La reforma justitiei „Nu pune acest lucru sub semnul întrebării independența și autonomia sistemului judiciar? Cine spune asta nu a citit cu suficientă atenție articolul 3 din Legea Nordio, care modifică radical articolul 104 din Constituție.” reducerea principiului autonomiei și independenței sistemului judiciar la o cutie goală„Este ipocrit să continuăm să afirmăm acest lucru.” Asta spune Enrico Grosso, din Torino, născut în 1966, un nume autoritar în dreptul nostru constituțional.
Avocat (fiul lui Carlo Federico Grosso, unul dintre cei mai faimoși avocați penaliști italieni) și profesor titular la Universitatea din Torino – fost elev al lui Gustavo Zagrebelsky – astăzi este și președintele de onoare al Comitetului „Dreptul de a spune nu” referendum pentru justitieÎn acest interviu cu PRIMUL onlineGrosso explică de ce „slăbirea autonomiei sistemului judiciar față de puterea politică” se traduce, pentru cetățeni, printr-o „reducere drastică a posibilităților de protejare a drepturilor lor”.
Domnule profesor Grosso, în cuvinte clare și simple, de ce – pentru a cita sloganul Comisiei pe care o prezidați – este „corect să spunem Nu” referendumului privind încetarea carierei?
Să începem prin a clarifica faptul că referendumul nu are deloc legătură, sau cel puțin nu are legătură în primul rând, cu separarea carierelor. Acesta este un slogan folosit pentru a crea confuzie și riscă să devină aproape o tentativă de fraudare a alegătorilor. Adevărata problemă a reformei este desființarea Consiliului Superior al Magistraturii ca organism care garantează în mod eficient și apără activ autonomia și independența sistemului judiciar.
Atunci?
„Este corect să spunem Nu încercării politicienilor de a-i readuce pe magistrați la rând, de a…” aduceți-i înapoi, așa cum a afirmat subsecretarul Mantovano, urmărind modificarea chiar a prevederilor constituționale care garantează efectiv independența sa și, prin urmare, imparțialitatea. Timp de mai bine de două secole, toate constituțiile au încredințat sistemului judiciar sarcina de a reduce tendința naturală a politicii de a abuza de puterea sa. Din acest motiv, sistemului judiciar trebuie să i se garanteze autonomie și independență deplină și efectivă față de puterea politică.
In caz contrar?
Altfel, nu reușește să îndeplinească cu adevărat această sarcină esențială, iar cetățenii plătesc consecințele. Atunci când autonomia sistemului judiciar față de puterea politică este slăbită, cetățenii văd redusă drastic posibilitatea de a-și proteja drepturile: statul constituțional a fost inventat pentru a limita puterea și a o supune legii. Doar magistrații autonomi, independenți de toate celelalte puteri, pot îndeplini această sarcină esențială. Dar autonomia nu este suficientă pentru a fi proclamată în abstract. Trebuie apoi păstrată în practică, zi de zi. Acesta este scopul Consiliului Superior al Magistraturii: să garanteze cu adevărat, dincolo de declarațiile de principiu, autonomia sistemului judiciar față de politică. Slăbirea CSM înseamnă slăbirea acestei autonomii și, prin urmare, slăbirea protecției concrete a drepturilor cetățenilor.
Este clar că această reformă nu va scurta termenele de judecată, chiar și cei care susțin votul „Da” recunosc acest lucru. Totuși, având în vedere dezbaterea publică și riscurile de care se tem, de ce va submina drepturile cetățenilor?
Deoarece drepturile cetățenilor sunt protejate eficient doar dacă judecătorul este cu adevărat independent și, prin urmare, își poate exercita funcțiile cu adevărată imparțialitate și imparțialitate. Însă judecătorul este cu adevărat terț și imparțial doar dacă este liber, dacă nu se teme. Și este cu adevărat liber doar dacă știe că există cineva care îi apără această libertate zilnic. Această funcție este atribuită de Constituție CSM-ului, înțeles ca un organ constituțional puternic și prestigios, ai cărui membri sunt capabili, conștienți de rolul lor, responsabili și bine legitimați. Această reformă, practic, deposedează CSM de rolul său constituțional indispensabil și îl privează de statutul constituțional esențial de care are nevoie: îl împarte în două, impune ca membrii care reprezintă sistemul judiciar (dar nu, rețineți, cei care reprezintă politica!) să fie aleși prin tragere la sorți fără criterii de selecție rezonabile, bazate pe merit, și îl privează de o funcție fundamentală, și anume cea a acțiunii disciplinare.
Un fel de pedeapsă?
Acestea sunt măsuri flagrante punitive, care nu fac decât să intimideze judecătorii. Lipsiți de un organ constituțional care să le protejeze cu adevărat autonomia, aceștia vor fi inevitabil mai fragili în fața puterii, intimidați atunci când va trebui să ia decizii care o perturbă. Acestea sunt cele mai dificile și delicate decizii, dar adesea cele mai importante.
Potrivit constituționalistului Stefano Ceccanti, facționalismul există și este un statu-quo asta trebuie depășit. Augusto Barbera numește curenții un asemenea „labirint” încât este nevoie de inteligență artificială pentru a afla câți sunt. Este o problemă pe care nu o abordați?
În această privință, trebuie să clarificăm și, și aici, să ne străduim să depășim simplificările, sloganurile propagandistice și tonurile partizane. Cu toții suntem familiarizați cu știrile care, în ultimii ani, au expus funcționarea patologică a CSM, cu riscul de a pune în pericol însuși prestigiul sistemului judiciar și poziția de independență atribuită acestuia de Constituție. Cu toate acestea, trebuie să menținem ferm distincția dintre valoarea pur constituțională a pluralismului asociativ al sistemului judiciar și versiunea sa degradată, care este definită ca actualismul".
Ce vrei să spui?
Pluralitatea sistemului judiciar, înțeleasă ca «pluralitate de puncte de vedere» și, prin urmare, o caracteristică inevitabilă și garantată constituțional a activității sale, nu are nicio legătură cu... actualismul, iar profesorul Barbera, care este un jurist cu înaltă calificare și un interpret excelent al realității constituționale, nu se poate preface că nu știe acest lucru. Așa-numitul actualismul Este o boală degenerativă a pluralismului judiciar, care l-a otrăvit atunci când opoziția dintre componentele sistemului judiciar (și în cadrul acestora) a început să aibă ca principal câmp de luptă simpla luptă pentru putere și – mai presus de toate – relația cu puterea. actualismul Este vorba despre degradarea dezbaterii culturale legitime și fructuoase asupra valorilor constituționale într-o încercare opacă și nejustificată de a construi „relații” de putere și cu puterea, cu unicul obiectiv de a apăra interese departe de funcțiile proprii ale sistemului judiciar. Toate acestea nu au nicio legătură cu pluralismul ideilor și protejarea funcției judiciare în sistemul constituțional. Fenomenul asocierilor pluraliste în sistemul judiciar, însă, nu poate fi redus simplist la fenomenele de degenerare facțională care au fost descoperite și pe care sistemul judiciar a reușit cu hotărâre să le curețe.
Te referi la cazul Palamara?
„Permiteți-mi să spun că continuarea fluturării așa-numitului «caz Palamara» ca scuză pentru o presupusă nevoie de moralizează sistemul judiciar Nu este doar instrumental, ci și extrem de suspect. Sistemul judiciar s-a împăcat în mare măsură cu „cazul Palamara”. Oare politica - aceeași politică care a fost mai mult decât fericită să-l întâlnească pe Palamara la Hotel Champagne și astfel să influențeze, prin interferența într-o funcție care evident nu îi era proprie, deciziile privind numirile în CSM - a făcut același lucru? Să ne amintim întotdeauna că articularea pluralistă a sistemului judiciar garantează natura cu adevărat „difuză” a operațiunilor sale, ajută și încurajează exercitarea imparțială a funcției judiciare și o protejează de tentativele de „capturare” de către puterea politică. Din această perspectivă, apărarea pluralismului asociativ, așa cum face în prezent sistemul judiciar asociat, înseamnă combaterea tocmai a acelor degenerări și amestecuri nejustificate pe care le-a scos la iveală „cazul Palamara”.
Cum le răspundeți celor care declară – în primul rând Antonio Di Pietro – că independența și autonomia sistemului judiciar nu sunt deloc puse la îndoială?
Îți răspund că poate nu ai citit suficient de atent articolul 3 din Legea Nordio, care modifică radical și profund articolul 104 din Constituție, reducând principiul autonomiei și independenței la o cochilie goală. Așa cum am explicat mai sus, nu este suficient să proclami un principiu în abstract dacă nu este susținut de un sistem de reguli care să-i garanteze eficacitatea. Menținerea proclamației abstracte conform căreia sistemul judiciar este independent în Constituție este inutilă dacă acest principiu este apoi lipsit de instrumentul practic care apără și asigură această independență zilnic.
Tradus?
„Este ipocrit să continuăm să afirmăm, așa cum a declarat Antonio Di Pietro, că Articolul 104 nu este afectat.Într-adevăr, este afectat! Modificarea radicală a naturii și rolului constituțional al CSM, prin denaturarea textului articolului 104 care îi reglementează componența, pune sub semnul întrebării însăși validitatea practică a acelui principiu al autonomiei și independenței sistemului judiciar față de puterea politică, care își găsește însăși protecția în CSM și care va rămâne în Constituție ca un fel de simulacru lipsit de apărare.
De ce nu vă place tragerea la sorți pentru CSM? Nu este o metodă legitimă, având în vedere că este un organ de conducere?
„În afară de faptul că nici măcar organele de «conducere» nu ar trebui să fie alcătuite folosind un criteriu în sine aleatoriu și, prin urmare, nerezonabil, cum ar fi tragerea la sorți, trebuie să fie clar că CSM, așa cum am încercat să argumentez, nu este deloc un organism de management".
Ce este asta?
Este un organism care, prin guvernarea autonomă a tuturor activităților legate de cariera și organizarea muncii magistraților, contribuie zilnic la apărarea activă a sistemului judiciar de interferențele și presiunile pe care guvernul și, prin urmare, politica, le-ar putea exercita împotriva sa. Cunoașterea faptului că nu poate fi transferat într-o altă funcție sau poziție - așa cum se poate întâmpla cu orice alt angajat public - decât prin decizia CSM, îl ajută pe magistrat să nu se teamă să decidă un caz sensibil într-un mod care ar putea nemulțumi o figură puternică și ar putea suferi consecințe negative pentru cariera și chiar viața personală. Din acest motiv, cei care fac parte din acest organism trebuie să fie pregătiți, competenți, responsabili și suficient de împuterniciți pentru a îndeplini această sarcină extrem de delicată cu forță și determinare.
Și de ce, în opinia ta, nu mai poate fi așa?
Acum, CSM va deveni inevitabil un organism mai slab și mai puțin capabil să își îndeplinească rolul de garant constituțional, atunci când membrii săi sunt extrași prin tragere la sorți în loc să fie aleși. Tragerea la sorți este o modalitate de degradare și privare a membrilor de responsabilitate, complet nepotrivită pentru asigurarea unui nivel minim de competență pentru funcțiile complexe pentru care sunt desemnați. Ideea că toți magistrații italieni, indiferent de experiența, abilitățile demonstrate sau sensibilitatea constituțională dobândită, pot face parte din organismul care garantează autonomia și independența sistemului judiciar este grotescă. Alegerile servesc la alegerea celor mai buni, în timp ce tragerea la sorți lasă selecția la voia întâmplării.
Pe scurt, cum le-ați explica asta alegătorilor?
Îi întreb pe cetățenii italieni dacă ar fi de acord să-și aleagă prin tragere la sorți – adică la întâmplare – medicul de familie, administratorul imobilului, administratorul economiilor. Adevărul este acesta: introducerea tragerii la sorți este un element cheie într-o strategie cuprinzătoare de delegitimizare și slăbire a rolului constituțional al CSM, reducându-l la un simplu organism birocratic.
Unii spun că separarea carierelor va crea o categorie de „anchetatori” care nu vor face nimic altceva toată viața. În opinia dumneavoastră, este posibilitatea trecerii de la rolul de judecător la cel de investigator într-adevăr un contrabalans la o potențială obsesie pentru urmărirea penală?
„Cu siguranță! De fapt, voi merge mai departe. Separarea carierelor, înțeleasă ca separarea experiențelor educaționale și imposibilitatea exercitării ambelor roluri de-a lungul vieții, atinge scopul opus celui pe care noi — conform intențiilor noastre declarate — vrem să-l urmărim.”
Perché?
Pentru că creează un procuror public separat cultural, independent, autoreferențial, care va uita rapid funcția sa constituțională atribuită, întrucât nu va mai beneficia de circulația experiențelor formative care îl fac, în primul rând, un „magistrat” - adică un funcționar public însărcinat, la fel ca judecătorii, cu exercitarea jurisdicției, în urmărirea interesului general. El va fi inevitabil transformat, în primul rând la nivel cultural, într-un „anchetator”, autoreferențial și total lipsit de sensibilitate față de drepturile celor pe care îi investighează, pentru că va fi condus la aceasta de o experiență care, încă din tinerețe, îl va obliga să se considere acuzatorul care trebuie, eventual, să asigure condamnarea tuturor celor pe care îi investighează. Ca categorie, procurorii vor fi conduși să se conceapă ca un „corp”. Un corp - într-adevăr - separat. O „putere” separată, precum și, inevitabil, ierarhică. Aceasta este o adevărată heterogeneză a scopurilor. Cred, dimpotrivă, că un procuror mai bun ar fi unul care a făcut pe judecător cel puțin o parte din viața sa.”
Deci, exact opusul...
O legislație care urmărește în mod rațional obiectivul de a asigura protecțiile juridice dorite prin așa-numita „separare” ar trebui, prin urmare, contrar reformei căreia ne opunem, să impună tuturor magistraților să îndeplinească, cel puțin pentru o parte din cariera lor, atât funcții judiciare, cât și de procuratură. Într-adevăr, într-o lume ideală, toți magistrații nou numiți ar trebui să aibă funcții judiciare și ar trebui să poată accesa funcțiile de procuratură numai după ce au servit ca judecători pentru o perioadă adecvată de timp, deținând eventual atât funcții civile, cât și penale. Un magistrat bun este acela care nu rămâne blocat în același rol toată viața. El este acela care are experiențe diverse și este capabil să extragă, din aceste experiențe diverse, răspunsurile pentru a interpreta cât mai corect posibil complexitățile infinite pe care ni le prezintă administrarea justiției zilnic.
Scopul dumneavoastră declarat este să vă asigurați că aceasta este o luptă „a cetățenilor” împotriva unei reforme „greșite”, nu o luptă împotriva guvernului. Este incontestabil, însă, că termenul limită este 2027 și că rezultatul referendumului va fi analizat din această perspectivă. Cum poate fi separat, în percepția populară, votul referendumului bazat pe merit de cel politic?
Fiecare trebuie să-și facă partea. Scopul nostru nu este să politizăm dezbaterea, ci să explicăm implicațiile constituționale ale reformei și impactul pe care îl va avea asupra vieții reale a tuturor italienilor. Prin urmare, pledez pentru o campanie de informare serioasă și echilibrată, care să respecte cetățenii și să îi trateze ca pe adulți. Din această perspectivă, cred că este foarte important ca campania pentru referendum desfășurată de comisia noastră să difere, prin ton și teme, de cea pe care partidele politice care au luptat împotriva reformei în Parlament vor decide în mod legitim să o întreprindă. Nu suntem aici pentru a ne opunem guvernului și nu vom fi prinși în narațiunea convenabilă a celor care vor să prezinte o justiție politizată care atacă majoritatea aflată în prezent la putere.
Care este narațiunea ta atunci?
Ne adresăm tuturor cetățenilor cărora le pasă de Constituție și de valorile acesteia și așteptăm o participare largă, deoarece știm că italienii își prețuiesc Constituția și sunt reticenți în a-i pune la îndoială fundamentele. Am văzut acest lucru de multe ori în trecut: atunci când li se cere să modifice Constituția, cetățenii sunt precauți și pe bună dreptate sunt precauți. Avem încredere că și de data aceasta se va întâmpla așa.
Conform celor mai recente sondaje, votul „Da” rămâne în avantaj, dar un procent bun de 30% dintre alegători rămân indeciși. Cât de mare este riscul ca acest procent să rămână neschimbat și ca italienii, în cele din urmă, să nu înțeleagă cu adevărat referendumul?
„Acesta este scopul campaniilor pentru referendum: să informeze cetățenii despre ce este în joc și să îi facă conștienți de alegerile pe care le vor face. Sunt încrezător că forța argumentelor noastre, dacă ni se va oferi ocazia și timpul să le explicăm cu calm, atenție și seriozitate, va ieși în evidență în cele din urmă și va prevala asupra sloganurilor simpliste pe care le auzim în aceste zile.”
Dacă votul separat ar fi fost permis, ar fi existat cel puțin un punct din referendum pentru care ar fi votat Da?
Uite, legea Nordio modifică în esență doar două articole din Constituție. Proiectul de lege, însă, este doar unul. Articolul 104 este modificat, slăbind CSM prin împărțirea acestuia în două părți și schimbându-i semnificativ criteriile de numire, așa cum am explicat mai sus. Și articolul 105 este modificat, eliminând funcția disciplinară, și prin urmare controlul asupra eticii magistraților, de la organismul - CSM, mai exact - care ar trebui să fie însărcinat constituțional cu reglementarea fiecărui aspect al activității sistemului judiciar, și încredințând-o unui organism cu adevărat bizar, așa-numita „Înaltă Curte Disciplinară”, parțial trasă la sorți și parțial numită (pentru că trebuie să fie clar că membrii Înaltei Curți de origine politică vor continua să fie aleși dintr-o listă de nume pe care politica le va identifica prompt). Un magistrat condamnat în urma unor proceduri disciplinare nu va avea nici măcar posibilitatea de a face apel la un judecător „terț”, deoarece judecătorii care îl judecă în a doua instanță nu vor mai fi Secțiile Unite ale Curții de Casație, cel mai înalt organ judiciar al țării, ci vor fi membri ai aceleiași Înalte Curți, doar că cu o componență diferită, într-o încălcare incredibilă și fără precedent a fiecărui principiu fundamental de protecție a acuzatului, în plus, în conflict deschis cu drepturile fundamentale garantate în mod expres de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. O amenințare clară și suplimentară la adresa autonomiei și independenței.
Pe scurt, un Nu per total.
„Pe scurt, toate amendamentele împărtășesc același spirit și același obiectiv uniform: să slăbească independența magistraților și să priveze sistemul judiciar de o garanție care îi permite să își exercite funcția constituțională în deplină libertate, fără teamă sau constrângeri. Planul este neechivoc și, prin urmare, răspunsul nostru critic ferm este neechivoc.”
CITEȘTE ȘI DESPRE REFERENDUMUL PRIVIND JUSTIȚIA Interviu cu Gian Domenico Caiazza (Da) / Interviu cu Luigi Zanda (nr.) / Interviu cu Stefano Ceccanti (Da)