunt toate „basme”. Companiile se confruntă cu o alegere dură: dacă vrei să lucrezi, trebuie să te dedici ei cu normă întreagă. Altfel, cu greu te angajăm. Și ne este și mai greu să vă încredințam poziții de vârf. Toate acestea, printre altele, au loc cu acordul tacit al cancelarului, care are primul a încercat să impună prin lege o cotă obligatorie de 30% feminin în cadrele manageriale ale marilor companii, dar apoi, confruntat cu reticența lor, nu a îndrăznit să-și calce mâna mai departe. Iar recent, la sfârşitul lunii februarie, cineva a început să ridice vocea: 350 de jurnalişti din cele mai cunoscute ziare ale ţării au lansat o petiţie pentru a obţine mai multe locuri în redacţii.
Cu toate acestea, unele grupuri mari au decis să se schimbe. Deutsche Telekom, de exemplu, a instalat anul trecut două femei în consiliul său de administrație. Un gest simbolic dar încă insuficient, în condițiile în care femeile reprezintă în prezent 51% din întreaga populație germană.
Dar în Germania, lider al Europei și în fruntea drepturilor și serviciilor sociale, este potrivit să spunem: tot ce strălucește nu este roz.
