Încă o dată, sistemul german de relații industriale a demonstrat o mare capacitate de a găsi soluții adecvate atât pentru a răspunde așteptărilor lumii muncii, cât și pentru a oferi companiilor soluții care să mențină competitivitatea ridicată. Creșteri semnificative ale salariilor mult peste inflație, însoțite de experimente semnificative în gestionarea flexibilă a programului de lucru cu alegere voluntară din partea lucrătorilor, fac din acordul-pilot din Baden Wuerttemberg (care ar trebui să se extindă la totalul de aproximativ patru milioane de metalurgi germani) un model de referință obiectiv.
Nu trebuie să ignorăm însă contextul economic în care s-a ajuns la acord: ocuparea deplină a forței de muncă, cele mai scăzute niveluri de șomaj de la unificarea țării, productivitate ridicată și o perioadă destul de lungă de pauză salarială. Vești bune și pentru economia noastră, deoarece producătorii (și muncitorii) italieni vor beneficia și ei de creșterea probabilă a consumului pe piața internă germană. În special, combinația de reduceri orare de la 35 la 28 și creșteri de la 35 la 40, toate pe bază de voluntariat, va răspunde diferitelor nevoi ale familiilor, menținând în același timp eficiența aparatului industrial.
Este introdus și dreptul lucrătorului de a decide asupra unei perioade scurte de concediu, chiar dacă neplătite. Dar în ce măsură este aplicabil în țara noastră „modelul german”? Condiția prealabilă este de natură culturală, ca și pentru codeterminare, pentru articularea contractuală și pentru formarea profesională: dacă conștientizarea că există interese comune puternice între capital și muncă, chiar și cele mai bune reforme se vor lupta să se impună.
Acest lucru nu înseamnă că conflictul ar trebui să fie eliminat (iar poveștile lucrătorilor IG Metal sunt o dovadă tangibilă în acest sens) dar nu neapărat (cum s-a spus cândva și cum se crede încă de multe ori) un contract fără greve nu este un contract bun. Este adevărat că și lumea afacerilor din Italia prezintă simptome de înapoiere, dar tocmai din acest motiv trebuie contestată în ceea ce privește modernitatea, investițiile și calitatea muncii. Concepțiile antagoniste, chiar dacă sunt susținute deschis doar de zonele politice minoritare, riscă să aducă doar frustrări și înfrângeri muncitorilor.
Acordul german este însă o oportunitate importantă pentru uniunea italiană care trebuie să facă față unei situații economice diferite de Germania și cu un „nanism industrial” care nu simplifică negocierea și face problematică transpunerea mecanică a acestui model.
Din acest motiv, provocarea sindicatului italian revine în domeniul negocierii companiilor, domeniul în care noile locuri de muncă, creșterea salariilor, productivitatea, noile tehnologii, organizarea programului de lucru pot fi reconciliate mai eficient și, mai ales, un rol. de participare activă a lucrătorilor în cauză.
