Abandonarea mantrei „micul este frumos” cu subaprecierea în consecință a obstacolului serios pe care nanismul companiilor italiene îl pune în calea redresării potențiale și sperate a economiei italiene, care acum a stagnat de peste douăzeci de ani, este o reflecție că este necesar să se acorde spațiu unei evaluări imediate în favoarea politicilor economice nu numai care vizează susținerea cererii interne, așa cum pare să prevaleze din corul neîncetat de întrebări.
Este necesar să se însoțească astfel de întrebări cu considerente de politică industrială privind condițiile de furnizare a produselor și serviciilor în fața a ceea ce ar putea fi o perturbare continuă a lanțului valoric la nivelul întregii planete. Sunt necesare mai multe investiții publice pentru a consolida cererea internă, dar blocajele de producție din partea ofertei de bunuri și servicii sunt uitate. Din păcate, fabricile industriale de cauciuc nu sunt pregătite să se adapteze rapid la satisfacerea cererii interne pe care intenționăm să o susținem și să o consolidăm. Însă căutarea încăpățânată după „micul este frumos” nu o permite.
Redescoperirea politicii industriale, abandonarea celeilalte mantre care este reclama pietei orientarea economiei către ocuparea deplină a forței de muncă factorii de producție (ceva cunoscut încă de pe vremea lui Keynes și Kalechy) ar trebui să conducă și la măsuri menite să favorizeze creșterea în dimensiune a întreprinderilor mici către cele mijlocii și a celor mijlocii către cele mari, care acum au dispărut complet din panorama economiei italiene.
Noi instrumente fiscale și de credit ar putea încurajarea fuziunilor corporative între companii din același sector de producție, cuprind holdingurile familiale răspândite și grupul relativ de companii cu capital redus și dependente de credit bancar,
Însă redescoperirea politicii industriale este prilejul abandonării progresive a intervențiilor de ploaie în sarcina bugetului de stat, pentru a o politică fiscală selectivă care ajută la creșterea economică dimensiunea companiilor și capacitatea acestora de a opera și în domeniul cercetării științifice și al inovației de produs. Condiție necesară pentru evitarea riscului de piață asociat cu învechirea inevitabil a produselor și serviciilor și organizațiilor de proces.
În cele din urmă redescoperirea culturală a planificării economice ar putea fi o provocare cu care clasa politică ar trebui să se confrunte nu doar la nivel intern, ci să o impună Uniunii Europene într-o cheie antisuverană.
Paris