Il salariul minim a revenit din nou în centrul scenei politice naționale datorită intervențiilor politicienilor și sindicaliștilor la Congresul CGIL de la Rimini. Primul care a vorbit a fost premierul, Giorgia Meloni, care în cursul discursului său către publicul pe care îl are și-a reafirmat opoziția față de instrument, afirmând că „Nu este calea cea bună, le-ar favoriza pe cele obișnuite”, reiterând că „Stabilirea prin lege a unui salariu minim riscă să nu devină o protecție suplimentară ci una substitutivă. Am ajunge să facem o altă favoare concentrărilor economice“.
Pe de altă parte, noul secretar al Partidului Democrat este de o părere diametral opusă Elly Schlein, care a cerut celorlalte opoziții să găsească o propunere comună privind salariul minim: „Vom lupta pentru un salariu minim pentru că sub un anumit prag chiar nu se poate vorbi de muncă pentru că este exploatare”, a spus el.
Potrivit secretarului general al CGIL, Maurizio Landini, pe de altă parte, cu salariul minim „se combat contractele pirat și prin negociere nu se garantează doar salariul, ci și toate drepturile și protecțiile prevăzute de legislație”.
Publicăm mai jos o reflectare a Fundația Anna Kuliscioff semnat de profesor Walter Galbusera ceea ce explică potenţialul, dar şi limitele salariului minim şi posibilele efecte ale introducerii lui în Italia.
Chat
Lumea politică italiană transformă adesea probleme simple în încurcături inextricabile din care este greu să ieși. Acest lucru s-ar putea întâmpla în cazul salariul minim, care pare să fi devenit un fel de Piatra filosofului. Uniunea Europeană, pentru a-i proteja pe cei mai slabi lucrători, a cerut statelor în care acoperirea contractuală este scăzută să adopte un salariu minim. Strict vorbind, acesta nu este cazul în Italia, unde negocierea colectivă vine să garanteze 92% din muncitori. Dar nici nu ar fi interzis să-l adoptăm la noi dacă este adevărat că există și în Germania un colos economic cu sindicate foarte puternice și salarii respectabile.
Concepția greșită despre salariul minim: care este funcția lui reală?
Problema apare pentru că există de fapt o neînțelegere cu privire la care este funcția reală a unui salariu minim care ar trebui să constituie în mod rațional garanția că grupurile de muncitori mai slabe din punct de vedere profesional, în special din sectoarele marginale, sunt plătite cu un salariu pe oră care, cel puțin prin convenție, este considerat echitabil. Dar cine decide asta?
În țările în care uniunea este puternică și suficient de reprezentativă, ca la noi, rămâne la latitudinea negocierii fixarea minimelor contractuale. Dar este și adevărat că o parte, deși marginală, scapă de orice negociere sau în unele cazuri prevăd contractele colective stipulate de părți salarii foarte mici. În asemenea împrejurări, de asemenea judiciar poate interveni cumva. Într-o hotărâre recentă a Curții de Apel din Milano, un contract colectiv de supraveghere a fost „desaplicat” deoarece prevedea un salariu „considerat sub pragul sărăciei” prin înlocuirea acestuia cu un contract pentru un sector considerat similar, precum cel al portar.
Funcția salariului minim este așadar de a preveni acest lucru salariul orar nu scade sub un anumit nivel. Ambiguitatea din țara noastră provine din faptul că în spatele ideii de stabilire a unui salariu minim, obiectivul de ridica cel putin o parte semnificativa a salariilor. Scopul este cu siguranță nobil și, de altfel, poate fi folosit în orice campanie electorală. Desigur, va exista o concurență dură între diferitele părți, care va ține puțin cont de medii și cu atât mai puțin de diferențele dintre puterea de cumpărare a diferitelor zone ale țării, vizând o relansarea valorii „minimului” să apară mai aproape de lucrători/alegători.
Riscurile introducerii salariului minim
Dar aceasta, pe lângă crește munca nedeclarată, în special în sud, ar favoriza un fel de deresponsabilizare a sindicatului, foarte dăunătoare pentru o entitate colectivă care face din negociere principala rațiune de a fi. Mai ales dacă este însoțită de tentația de a accelera a proces de naţionalizare treptată a salariilor urmarit de cererile tot mai mari de impozitare neselectiva a contributiilor de asigurari sociale. Ca să nu mai vorbim de faptul că un transfer excesiv al intervenției Parlamentului în chestiuni contractuale ar expune țara la riscul exproprierii rolului tuturor partenerilor sociali. Pe de altă parte, dacă Parlamentul, indiferent de motiv, consideră că este necesară majorarea salariilor, poate acționa prin reducerea poverii fiscale.
Stabilirea unui salariu minim este posibilă dar prin pași logici și respectuoși a unui sistem, precum cel de negociere colectivă, națională și de companie, care este coloana vertebrală a relațiilor sociale și a sistemului economic.
Salariile minime ar trebui să fie cele oferite de toate contractele, naționale, teritoriale și corporative la care pare să se refere prevederea combinată a articolului 36 din Constituție (Lucrătorul are dreptul la o remunerație proporțională cu cantitatea și calitatea muncii sale și în orice caz suficientă pentru a-și asigura lui și familiei sale o existență liberă și demnă. Durata maximă a zilei de muncă este stabilită prin lege.) și următorul articol 39 (Sindicatele înregistrate au personalitate juridică. Pot, reprezentate în comun proporțional cu membrii lor, să încheie contracte colective de muncă cu efect obligatoriu pentru toți membrii categorii la care se referă contractul.) prin care se stabilesc regulile de aplicare generală a contractelor (erga omnes) în raport cu părţile interesate.
Soluția posibilă privind salariul minim
E atât de greu să găsești o soluție, poate în sediul CNEL, plecând de la reprezentativitatea reală a semnatarilor (membri înscriși regulat, număr atestat de delegați aleși în structurile de bază la locul de muncă, număr de membri ai asociațiilor de afaceri) și poate prin realizarea unora necesare actualizare la același articol 39? Dacă problema pare complicată astăzi pentru contractul național, este foarte simplă pentru contractele de firmă definite, precum cel al Stellantis (fostul Fiat), contracte colective speciale de muncă care sunt adesea aprobate sau respinse prin referendum în fabrici și birouri. Cu siguranță cineva ar putea invoca unirea unitară a tuturor lucrătorilor, dar din păcate nu este realistă și nu numai datorită respectului cuvenit pentru libertatea și pluralismul sindical.
Pe de altă parte, este posibil și necesar să se convină asupra unității regulilor comune pentru a constata gradul de reprezentare a organizațiilor semnatare individuale, fără a uita una dintre practicile acum consacrate, tot datorită sindicalismului italian, de a avea toți interesați. lucrători, înregistrați și neînregistrați, votează . Nu ar strica atunci să luăm în considerare regulile generale care guvernează relațiile industriale în alte țări europene, începând cu Germania, care nu poate fi de temut doar ca un gigant economic.
Un salariu minim ar trebui să fie, de asemenea, stabilit ca instrument de garantare în cazul în care nu există un contract sau în cazul în care a fost creat efectiv un contract „convenient”. Dar folosirea salariului minim în scopuri improprii poate satisface interesele politice și electorale nu servește uniunii sau țării.
