I ratele sunt mici și așa vor rămâne. Altfel nu s-ar explica cum tocmai a emis Austria o obligațiune pe 100 de ani la o rată mai mică de 1%, iar cererea investitorilor a fost un multiplu mare al cantităților oferite. Cine știe, poate că maturitatea de 100 de ani va deveni „noii 30 de ani”. Și poate că vom merge și mai departe, cu i obligațiuni perpetue. După cum știți, există multe precedente. Și, din câte nu știm, Timothy Young, curatorul Beinecke Rare Book & Manuscript Library de la Universitatea Yale, tocmai a primit 136,20 euro drept dobândă la o obligațiune irescumpabilă, păstrată în bibliotecă și emisă în 1648 de Hoogheemraadschap Lekdijk Bovendams, o companie de apă formată din proprietari de terenuri și demnitari locali care gestiona ecluze, canale și o porțiune de douăzeci de mile din Rinul inferior.
Venind la zilele noastre, la fel și guvernele emite obligațiuni irecumparabile pentru acei investitori (în primul rând, direct sau indirect, băncile centrale) care intenționează să le dețină până la scadență (care nu există titluri de valoare aici) și, prin urmare, nu sunt obligați să marca la piataceea ce ar fi jenant pentru bilanţurile lor dacă ratele vor creşte din nou. Atât de multe, știi... Japonia învață – că obligațiunile publice din care Băncile Centrale fac indigestie nu vor fi niciodată rambursate de către guverne (în afară de ritul de reînnoire la scadență, de care obligațiunile perpetue s-ar face fără).
I rate lungi, care au dat semne timide de creștere luna trecută, sunt Am coborât din nou în urma recrudescenţei infecţiilor şi a consecinţelor inevitabile asupra închideri și avarii la economie. Randamentul btp a coborât. Fibrilațiile politicii italiene și dezbaterea absurdă privind utilizarea împrumutului MES (cei care se opun ar trebui să explice de ce refuză și ei câteva miliarde de euro economii de dobândă) nu trebuie să ascundă faptul că plasă de siguranță aranjat în jurul finanțării emisiunilor de obligațiuni publice italiene funcționează și va funcționa.
Randamentele de Obligațiuni T, în jur de 0,6% la obligaţiunea pe 10 ani, sunt la minime istorice, iar cele de Bund – negativ în jur de -0,5% – sunt aproape de minimele de la începutul anului. În ciuda scăderii inflației, care altfel ar fi împovărat i randamente reale, acestea din urmă sunt și ele în jos. Vechea regulă conform căreia rata reală a dobânzii ar trebui să fie apropiată de rata de creștere a economiei este menită să rămână nesocotită în această criză epocală, unde ratele de (de)creștere sunt, pentru multe țări, ușor peste sau ușor sub -10 la sută. .
Il dolar s-a slăbit față de toate monedele majore, parțial pentru motive geopolitice – Statele Unite nu oferă o imagine grozavă despre sine, atât din cauza crizelor de furie ale lui Trump, cât și din cauza creșterii virusului – și pentru că perspectivele de creștere sunt „mai puțin mai proaste” în Europa comparativ cu America.
Performanța dolarului este deosebit de relevantă față de yuan, care s-a întărit la 7 și ar putea merge chiar spre „punctul șase”. Acolo Bursa de Valori din Shanghai, care a crescut (ca și Nasdaq-ul SUA, este cu mult peste nivelul său pre-pandemie) atrage capital (încrucișăm degetele). Si diferenţial de creştere intre China si America este foarte mare.
Le Pungi au dat din umeri la revenirea virusului și par să aibă mai multă încredere în cost redus al banilor, care mărește acele profituri viitoare actualizate până în prezent, care sunt fundamentul teoretic al prețurilor acțiunilor. Problema, desigur, constă în faptul că acestea profit – prezent și viitor – poate prezenta surprize negative. Dar speranța este zeița supremă.
Unde în schimb așteptările cu privire la viitor par să se înnegrească este în prețurile aurului – tradițional refugiu sigur potrivit multora – care se ridică în sus pentru a atinge recordurile istorice din 2011, aproape adulmecând catastrofele viitoare.
Pe scurt, investitorii în acţiuni și investitori înaur ar trebui sa fie de acord...
