Un amendament la legea stabilității pentru 2014 a cerut Circ (pai da - CICR inca mai exista!) sa adopte o disciplina in baza careia „dobanda capitalizata periodic sa nu mai produca dobanda care, in operatiunile de valorificare ulterioare, se calculeaza exclusiv pe lotul principal”. Propoziţia este de neînţeles, şi pentru că dobânzile fie sunt capitalizate, fie nu. În încercarea de a interpreta voința legiuitorului, la 24 august trecut Banca d'Italia a supus consultării o propunere de rezoluție, care până în prezent nu a fost pusă în aplicare.
Punctul cheie este că regula cere nu numai eliminareaanatocismul interimar, dar în general să desființeze rata compusă, care există doar în țările guvernate de sharia. Chiar și ignorând faptul că mulți parlamentari au susținut această propunere crezând că se referea doar la anatocism, este izbitor cât de puțină cultura economică a reușit să facă incursiuni în Parlament.
Prin urmare, este necesar să explicăm analitic că, de exemplu, acest standard face foarte dificilă utilizarea unora forme tehnice de credit precum creditul de cont curent care are marele avantaj de flexibilitate în favoarea clientului. Cu rata compusă, dacă clientul nu are lichiditatea să plătească 10 euro la sfârşitul primului an (la un împrumut, să zicem, de 100 euro la rată de 10%), va avea opţiunea de a plăti la la sfârșitul celui de-al doilea an dobânda compusă, sau 21 de euro. Cu noua norma, banca ar trebui să-l oblige să plătească dobândă primul an pentru că cu siguranță nu poate face un nou credit de 10 la dobândă zero.
Banca Italiei încearcă să rezolve problema (artă. 4 din propunere), pe de o parte, prin interzicerea, ceea ce pare pe deplin acceptabil, a capitalizării infraanuale a dobânzii și, pe de altă parte, prin instituirea unui mecanism complicat în care a) „dobânda este contabilizată separat de suma principală” și devine exigibilă după șaizeci de ani. zile și b) odată ce acest termen a trecut, „clientul poate autoriza debitarea dobânzii pe cont sau card; în acest caz, suma debitată este considerată emisiune principală” și deci purtătoare de dobândă.
Sperăm că avocații Băncii Italiei au reușit să găsească la pătratul cercului, dar judecând după tenorul unei întâlniri recente a Asociației Naționale a Consultanților Tehnici ai Biroului există motive să ne îndoim. Raportul de deschidere al Conferinței este intitulat „Dobânda compusă, eliminată de Parlament, reapare în rezoluția CICR: „trucurile” Băncii Italiei”.
Raportul se încheie cu o predicție de rău augur care se împlinește deja în multe instanțe: „(Rezoluția) va rămâne o acoperire slabă la comportamentul ilicit, cu regretul reflectării că un astfel de comportament nu va fi filtrat în activitatea Autorității de Supraveghere și sarcina recuperării și corectării acestuia va fi lăsată exclusiv în sarcina Justiției”. Nu este clar cum experții financiari pot face sugestii sensibile judecătorilor dacă nu înțeleg că toate calculele intertemporale, inclusiv cele privind instrumente foarte simple precum Boții sau BTP-urile, acestea se pot baza doar pe rata compusă.
Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că pentru mulți dintre cei din interior interesul compus este o infracțiune gravă, o crimă. Prejudiciul va fi, așadar, considerabil: creditul pentru afaceri se va înăspri și mai mult, se vor desfășura procese inutile împotriva băncilor, autoritatea Autorității de Supraveghere va fi slăbită. În perspectivă, chestiunea este destul de gravă și justifică o nouă încercare a guvernului de a reveni în Parlament pentru a schimba legea și a o adapta la buon sensoprecum și, după cum ne-a reamintit deja Comisia Europeană, standardele internaționale. Ne plângem de constrângerile pe care alții vor să le impună uniunii bancare în curs de dezvoltare. Dar puține reguli fac mai mult rău decât aceasta pe care ne-am autoimplicat-o în splendidă singurătate.
