Maurizio Landini a indicat într-un interviu scopul unui posibil reconstruirea unitatii sindicale. Pluralismul sindical de astăzi s-ar fi născut din motive politice după război, dar astăzi secretarul CGIL nici măcar nu vede un motiv de apartenență la un partid care să motiveze existența diferitelor organizații. Întradevăr, chiar înainte de fascism nu exista doar CGL, dar au fost prezente sindicatele albe (Cil), anarho-socialistul USE și la fel de revoluționar UIdL inspirat de Alceste De Ambris.
Acestea fiind spuse, această propunere s-ar putea dovedi a fi una astăzi pentru șeful CGIL intuiție strategică fericită cu condiția ca unele probleme fundamentale să fie abordate. Este adevărat că la stat nu pot fi întrezărite elemente divizoare relevante, cel putin intre CGIL, CISL si UIL. Atitudinea comună substanțială a celor trei mari organizații în abordarea consecințelor recentelor evenimente pandemice ar sugera că există o viziune comună largă, așa că ar fi ușor să tragem consecințele.
Poate că nu este cazul, dar pentru a înțelege mai bine starea lucrurilor ar fi nevoie de o mai clară compararea celor trei organizaţii pe politici contractuale, cu privire la politicileocupație și pe bunăstare. Așa cum va fi necesară, în implementarea PNRR pentru redresarea și dezvoltarea țării, o abordare constructivă a forțelor sociale cu guvernul lui Mario Draghi.
Mai mult, în cele mai grele momente ale țării noastre, unirea, din toamna fierbinte încoace, nu a renunțat niciodată să fie protagonist, asumându-și multe responsabilități dar evitând mereu să devină irelevante.
De asemenea, este adevărat că unitatea organică ar întâmpina în curând un alt obstacol evident care priveşte astăzi dificultatea (numit trivial „fotolii”) pentru a redefini structura echipamentului în noua organizare unitară, de la secretari la funcţionari. Trebuie să ne gândim că nivelurile organizatorice între categorii și structuri teritoriale din stat ar fi cu mult peste o sută pentru fiecare dintre cele trei confederații.
Totodată trebuie amintit că proiectul unitar al metalurgilor în anii 70 a lansat un aranjament solid de tranziție comun între Fim, Fiom și Uilm în vederea unității organice. Să spun adevărul, acest proiect a încetat nu din cauza dificultăților organizatorice, ci din lipsa condițiilor politice.
Fără a compromite perspectivele viitoare de unitate organică, există însă un model care poate fi realizat într-un timp scurt: acela de a construi o solidă „unitate de reguli” care depășește CGIL, CISL și UIL, implică întreaga lume a muncii și în orice caz merge în direcția dorită de Landini. Trebuie să plecăm de la unul dintre cele mai discutate subiecte: cel al reprezentanza și măsurarea reprezentativității, care ar face posibilă și circumscrierea fenomenului contractelor „pirate”.
Adică este necesar să dai punerea în aplicare a articolului 39 din Constituție, care probabil se va aplica numai dacă se menține în viață doar primul paragraf („Organizația Uniunii este liberă”), iar partenerilor sociali contractanți li se va atribui definiția domeniului de aplicare a contractelor, fie că sunt contracte colective naționale (cum ar fi precum contractele de categorie actuală) sau contractele de firmă (de exemplu de tip FCA). Atunci lucrătorii vor fi cei care aleg delegații, care coincid cu actualul RSU și care, în calitate de „mari alegători”, îl vor ratifica.
Ar fi la fel de consistent modificarea articolului 19 din Legea 300 așa cum a propus profesorul Maurizio Ballistreri, permițând tuturor sindicatelor (și nu doar celor care semnează contractul) să participe în mod liber la alegerea delegaților, așa cum este prevăzut în legea angajării publice. Aceasta ar elimina neînțelegerea generată de prevederile combinate ale articolului 39 între acordurile comerciale naționale, generate de regulile corporative preexistente și afirmația că organizarea sindicală este liberă, care sunt două concepte antitetice care se neagă reciproc. Dimpotrivă, verificarea transparentă a reprezentativității și libertății sindicale sunt două fețe ale aceleiași monede.
