Greva generală din 11 aprilie a dus la o polemică între Maurizio Landini și Luigi Sbarra. Secretarul CGIL - cu referire la tragedia hidrocentralei Enel de pe Lacul Suviana - a ținut să sublinieze că CISL nu a invitat muncitorii să se abțină de la muncă în ciuda faptului că s-au adăugat și alte decese la locul de muncă, doar un cu câteva ore mai devreme, la lunga listă de cruci. Faptele s-au dovedit altfel. În primul rând, greva din 11 aprilie fusese proclamată de CGIL și UIL drept punct de plecare pentru campania de agitație de primăvară dintr-o serie de motive printre care și siguranța la locul de muncă. Prin urmare, accidentul de la centrala electrică fusese cooptat pentru a oferi o motivație suplimentară pentru a lovi. CISL nu se alăturase acelei inițiative care o adusese în sfera „grevelor compulsive”, care au transformat de ceva vreme folosirea celei mai semnificative forme de abținere de la muncă într-un ritual, care amintește de bătăliile sindicale istorice. CISL, însă, nu fusese surd și imobil în ceea ce privește necesitatea de a da un răspuns imediat de protest la ultimul masacru, în care numărul victimelor a fost egal cu cel al Thyssenkrupp din Torino: un eveniment care a stârnit mare emoție și indignare în rândul opinie publica. De fapt, Confederația de la Via Po a proclamat o grevă la Enel și în provincia Bologna pentru a da un semnal de protest țintit, în cea mai bună tradiție sindicală, unui eveniment anume care nu merita să fie introdus de contrabandă în tam-tam. o grevă hotărâtă pe masă cu câteva săptămâni înainte. Mai mult, dezastrul de la șantierul Esselunga din Florența a primit și un răspuns unitar. Este tot mai clar însă că recurgerea la abținerea de la muncă constituie o recunoaștere a impotenței. Se recurge la greve pentru că este modalitatea de a-și salva conștiința și de a se justifica pentru a nu putea rezolva problema securității în muncă care – dincolo de aspectele umane – constituie o obligație fundamentală a angajatorului în contextul raportului de muncă. Chiar și guvernele și Parlamentul - confruntați cu repetarea tragediilor din ce în ce mai recurente - adaugă noi reguli legislației existente (în sine foarte exhaustive) fără a se întreba de ce - dacă noile prevederi sunt considerate utile - nu au fost adoptate înainte. În timp ce CGIL și CISL erau în grevă (singura noutate a fost ziua aleasă pentru abținere: o joi în loc de obișnuită vineri) conversia în lege a unui decret (n.19/2024) lansat de guvern în același timp. timpul era în curs după masacrul din Florenţa. Acestea sunt cele mai importante schimbări
1. „Lista de conformitate INL”.
Aceasta este posibilitatea ca angajatorul despre care se constată că se află în conformitate cu inspecțiile referitoare la legislația muncii și sociale, inclusiv protecția sănătății și securității la locul de muncă, să fie înregistrat într-o listă computerizată specifică.o (consultabil public pe site-ul INL) pentru a se atesta lipsa abaterilor sau a neregulilor Efectele care decurg din aceasta certificare au o durata de 12 luni de la data inregistrarii si, in aceasta perioada, angajatorii virtuosi nu vor fi supusi. la verificări suplimentare de către INL.
2- Adecvarea incidenței forței de muncă în contractele de construcții.
Sarcina verificării adecvării incidenței forței de muncă în contractele publice și private pentru executarea lucrărilor de construcții Se prevăd reguli diferite pentru contractele publice și private.
3 – Sistemul de calificare a întreprinderilor și lucrătorilor independenți prin „licență de puncte”.
Prevederea introduce o reglementare complexa prin care licenta pe baza de puncte (pe baza a 30 de credite totale) va fi eliberata, in format digital, de catre sediul teritorial competent al Inspectoratului National de Munca. Sindicatele se plâng că deocamdată licența este limitată la sectorul construcțiilor.
4 – În același scop de protecție a lucrătorilor, se modifică articolul 29 din Decretul legislativ 276/2003, care introduce obligația contractanților și subcontractanților de a recunoaște personalul a beneficiat de un tratament economic nu mai mic decât cel prevăzut de contractele colectivei a căror aplicare este majoritară în domeniul și sectorul vizat de contract. Acest lucru a fost prevăzut în textul inițial care a fost apoi modificat prin referință la contractele stipulate de sindicatele comparativ mai reprezentative. Nu știm dacă guvernul, făcând această modificare printr-un amendament, și-a dat seama că noua definiție afectează și ceea ce este prevăzut în delegarea (din care s-au pierdut urme) asupra salariului echitabil, unde tratamentul minim global stabilit în cele mai larg aplicate contracte este practic prelungit erga omnes. Se va pune problema uniformizării criteriilor de calificare și identificare a contractelor care urmează să fie aplicate.
5- Problema contractelor și subcontractelor: este principala preocupare a lui Maurizio Landini, care atribuie cauza principală a accidentelor așa-numitelor contracte în cascadă (dreptul de autor este al lui). Secretarul CGIL nu este atât de interesat să rezolve probleme, cât mai degrabă să pună vina pe căutarea de profit a clientului/antreprenorului (care pentru el este balega diavolului) și pentru neconformitățile firmelor contractante. Lăsăm economistul să răspundă lui Landini, Carlo Alberto Carnevale Maffè care într-un interviu la Formiche afirmă: „Achizițiile pentru lucrări de infrastructură, dacă sunt făcute în conformitate cu legea, nu sunt doar o practică legitimă, ci în anumite cazuri indispensabile pentru a asigura flexibilitatea organizațională, prezența pe teritoriul relevant și accesul la specialiști în competențe” (ca cei ai echipei care intervenea in centrala la momentul exploziei de la Suviana). Pentru economist, deci, achizițiile „constituie o componentă importantă a pieței pentru întreprinderile mici și mijlocii locale. Oricine pretinde că își asumă imediat răspunderea în caz de accident, fără a aștepta o anchetă riguroasă, încalcă principiile garanției și provoacă prejudicii nejustificate sistemului economic național”. Apoi – adăugăm cu modestie – libertatea de întreprindere nu poate fi pusă sub protecție. În vulgate a Landini este cererea unui nou tip de societate, în cadrul căreia să existe, poate doar cu raporturi de muncă permanente, tot personalul care poate fi chemat să-și desfășoare activitățile atunci când se pune problema aferentă acestora sarcini. Această predicare – de obicei necontestată de interlocutorii săi în interviurile recurente – mi-a adus în memorie un pasaj care m-a frapat când citesc eseul”„Noua geografie a muncii”' de Enrico Moretti, unde a fost descris procesul de producție al iPhone-ului. Singura fază de producție realizată în Statele Unite a fost cea de planificare, proiectare, dezvoltare software și hardware. Apple, însă, a câștigat 321 de dolari pentru fiecare iPhone vândut, 65% din total. Componentele electronice (634) au fost produse în Singapore și Taiwan, în timp ce asamblarea (foarte intensă a forței de muncă) a avut loc în China continentală într-o fabrică complet autosuficientă cu 400 de mii de angajați la periferia orașului Shenzhen (''mai mult decât o fabrică). – a scris Moretti – pare un oraș’’). Ar putea fi aceasta noua afacere la care se gândește Landini?
