La mișcări politice tulburătoare și adesea contradictoriu a presedintelui Donald Trump, cel puțin aparent cauzate de o impulsivitate de neoprit, și mai ales unele dintre comentariile sale recente, categoric exagerate și exprimate într-un mod cel puțin calomnios (de la declarația intenției sale de a „șterge o întreagă civilizație” din Iran la atacurile lansate împotriva Papei Leon al XIV-lea, până la chemarea regimului de la Teheran de a redeschide „afurisita de strâmtoare” Hormuz), au relansat chestiunea... presupusa instabilitate mentală a magnatului.
Până de curând, doar câțiva membri ai Partidului Democrat avansaseră o astfel de ipoteză. Acum, însă, a ridica teza din nebunia lui Donald sunt, de asemenea, foștii săi susținători și figuri de frunte ale mișcării Make America Great Again (MAGA), care l-a adus de două ori la Casa Albă.
În acest ultim sens, cel mai frapant caz este cel al pasionarei MAGA, fosta reprezentantă republicană a Georgiei la Washington, Marjorie Taylor Greene, a demisionat din Congres în semn de protest împotriva lui Trump, care l-a descris explicit pe magnat drept „nebun” în legătură cu războiul împotriva Iranului.
Un nebun la Casa Albă
Un președinte american dezechilibrat ar fi un amenințare Nu doar pentru propria țară, ci și pentru întreaga lume. Totuși, dacă diagnosticul – deocamdată complet impresionist – este corect, ar deschide calea pentru suspendarea lui Trump din funcție, în conformitate cu cel de-al 25-lea amendament la Constituție.
Nu întâmplător, de asemenea invocând cel de-al 25-lea amendament pentru a suspenda funcția Donald Trump din funcția de președinte devine o strategie bipartizană care unește democrații precum Jamie Raskin, un reprezentant al statului Maryland care a fost profesor de drept constituțional înainte de a intra în politică și Rashida Tlaib din Michigan către Greene, menționat anterior, și către Alex Jones, unul dintre cei mai reacționari realizatori de radio.
Acestea din urmă, însă, operează în afara instituțiilor și, prin urmare, impactul lor politic efectiv este sever limitat la crearea unei mișcări de opinie în cadrul galaxiei conservatoare. Conform unui Sondaj YouGov, 58% dintre americani își exprimă îngrijorarea modul în care Trump își desfășoară politica externă, iar 54% își exprimă îndoieli cu privire la abilitățile sale ca comandant șef (comandantul-șef al forțelor armate, una dintre prerogativele președintelui).
Totuși, atât din perspectivă constituțională, cât și procedurală, dificultatea fundamentală în abordarea incapacității unui președinte constă în faptul că inițiativa, evident, nu poate veni din opinia publică și nici măcar din Congres. Doar ocupantul Casei Albe însuși sau guvernul pe care îl prezidează poate acționa.
Cum a fost formulat cel de-al 25-lea amendament
Il problema incapacității președintelui Prima dată când John Dickinson a ridicat problema îndeplinirii funcțiilor sale a fost la Convenția de la Philadelphia, care a redactat Constituția Federală, în 1787. Problema, însă, nu a fost abordată la acea vreme și a fost practic ignorată timp de aproape două secole, până la asasinarea lui John F. Kennedy în 1963.
Totuși, nu a existat lipsă de cel puțin două cazuri de președinți care nu au fost capabili să își îndeplinească responsabilitățile. James A. Garfield în 1881 e William McKinley În 1901, grav răniți în două atacuri, au agonizat timp de peste o lună și jumătate, respectiv opt zile, alternând însă cu zile de luciditate și recidive înainte de a veni moartea.
A fost diferit, în schimb, experiența de Woodrow WilsonPe 2 octombrie 1919, președintele a suferit un accident vascular cerebral care l-a lăsat paralizat pe partea dreaptă a corpului și l-a obligat să sară de la ședințele de cabinet și să neglijeze afacerile de stat timp de luni de zile. Soția sa, Edith, care filtra și raționaliza conversațiile soțului ei cu șefii miniștrilor, i-a sfătuit pe membrii cabinetului să nu discute cu președintele chestiuni care l-ar putea „tulbura”.
Cu toate acestea, nici Wilson nu s-a gândit să demisioneze și nici vreun politician autoritar – începând cu vicepreședintele, Thomas Marshall – nu a înaintat propuneri pentru gestionarea acestei situații, cu excepția faptului că a fost de acord cu Edith Wilson că era oportun să nu-l supună pe președinte unor presiuni care i-ar putea agrava sănătatea deja precară. Dwight D. EisenhoweA suferit un atac de cord în 1955 și a fost supus unei intervenții chirurgicale la intestine în anul următor. Și-a revenit de ambele ori, dar nu a putut participa la evenimentele de stat timp de aproximativ o săptămână din cauza problemelor cardiace și a anesteziei generale de două ore necesare pentru operația din 1956.
În ambele cazuri, vicepreședintele său, Richard M Nixon, l-a înlocuit, mergând chiar până la a prezida ședințele de cabinet, deși nu exista o procedură formală de urmat pentru transferul puterii. Din respect pentru președintele convalescent, Nixon a mers până acolo încât nu a stat pe scaunul folosit de Eisenhower în timpul ședințelor de cabinet și nu a pus niciodată piciorul în Biroul Oval.
În schimb, dramatismul circumstanțe atacului comis de Lee Harvey Oswald împotriva Kennedy Efectul secundar a fost acela de a ridica întrebarea ce s-ar putea întâmpla dacă președintele, împușcat în cap, nu ar fi murit, ci ar fi fost atât de invalid încât nu și-ar fi putut îndeplini mandatul. Reflecția care a urmat a dat naștere celui de-al Douăzeci și Cincilea Amendament, ratificat în 1967.
Ce prevede cel de-al 25-lea amendament?
Pe lângă gestionarea succesiunii președintelui în caz de deces, demisie sau demitere, precum și a procedurilor de numire a vicepreședintelui în cazul în care această funcție devine vacantă, Al 25-lea amendament stabilește protocoalele să declare că președintele nu este apt să își îndeplinească atribuțiile.
Două eventualități sunt luate în considerareÎn prima, care privește incapacitatea temporară, ocupantul Casei Albe declară însuși afecțiunea, o comunică în scris președintelui Camerei Reprezentanților și președintelui pro tempore al Senatului și cedează automat puterile sale vicepreședintelui său. Acesta din urmă nu devine președinte, ci acționează ca președinte și își cedează puterile șefului executiv imediat ce incapacitatea încetează. Această dinamică s-a produs de patru ori de la intrarea în vigoare a celui de-al 25-lea amendament, acum douăzeci și nouă de ani.
Ronald Reagan în 1985, George W. Tufiş în 2002 și 2007 e Joe Biden În 2021, aceștia și-au transferat puterile vicepreședinților de la acea vreme (George H.W. Bush, Dick Cheney și, respectiv, Kamala Harris) pentru câteva ore înainte de a fi supuși anesteziei generale, de toate cele patru ori, pentru a efectua o colonoscopie.
Odată ce s-au trezit, s-au întors la biroul lor complet. Trump, pe de altă parte, a fost întotdeauna atât de atașat de puterea sa încât a refuzat să activeze cel de-al 25-lea Amendament, chiar și atunci când a fost spitalizat cu COVID-19 la Centrul Medical Militar Național Walter Reed timp de trei zile în octombrie 2020.
Al 25-lea amendament, însă, consideră chiar și cazurile în care președintele nu poate sau nu vrea să își ateste propria incapacitateÎn acest caz, certificarea incapacității șefului executivului necesită o declarație din partea vicepreședintelui și a majorității membrilor guvernului, adică a șefilor ministerelor și ai principalelor agenții federale.
Președintele, însă, poate se opun acestei declarațiiDacă face acest lucru, în timp ce vicepreședintele preia funcția de președinte interimar, Congresul trebuie să se întrunească în termen de 48 de ore; după care are la dispoziție 21 de zile pentru a decide asupra acestei chestiuni.
Dacă, în termenul de trei săptămâni necesar, un vot calificat cu majoritate de două treimi în Cameră și Senat nu reușește să se exprime sau nu se ajunge la o rezoluție care să fie de acord cu declarația anterioară a vicepreședintelui și a majorității din Cabinet, președintele își reia puterile. Din punct de vedere formal, cel de-al douăzeci și cincilea amendament nu implică îndepărtarea propriu-zisă al președintelui, chiar și atunci când acesta este declarat incapabil permanent.
Chiar și în acest caz, ocupantul Casei Albe rămâne practic în funcție, dar și fără puteri, care sunt transferate vicepreședintelui său. Acesta din urmă nu devine președinte, ci mai simplu... președinte interimar, adică un președinte interimar.
Afacerea Nixon
La a doua posibilitate nu s-a materializat niciodatăÎnsă acest lucru nu a împiedicat sugestiile din trecut conform cărora ar putea fi invocat cel de-al 25-lea amendament.
Peter Baker a amintit într-un articol recent din „New York Times” (Discursurile volatile ale lui Trump reaprind îndoielile cu privire la stabilitate, 14 aprilie) că, în timpul negocierilor de pace pentru încheierea războiului din Vietnam, Nixon aranjase ca consilierul său pentru securitate națională, Henry Kissinger, a răspândit vestea că președintele era instabil și imprevizibil, insinuând că ar putea folosi arme nucleare, pentru a-și intimida omologul nord-vietnamez și a obține o înțelegere mai avantajoasă pentru Statele Unite.
Însă Nixon, președinte între 1969 și 1974, a mers dincolo de „teoria nebunului” pentru a obține avantaje strategice. Pe 20 august 1973, în mijlocul scandalului Watergate ceea ce l-ar obliga să demisioneze în decurs de un an. Vizibil zdruncinat de incident, președintele, înaintea unui eveniment din New Orleans, iritat de prezența jurnaliștilor, într-un acces de furie l-a apucat pe secretarul său de presă de umeri și l-a împins spre reporteri. Apoi a ținut un discurs, împiedicându-se de mai multe ori în cuvintele sale. Nixon părea atât de scăpat de sub control încât Smith Hempstone, editorialist la Washington Star-News, a ridicat posibilitatea invocării celui de-al 25-lea amendament.
Nu a fost o cascadorie politică. Senatorul Sam Ervin, șeful anchetei Watergate, a discutat problema cu Mike Mansfield, liderul majorității democrate din Senat, deși ambii au ajuns ulterior la concluzia că era de preferat să continue ancheta care ar duce la inițierea procedurii de impeachment. Cu toate acestea, așa cum a documentat Anthony Summers mulți ani mai târziu (Aroganța Puterii. Lumea secretă a lui Richard Nixon, New York, Viking, 2000), pentru a preveni orice eventualitate, îngrijorat că Nixon, din ce în ce mai deprimat și sub influența drogurilor psihotrope, ar putea decide să declanșeze un război nuclear într-un ultim act de disperare în fața probabilei sale condamnări pentru Watergate, secretarul Departamentului Apărării, James R. Schlesinger, i-a dat în secret instrucțiuni șefului de Stat Major al Forțelor Armate, generalul George Brown, să nu execute niciun ordin al președintelui fără autorizația sa explicită.
Trecutul recent
În vremuri mai recente Am fost abordați de trei ori, dar nu am implementat, cel de-al 25-lea amendament. După ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie 2021 pentru a împiedica certificarea oficială a alegerilor... Joe Biden la Casa Albă, conform unei reconstituiri ulterioare realizate de jurnaliștii Jonathan Martin și Alexander Burns (Asta nu va trece: Trump, Biden și bătălia pentru viitorul Americii(New York, Simon & Schuster, 2022), reprezentantul republican al statului Washington, Dan Newhorse, a sugerat aplicarea amendamentului pentru suspendarea lui Trump din președinție și înlăturarea unei figuri care, aparent, provoca daune ireparabile imaginii partidului său.
La invitația lui Betsy DeVos, șeful Departamentului Educației, guvernul a luat în considerare invocarea celui de-al 25-lea Amendament pentru a îngheța puterile lui Trump. Această opțiune, însă, a fost rapid abandonată, deoarece vicepreședintele Mike Pence, care trebuia să-l înlocuiască pe magnat, s-a opus. În semn de protest, DeVos a demisionat, urmat de alți doi critici ai lui Donald din cadrul cabinetului: Elaine Chao, șefa Departamentului Muncii, și Chad Wolf, secretarul. pro tempore al Departamentului de Securitate Internă.
Mai mult, chiar și liderul minorității republicane din Cameră, Kevin McCarthy, s-a declarat împotriva activării acestei proceduri, întrucât ar fi durat prea mult având în vedere că președinția lui Trump se încheie în mai puțin de două săptămâni.
L "ideea a fost abandonată tot din partea Partidului Democrat. În conformitate cu ceea ce a fost indicat de Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, democrații au ales să recurgă la deschiderea procedurii de impeachment împotriva lui Trump, care în cele din urmă nu a avut niciun rezultat concret, deoarece Senatul a venit să voteze acuzațiile după încheierea mandatului lui Trump și, în orice caz, l-a achitat.
De asemenea, s-a emis o ipoteză împotriva lui Biden să invoce cel de-al 25-lea amendament. Republicana Claudia Tenney, reprezentantă a statului New York în Cameră și o susținătoare înfocată a lui Trump (ea a propus ca ziua de naștere a magnatului să fie transformată într-o sărbătoare națională), a făcut acest lucru în februarie 2024, după publicarea raportului procurorului special Robert Hur despre așa-numita „filegate”, afacerea documentelor clasificate pe care Biden le depozita ilegal în casa sa privată.
Hur hotărâse să nu-l pună sub acuzare pe președinte (urmărirea penală nu este obligatorie în Statele Unite) deoarece, în opinia sa, acuzația nu ar rezista în instanță, având în vedere constatarea că Biden era „o persoană în vârstă cu probleme de memorie”, într-atât încât nu-și putea aminti anul alegerii lui Trump la Casa Albă sau data morții fiului său iubit, Beau.
Pe baza acestei evaluări, Tenney a lansat un apel către Procurorul General al Statelor Unite (echivalentul Procurorului General al unui stat european), solicitând o declarație prin care Biden nu mai este competent să îndeplinească atribuțiile președintelui și, prin urmare, ar trebui suspendat din funcție. Cererea lui Tenney a fost în urechi surde.
Nu a avut mai mult noroc.cerere similară de către unii membri republicani ai Congresului pentru transferul de putere de la Biden către vicepreședintele său, Kamala Harris, după prestația dezastruoasă a președintelui care, în dezbaterea cu Trump din 28 iunie 2024, a demonstrat o mare confuzie și dezorientare, de așa natură încât a alimentat îndoieli rezonabile cu privire la capacitatea sa de a conduce Statele Unite.
Trump și „teoria nebunului”
Conform mărturiei lui Nikki Haley, ambasadorul SUA la Națiunile Unite la începutul primului mandat al lui Trump, în 2017 magnatul ar fi îndemnat-o să exploateze „teoria nebunului” pentru a forța Coreea de Nord să se așeze la masa negocierilor și să convingă Rusia și Republica Populară Chineză să nu își exercite veto-ul pentru a bloca o rezoluție a Consiliului de Securitate, introdusă de Washington, care impunea noi sancțiuni regimului de la Phenian pentru testele cu rachete pe care le efectuase Kim Jong Un.
Totuși, când Trump a amenințat că va distruge civilizația persană pe 7 aprilie, puțini au crezut că era o tactică retorică de a pune presiune pe liderii Teheranului, iar mulți s-au temut că intenționa de fapt să folosească arme nucleare împotriva Iranului.
Ce ne așteaptă
E greu să te aștepți ca Pete Hegseth, secretarul de război al magnatului (noua denumire pentru Departamentul Apărării, impusă de Trump), demonstrează același curaj arătat de predecesorul său Schlesinger la sfârșitul președinției lui Nixon.
Nu este surprinzător faptul că, în noiembrie 2025, senatorul democrat din Arizona Mark Kelly, veteran al Marinei și fost astronaut, a făcut apel la membrii armatei americane să nu se supună oricăror ordine ilegale sau neconstituționale care ar putea veni de la Donald Trump. Hegseth s-a grăbit să propună retrogradarea sa, chiar dacă nu mai era în serviciu activ, și reducerea pensiei sale de la Pentagon.
În ultimele zile, un grup de democrați a prezentat... moțiune de punere sub acuzare a lui Hegseth pentru abuz de putere, crime de război și alte infracțiuni. Procedura de punere sub acuzare împotriva Secretarului de Război nu are nicio șansă de a fi aprobată, deoarece Partidul Republican deține majoritatea atât în Senat, cât și în Cameră, deși cu o marjă îngustă. Din același motiv, încercarea de a-l pune sub acuzare pe Trump a treia oară ar fi complet nerealistă, o strategie care s-a dovedit deja complet nereușită atât în 2020, cât și în 2021.
Chiar și invocarea celui de-al 25-lea Amendament nu pare fezabilă. Trump a format un cabinet după chipul și asemănarea sa, umplându-l cu cei mai loiali susținători ai săi, aleși mai mult pentru loialitatea lor față de magnat decât pentru capacitatea lor de guvernare. De asemenea, i-a înlăturat pe cei care nu au reușit să-l servească așa cum se aștepta - șefa Departamentului pentru Securitate Internă, Kristi Noem, și procurorul general, Pam Bondi - ca și cum ar fi vrut să transmită un mesaj de intimidare celor care nu sunt pe deplin sincronizați cu Donald Trump.
Din această perspectivă, pare o fantezie politică faptul că vicepreședintele JD Vance poate prelua conducerea în apelul la cel de-al 25-lea amendament. Al său subordonare față de Trump a ajuns la un asemenea nivel încât, în ciuda faptului că este catolic, după atacurile președintelui asupra lui Leon al XIV-lea, a fost de acord cu invectivele magnatului la adresa pontifului, mergând până la a afirma că papa ar face mai bine să se preocupe de chestiuni spirituale decât de politică și să susțină că – la urma urmei – nici măcar nu pare să fie foarte priceput în domeniul teologiei.
