Deja în secolul al XIII-lea, mulțumită mai ales franciscanilor, Biserica a depășit considerația de Denaro ca „balegarul diavolului” și dobândă pe împrumuturi ca un păcat grav, întrucât este o speculație asupra trecerii timpului care nu aparține omului, ci lui Dumnezeu Au trecut opt secole, ci acea cucerire a gândirii din care a derivat folosirea productivă a banilor și, deci, marea. trezirea economică a Renașterii, nu a atins încă rădăcinile cele mai adânci ale culturii răspândite. Banii, deși au devenit parametrul exclusiv și omniprezent al oricărei valori, încă există viză pe de altă parte cu neîncredere dacă nu chiar ca purtător şi simbol al inegalităţilor şi nedreptăţilor.
Apariția carstică a controversei asupra profiturilor companiei bănci și, mai general, pe așa-numitul profituri suplimentare este o demonstrație clară a acestui lucru. Și nu a fost de prea mare folos că, deja când a început această poveste, ideea impozitării lor unice a eșuat grav din cauza vulnerabilității care ar fi fost cauzată în mod violent principiului că într-un sistem de piață liberă legiuitorul nu poate stabili cum. mult trebuie să câștige o întreprindere, prin natura sa îndreptată spre profit (desigur, cu respectarea legilor în vigoare), stabilindu-se astfel o limită complet arbitrară a echității câștigurilor sale, în plus discriminând în funcție de sectorul în care își desfășoară activitatea respectiva societate, şi stabilirea impozitării profitului său după ce aceasta a fost realizată.
Piața monetară: cum funcționează băncile și ratele
Îmi cer scuze pentru banalitate, dar evident că nu este de prisos să ne amintim că pe scurt banca tranzacționează bani: îl cumpără de la cei care i-l vând și îl revinde celor care o cer. Oferta și cererea de bani la o bancă sunt gratuite și sunt exprimate pe de o parte de cei care dețin banii, iar pe de altă parte de cei care au nevoie de bani. THE Prețuri? Ar trebui să fie evident că, dacă oferta de bani către bănci este foarte mare, remunerația lor va fi mică (și de ce n-ar fi așa? De ce să-i plătească, să zicem, 4% dacă o oferă în cantități la 2%? ). Același lucru este valabil și pentru reutilizarea acelor bani: banca va decide după comoditate cui să-i împrumute (și de ce să-i împrumute cu 2% dacă poate primi 4%?) sau cui să-i redepună (de exemplu către BCE conform ratei stabilite de aceasta în cadrul politicii sale monetare).
Depozite bancare: o „economii” iluzorie de demontat
Îmi cer scuze și pentru această altă banalitate, dar nu este de prisos să ne amintim că depozitele la vedere în bănci nu trebuie considerate economii; Repet și pe baza interpretării date preceptului constituțional privind protecția economiilor: DEPOZILE BANCARE NU SUNT ECONOMII, dar excedentele de numerar încredințate băncii care le deține, ține conturile, asigurând în același timp plăți și viramente: servicii care, dacă este ceva, trebuie să fie remunerate. Până la urmă, dacă trebuie să se aplice principiul sacrosanct conform căruia remunerarea banilor trebuie să fie proporțională cu riscul, de ce ar trebui să fie remunerat un sold de numerar cu risc aproape întotdeauna zero?
Economiile sunt cele folosite în obligațiuni, în acțiuni, în imobiliare, în inițiative productive cu diverse grade de risc și, proporțional, remunerație. Din care rezultă că orice intervenție de sus a puterii politice legislative este justificată de deschidere a decalajului dintre ratele dobânzilor la împrumuturi și cele ale împrumuturilor este, printre multe altele, și needucativă și contrară nevoii, care ar trebui resimțită în fiecare țară mai puțin dezvoltată, de a induce o participare mai mare și mai directă a cetățenilor la treburile economiei atât în sectorul public, cât și în cel privat.
Impozit pe profiturile suplimentare: adevăr sau iluzie?
Două ultime note laterale. Prima: dacă vorbim de profituri suplimentare, de ce le luăm în considerare doar pe cele ale băncilor și companiilor financiare? Poate pentru că nu votează și penalizarea lor este greu de conectat cu interesele celor care votează? Există destul de multe profituri suplimentare în jur. Execrabila lege a 110%, de exemplu, a fost atât de prost scrisă încât (este doar un exemplu dintre multele care pot fi date) prețurile de listă pline cu produse vândute în mod normal la 30-40% au fost încărcate în bugetul de stat (condens). cazane sau sisteme de aer condiționat, ca să spunem așa). Nu s-au generat decât profituri suplimentare! A doua notație: se spune că impozitarea profiturilor suplimentare (scuze: contribuție) este folosită pentru pensiile minime, reducerea Irpef-ului și alte apariții de genul frumos promise înainte de alegeri. Dar cel acoperire cu un singur intrare unică de apariții definitive este una escrocheria politico-contabilă ceea ce are ca rezultat doar amânarea problemei la bugetul următor. De-a lungul timpului, cheltuielile publice au explodat și din cauza reiterării acestei practici populiste.
