Milan în genunchi. După Inter, prost învinsă în așteptarea Florenței, a venit rândul lui Milan să cadă în vârtej, mai mult între zidurile amicale de la San Siro. Duminica în care ar fi trebuit să-i vadă pe rossoneri cu mâna pe Europa League, Empoli a zâmbit în schimb: cele 3 puncte de ieri, precum și cele neașteptate, ar putea merita o bună bucată de salvare. La rândul său, Montella se vede nevoit să reflecteze asupra valorii efective a echipei sale, și împreună cu el, de asemenea, asupra tuturor conducerii care tocmai au ajuns la putere.
Rezultatele celei de-a 33-a confirmă că Atalanta și Lazio sunt superioare și îl lasă pe Milano să lupte pentru un loc al șaselea care miroase a consolare, mai mult cu o Fiorentina din ce în ce mai amenințătoare în spate. „Sunt întristat de rezultat, nu de performanță – analiza lui Montella – nu mă pot opri să analizez doar scorul, am creat 15 goluri și sincer în Serie A e greu să faci mai mult. Ar fi trebuit să fim mai concreti dar în rest sunt mulțumit”.
Viziunea antrenorului rossonerilor este discutabilă: dacă este adevărat că echipa sa și-a construit mai multe ocazii, este la fel de adevărat că au cedat multe și lui Empoli. Și apoi reacția a venit abia târziu în repriza secundă, așa cum s-a întâmplat adesea în timpul sezonului. Daca alteori a iesit bine de data asta nu, si astfel toscanii au luat acasa 3 puncte foarte importante, "udate" doar de victoria lui Crotone in fata Sampdoria care tine vie cursa salvarii. Milan opac în prima repriză, prea lent și previzibil pentru a submina zidul ordonat al Empoli.
Iar când Mchedlidze a doborât pe Donnarumma în urma unui corner (40’) misiunea a devenit și mai complicată. În repriza secundă, rossonerii ar fi putut egala meciul dar Suso, jos în gropi față de standardele obișnuite, a lovit rău un penalty obținut de Pasalic (59’). Empoli a mulțumit și la scurt timp chiar a găsit 2-0 cu Thiam, bun să exploateze o incertitudine a cuplului Paletta-Zapata și să o învingă din nou pe Donnarumma (67’).
Milan a reacționat mai mult cu nervi decât cu capul și presiunea ulterioară a dus la un gol al lui Lapadula (72’), precum și la o serie de ocazii irosite (toate din bara transversală a lui Ocampos). Dar Empoli le-a avut și pe ale lor și dacă Donnarumma nu ar fi fost miraculos pe Maccarone și Thiam, am fi comentat un rezultat mult mai greu. Eșecul fotbalului milanez rămâne, acum la ani lumină distanță de gloriile trecutului. Atât de mult încât să vorbim despre un oraș din afara Europei nu mai este nici măcar o știre.
