Pentru a înțelege personalitatea lui stânga politică şi sindicală (nu numai) în Italia este util să mergem să recitim povestea lui Robert Louis Stevenson „The strange case of the Dr. Jekyll și domnul Hyde” (publicat de scriitorul scoțian în 1886). Povestea este binecunoscută, și pentru că a făcut obiectul unor filme de succes. Henry Jekyll este un medic englez care, loial regulilor societății victoriane, și-a petrecut aproape întreaga viață reprimând impulsurile malefice (în principal de natură sexuală) în interiorul său. Pentru a da aer liber la impulsurile sale poftitoare și amorale, el trebuie să creeze un alt sine. Amestecând anumite ingrediente chimice, reușește să creeze o poțiune care poate separa cele două naturi ale sufletului uman, binele și răul. Personalitatea lui devine astfel scindată în două jumătăți de imagine în oglindă care, alternativ, bând poțiunea sau antidotul, iau stăpânire pe corpul său, transfigurându-i și înfățișarea: Jekyll se transformă în Mr. Hyde; cu acea înfățișare își desfășoară raidurile, apoi cu antidotul revine la înfățișarea austeră a doctorului virtuos. Asta până când antidotul dispare și Dr. Jekyll nu mai poate controla când apar transformările. Pe măsură ce timpul trece, Hyde se manifestă singur, fără a avea nevoie de poțiune. Atât de mult încât doar moartea lui Hyde va reda profilul și identitatea lui Jekyll cadavrului său.
Dubla personalitate a stângii italiene
Această poveste ar putea deveni schița unei alte povești: ''Cazul ciudat al dublă personalitate a stângii în Italia''. Ar fi nevoie de o singură schimbare, dar importantă: o inversare a rolurilor, în sensul că este Domnul Hyde protagonistul principal de metamorfoză. Din când în când – grație unei poțiuni magice – reușește să se elibereze de povara de a fi amoral și rău, dependent de cele mai variate pofte și devine un medic stimabil, integrat în societatea bună, capabil să ofere tratamente și terapii care să abordeze crizele sociale grave și să rezolve bolile devenite acum endemice. Dar acestea sunt episoade limitate în timp, pentru că domnul Hyde se întoarce să se facă cunoscut și să domine conflictul dintre cele două personalități, distrugând în plus cu perfidă hotărâre acțiuni pozitive efectuate ca Jekyll, de parcă ar fi păcat să fie șterse.
Dacă ar fi să luăm în considerare următoarele dintr-o privire: politiche del lavoro (terenul electoral al stângii) din ultimii douăzeci și cinci de ani (mai mult sau mai puțin pe durata celei de-a doua republici) am observa că, în alternanța dintre centru-stânga și centru-dreapta, singurele reforme de o anumită valoare au fost realizate de guvernele primei coaliții, în timp ce a doua poate număra printre meritele sale doar legea Biagi din 2003. Dar prietenul meu Marco Biagi a fost un socialist căruia guvernul Berlusconi i-a dat carte albă pentru reformarea pieţei muncii, adoptând propunerile cuprinse în Cartea Albă. Și nu este o coincidență că domnul Hyde a refuzat să-l recunoască pe profesorul ucis de Brigăzile Roșii drept un doctor Jekyll care a făcut o muncă utilă și pozitivă.
''damnatio memoriae'' l-a bântuit multă vreme pe profesorul bolognez, până când domnul Hyde a găsit o altă lege asupra căreia să-și dezlănțuie furia: reforma pensiilor din 2011 care poartă semnătura de Elsa Fornero (un important economist a cărui inimă bate în stânga).
Dacă vrem, putem merge mai departe înainte de a ajunge în ziua de azi. Guvernul care trecuse cele mai multe speranțe pentru deschiderea unei noi etape după prăbușirea judiciară a Primei Republici a fost cu siguranță primul prezidat de Roman Prodi la cârma coaliţiei demăsline (1996-1998). Acel guvern a finalizat – în partea cea mai dificilă a armonizării tratamentelor între public și privat la care tocmai atinsese legea Dini – reforma pensiilor, a implementat măsuri importante privind piața muncii, dar mai ales a adus Italia în moneda unică. Guvernul a căzut sub Legea financiară când RPC lui Fausto Bertinotti și-a retras sprijinul extern, iar Massimo D'Alema și Franco Marini l-au susținut din interior acel plan care l-a adus pe primul la Palazzo Chigi, prin trecerea la majoritatea a unei părți a coaliției de centru-dreapta, pilotată de Francesco Cossiga.
Matthew Jekyll și Maurice Hyde
Aproximativ cincisprezece ani mai târziu, domnul Hyde nu și-a dat seama că se transformase într-un tânăr doctor Jekyll care adunase în jurul său un vast consens și trecuse multe speranțe: Matteo Renzi. „Tânărul caudillo” (copyright de Ferruccio de Bortoli), înainte de a se apropia de soare ca Icar reforme constituționale care l-a făcut să cadă în Marea Egee a referendumului, a lansat (cu ajutorul unui excelent brain trust) o importantă reformă a pieței muncii rezumată într-un proiect de lege numit „acțiunea locurilor de muncă”, cu scopul – a declarat el – de a recupera douăzeci de ani pierduți.
Dintre decretele delegate, unul (decretul legislativ nr. 23/2015) a introdus o nouă tipologie contractuală aplicabilă noilor angajați care ar fi trebuit să depășească disputa de decenii privindArticolul 18 din Statutul lucrătorilor, reducând, în caz de nulitate a concedierii, cazurile de reintegrare în favoarea unei prelungiri a acordării unei indemnizații compensatorii proporționale cu vechimea în muncă cu scopul de a face cheltuielile de concediere transparente și sigure pentru societate.
Ajungem astfel la ceea ce se va întâmpla în următoarele luni, când italienii vor fi chemați la vot într-un referendum abrogativ folosit ca antidot din Maurizio Landini sub pretextul domnului Hyde pentru a șterge orice urmă (chiar și pe cele reziduale după intervențiile ablative ale Consultanței) a lucrării doctorului Jekyll. Și să aducă stânga politică și sindicală înapoi la identitatea domnului Hyde singur, închis în a lui lumea ranchiunilor, a răzbunării, frica de schimbare. Şi Elly Schlein – pe cât de rafinat este un cetățean al lumii – nu poate rezista farmecului primitivului.
