Este prea devreme să spunem că democrația a învins suveranitate și populism, dar vara lui 2024 ne dă sclipici de speranță. În Europa valul negru, condus de Le Pen, Orban și Salvini cu bunăvoinţa de Giorgia Meloni, a trebuit să împartă lumea și să cucerească Bruxelles-ul dar Ursula von der Leyen ea este mereu acolo și a câștigat reconfirmarea ca șef al Comisiei Europene. În Marea Britanie conservatorii – susținut de acel caracter de circ al Boris Johnson – au crezut că au găsit în Brexit cheia nu numai pentru a se separa de Europa, ci pentru a reda strălucirea țării și a rămâne mult timp la putere, dar au fost deja nevoiți să-și împacheteze bagajele în fața succesului strălucitor al noului partid muncitoresc. În Polonia, eseul pro-european Donald Tusk i-a învins pe naționaliști și a revenit la conducerea țării. Dar mai presus de toate sunt acolo Franța și L "America pentru a alimenta speranta.
În Franța, Macron a oprit valul negru al lui Le Pen și se pregătește să formeze un guvern democratic
Până în iunie extrema dreaptă a Marine Le Pen părea destinat să cucerească Franța, dar nu luase socoteală cu viclenia Emmanuel Macron care în două mișcări au blocat drumul suveraniştilor și au redeschis jocurile democratice: cei, chiar și de stânga, care au criticat cu prejudecăți dizolvarea sa anticipată a Parlamentului și apelul său la alianța republicană în tururi ar trebui să recunoască sincer că au nu au înțeles nimic și că s-au lăsat orbiți de resentimente și prejudecăți. Macron nu a dat încă un nou guvern Franței, dar a câștigat fără îndoială primul tur și are speranța concretă de a deschide calea pentru un guvern de centru-stânga sau de centru cu credință democratică clară.
Apoi este campania electorală pentru alegerile prezidențiale americane din 5 noiembrie. La începutul verii, regele suveraniştilor şi populiştilor, Donald Trump, mergea sus și democrații păreau resemnați să înfrângă. Atunci președintele Joe Biden a fost convins să se retragă din competiția electorală și să deschidă calea pentru Kamala Harris iar de atunci muzica s-a schimbat. Nu este deloc sigur că Kamala, în ciuda sprijinului lui Bill Clinton și Barak Obama, îl va învinge pe Trump și va câștiga Casă albă dar măcar o joacă și ultimele sondaje o încurajează.
În Italia, suveraniştii sunt la guvernare, dar par să nu mai aibă vântul în pânze: două teste cruciale
Europa, Franța, Marea Britanie, Polonia și poate America: bătălia dintre democrație și suveranismul populist nu s-a încheiat, dar vara aceasta ne lasă o moștenire de semne de speranță. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în Italia. Punându-se în opoziție cu guvernul european, premierul Giorgia Meloni a pierdut o oportunitate poate unică de a-și lăsa definitiv trecutul suveranist, naționalist și populist în spatele ei și de a-și finaliza transformarea într-un lider credibil al unei drepte conservatoare respectabile și moderne. Și de atunci nu numai că a avut un drept și a erodat moștenirea reputațională pe care o dobândise pe scena internațională, dar, pentru a salva barca Guvernului, și-a lăsat tot mai mult influențată de extrema dreaptă pro-Putin a Matteo Salvini izolându-se de Europa. Cum se va termina? Căderea guvernului Meloni nu este încă în vedere dar nimeni nu ar miza pe durata lui până la sfârșitul legislaturii din 2027. Votul la alegerile americane va conta și evoluția politică italiană va conta, atât pe dreapta, cât și pe partea de centru-stânga. Urmează două teste cruciale. Dacă Meloni ar pierde alegeri regionale în Emilia, Umbria și chiar Liguria iar dacă ulterior pierde referendum pentru autonomie diferenţiată, nu se va întâmpla nimic înainte și pentru suveranitatea italiană ar putea exista lovituri de KO. Frumos meci. Vom vedea.
