Acum 63 de ani, 13 august 1961, a început construcția Zidului Berlinului, eveniment care a exacerbat și mai mult Războiul Rece. Ridicat de guvernul Germaniei de Est (Republica Democrată Germană, RDG), zidul a devenit simbolul diviziunii dintre Blocul de Est, condusă de Uniunea Sovietică, și cea occidentală, sprijinită de Statele Unite și aliații săi. Inițial compusă din sârmă ghimpată, a fost înlocuită curând cu elemente prefabricate din beton și piatră, formând o barieră solidă care, odată finalizată, înconjurat complet Berlinul de Vest, transformând cele trei sectoare vestice într-o insulă în cadrul teritoriilor estice.
În perioada sa de existență, Zidul Berlinului a fost scena a aproximativ 5.000 de încercări de evadare reușite ale cetățenilor est-germani în Berlinul de Vest. Cel puţin 133 de persoane persero la vita în încercarea de a o traversa.
Zidul a rămas în picioare timp de 28 de ani, până la 9 noiembrie 1989, când căderea sa a marcat sfârşitul divizării Germaniei şi Războiului Rece dintre Est şi Vest. În acea seară, mii de oameni au început să treacă și să dărâme zidul care despărțea Berlinul de Europa timp de aproape trei decenii. Evenimentul a simbolizat sfârșitul separării dintre lumea occidentală și blocul comunist, aflată deja în declin din cauza perestroikei lui Mihail Gorbaciov și a revoltelor din alte țări est-europene, precum Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și România, pe lângă protestul Piața Tiananmen din China în 1989.
Berlin după al Doilea Război Mondial
După cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul Conferinței de la Ialta din 1945, Berlinul a fost împărțit în patru sectoare controlat de Uniunea Sovietică, Statele Unite, Regatul Unit și Franța. Sectorul sovietic, cel mai mare, includea districtele de est ale Berlinului.
În 1948, Uniunea Sovietică a încercat să ocupe întregul oraș prin intermediul „Blocada Berlinului”, provocând un răspuns din partea aliaților care au stabilit a transport aerian pentru a aproviziona sectoarele vestice. În 1949, cele trei sectoare vestice au devenit parte integrantă a Germaniei de Vest și au fost înconjurate de Germania de Est, devenind o insulă.
Inițial, berlinezii se puteau mișca liber între sectoare, dar pe măsură ce relațiile dintre Est și Vest s-au deteriorat, mișcările au fost limitate progresiv. În 1952, Granița dintre Germania de Est și Germania de Vest a fost închisă. Condițiile dificile de viață sub regimul sovietic au împins cca 2,6 milioane de oameni să fugă spre Vest între 1949 și 1961, folosind Berlinul ca cale de evacuare. Acest exod a provocat probleme economice grave și social pentru Republica Democrată Germană, aducând conducerea sovietică și guvernul est-german la ia măsuri drastice, culminând cu decizia de a construi un Zid pentru a opri sângerarea oamenilor.
Arhitectul operațiunii a fost Walter Ulbricht, șef de stat al RDG și secretar al Partidului Unității Socialiste din Germania care a exercitat presiuni puternice asupra conducerii sovietice pentru a obține acordul pentru construirea zidului. Deși a negat public planurile de construcție, „nimeni nu intenționează să construiască un zid” a spus el public, în culise, Ulbricht plănuia împreună cu sovieticii să închidă granițele. THE'Operațiunea „Trandafir”, condus de Erich Honecker, a implicat forțele de poliție și milițiile RDG, cu sprijinul trupelor sovietice.
13 august 1961: începe realizarea Zidului
Gli Occidentalii au subestimat determinarea sovietică, iar Zidul Berlinului a fost ridicat cu viteză și secret în noaptea dintre 12 și 13 august 1961, folosind inițial doar sârmă ghimpată. Drumurile au fost blocate, liniile de tren tăiate, iar berlinezii s-au trezit brusc separați de prieteni și familie.
Începând cu 15 august, sârma ghimpată a fost înlocuit cu elemente prefabricate din beton și piatră, creând astfel prima versiune a Zidului, care a înconjurat complet Berlinul de Vest, transformând sectoarele vestice într-o insulă în cadrul teritoriului estic.
Deși autoritățile est-germane au susținut că a fost un „zid de protectie antifascist” pentru a preveni agresiunea dinspre Vest, era clar că scopul real era acela de a împiedica cetățenii est-germani să fugă în Berlinul de Vest și, prin urmare, în Germania de Vest. Odată cu zidul, URSS și-a atins scopul: din 1962 până în 1989, doar cinci mii de oameni au reușit să emigreze.
Zidul Berlinului: un simbol al Războiului Rece
Zidul Berlinului a devenit rapid unul dintre simbolurile „Cortinei de fier” care a divizat Europa, reprezentarea contrastului dintre cele două blocuri mondiale. Aproximativ 3,6 metri înălțime și peste 140 de kilometri lungime, era păzită de turnuri de control, trupe armate și un „fâșia morții” ceea ce a făcut ca încercările de evadare să fie extrem de periculoase, provocând moartea multor oameni. Structura fortificată includea un șanț adânc de 3,5 metri și doi pereți din beton armat, străjuiți de 302 turnuri de control, sârmă ghimpată, câini de pază și 14.000 de gardieni est-germani.
Timp de 28 de ani, Zidul Berlinului a fost o rană deschisă în inima Europei, separând nu doar un oraș și o națiune, ci și familii și comunități. În această perioadă, aproximativ 5.000 de cetățeni est-germani au reușit să evadeze cu succes în Berlinul de Vest, în timp ce cel puțin 133 de persoane persero la vita, deși unele estimări sugerează un număr mai mare de 200.
9 noiembrie 1989: cade zidul
Zidul Berlinului a rezistat timp de 28 de ani până pe 9 noiembrie 1989, când, sub presiunea de demonstraţii populare şi schimbări politice în Uniunea Sovietică și Europa de Est, guvernul est-german a anunțat deschiderea granițelor. În acea noapte, mii de berlinezi de est și de vest s-au adunat la zid, distrugându-l fizic într-un climat de euforie.
Totul a început în după-amiaza zilei de 9 noiembrie când, Egon Krenz, secretar general al Partidului Comunist German de Est, a decis deschiderea unor noi puncte de trecere. Câteva ore mai târziu, în timpul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al regimului, Gunter Schabowski, a interpretat greșit această informație și a anunțat că cetățenii din Est pot trece granița „imediat”. Această eroare de comunicare a dezlănțuit un val de entuziasm în rândul cetățenilor din Orient, care s-a repezit la punctele de trecere a frontierei, obligându-i pe paznici să-i lase să treacă.
Evenimentul a fost difuzat la televiziune din întreaga lume, arătând Berlinul de Vest invadat de cetățeni necredincioși și încurajați din Est. Mulți au luat fragmente din zid drept suveniruri, în timp ce celebrul violoncelist Mstislav Rostropovici a jucat o suită la Checkpoint Charlie, făcând momentul și mai simbolic.
În zilele care au urmat, îndepărtarea zidului a devenit un fel de ritual pentru mulți, poreclit „Mauerspechte” (vârfurile zidului). Pe 21 iulie 1990, Roger Waters de la Pink Floyd a organizat un concert pentru a sărbători căderea Zidului, interpretând „The Wall” live.
La Germania a fost reunificată oficial la 3 octombrie 1990, odată cu integrarea celor cinci state din fosta RDG în Republica Federală Germania (Germania de Vest).
