Acțiune

Rossi și Ducati la răscruce, dar Vale nu mai este același

Povestea lui Valentino Rossi cu Ducati pare amenințător să se îndrepte spre o fundătură. Performanțe neconvingătoare și o echipă care nu pare să mai creadă în el. Astăzi arată ca o dublă cascadorie palid pentru Valentino Rossi din cei mai buni ani ai săi. Semnali că povestea cu Ducati s-a încheiat.

Rossi și Ducati la răscruce, dar Vale nu mai este același
Nu suntem la prăbușire, dar crunchurile sunt acolo. Și sunt înfricoșătoare. Povestea lui Valentino Rossi cu Ducati pare amenințător să se îndrepte spre o fundătură. A cui vina? Și de ce? Întrebări aproape inutile când vine vorba de două icoane naționale. Din doi subiecti care au dat ce au dat motociclismului. Iar un răspuns la întrebarea cumplită, cea pe care 99% dintre pasionații noștri de două roți (și nu numai) și-ar fi dorit să și-o pună, vine chiar de la Ducati. „Povestea lui Vale vorbește pentru el – a filozofat managerul tehnic Preziosi deja după primele teste din Qatar, scena weekend-ului trecut al primului sezon de Moto GP. Și așadar, dacă suntem în acest punct (de competitivitate scăzută, n.d.) este vina noastră”.
Real? Nu, nu chiar. Și nu numai pentru că, cu acest Ducati 2012 născut pe răsturnarea tradiției tehnice a constructorului bolognez, și tocmai pentru a satisface cerințele lui Vale care nu era în largul său cu motorul de susținere din trecut, coechipierul Nicky Hayden face. rău, dar totuși mai puțin rău decât partenerul său mai faimos (și plătit în plus). Dar pentru că, aproape ca răspuns la menținerea pozițiilor echipei, la atitudinea sa aproape obstinată în fața vremurilor chiar abordabile ale pilotilor Yamaha și Honda, Rossi, la scurt timp după aceea, a răspuns pe un ton înfrântist.
Acum, nu suntem în măsură să-l criticăm pe Vale și dezamăgirea lui post-Qatar. Al zecelea, la jumătate de minut de învingător, Lorenzo care nu mai pare să fie locuitorul coșmarurilor lui Rossi, ci stăpânul. Chiar mai lent decât amintitul coechipier Hayden. Era suficient să-l facă să scape. Dar să nu-i permită să șuiera acele jumătăți de propoziție groaznice de genul „Speranță? Pe aia l-am terminat deja anul trecut”. Sau, și mai rău: „Hayden? Dacă aș fi mers ca el, aș fi putut termina pe locul șase. Și nu sunt aici să țintesc locul șase...”.
Fraze, chiar și pentru marii fani ai fostului fenomen Tavullia, mai mult decât neplăcute. Fraze care trezesc temeri de o detașare a armurii mitice a omului, chiar înainte de cea a pilotului. 
Și aici, poate, suntem la subiect. Pentru că Valentino Rossi de azi nici nu seamănă cu ruda îndepărtată a Valentinorossii de acum ceva vreme. Prea multă dorință, poate inconștientă, de a se apăra înainte de a colabora. Răspunsul este acid, aproape întotdeauna, atunci când o întrebare, poate chiar luată cu generozitate, ajunge să-l compare nu doar ca pe obișnuitul tovarăș incomod Hayden, ci cu Lorenzo, un steamroller cu Yamaha, sau cu Stoner-ul care în schimb - cu comparaţie la distanţă cu Vale- aproape că se bucură. Pentru că Stoner, să ne amintim, cu această Ducati foarte rapidă, dar ultra dificil de condus, cu acel celebru cadru de susținere pe care Vale l-a împins să-l arhivez în favoarea noului cadru de aluminiu din 2012, a câștigat.
Unde a dispărut echipa Valentino Rossi? Ce s-a întâmplat cu acel amestec primordial de geniu pur motociclist și talente aproape magice în domeniul tacticii, strategiei și motivației? Un minune al abilității și sensibilității; un miracol al încrederii în sine care a reușit, cu câțiva ani în urmă, să lase din senin pe Honda bogată și ultraputernică care îi dăduse primele campionate mondiale din clasa reine, preferând Yamaha și transformând-o în patru și patru opt de la Calimero de curse moderne cu un nou cal înaripat cu care să cumpere alte titluri.
În aceste zile, nu pare să existe nicio urmă din acel Vale. Iar la îndoială cine, între el și Ducati, este mai de vină pentru 2012 prăfuit care îi așteaptă pe amândoi, balanța se înclină mai mult în direcția lui Tavullia. Cu o îndoială și mai insuportabilă pe care o prezentăm aici cu câteva cuvinte aproape pe fugă: de la prăbușirea aia din Mugello, de la acea fractură gravă din iunie de acum doi ani, urme ale lui Valentinorossi așa cum l-am idolatrizat de ani de zile, nu se poate. amintește-ți mai multe. Și între timp motocicletul a continuat. Iar Lorenzos și Stoners au învățat că poți câștiga chiar dacă nu este întâmplător, chiar dacă nu datorită unui anume Valentinorossi. Și poate tocmai aici trebuie căutată soluția misterului.

cometariu