Este povestea obișnuită a piștilor de munte: coborau la câmpie să se joace și se întorceau jucați. A încercat să joace pipa revoltei sociale Maurizio Landini înrolând pe CGIL în marea coaliţie care promovase referendum abrogativ a legii Calderoli asupraautonomie diferentiata cu argumente oarecum angro în numele unificării Italiei puse în criză de încercarea de „secesiune a bogaților”. Cineva propusese chiar să se angajeze în luptă cu simbolul lui Giuseppe Garibaldi, uitând că - cu efigia Eroului celor două lumi pe emblema Frontului Popular - stânga intrase în dezordine la alegerile din 18 aprilie 1948.
Dacă ne uităm la fotografia personalului referendumului aliniat în fața Palazzaccio, proaspăt de la depunerea semnăturilor, aflăm Landini într-o poziție strategică, conștient de contribuția oferită de organizația sa în efortul organizatoric de strângere de semnături. De atunci cel NU legii Calderoli a devenit unul dintre obiectivele principale ale luptelor și demonstrațiilor organizate de CGIL și sateliții săi de-a lungul ''autostrăzii''.
Ideea nu era rea. Puterea CGIL a fost cu siguranță importantă pentru a face față provocării cvorumului. În calitate de omolog, organizația lui Landini s-ar putea baza pe votul de opinie adunat din bătălia politică declanșată de toată opoziția la guvernare pentru a folosi astfel acea masă critică și pentru succesul celor patru cerințe referendumului privind ocuparea forței de muncă. Pentru a folosi, având în vedere vremurile actuale, o metaforă militară, CGIL a acoperit partea stângă a desfășurării referendumului, aducând în luptă conținuturi mai specifice dragi sectoarelor (nu tuturor) mișcării gata să împingă guvernul de ''foame, frig și frică''.
Nu de la Consiliu la referendumul pentru autonomie, cvorum de neatins
La Curtea Constituțională nu a fost amabil cu legea supusă examinării ei prin apelul regiunilor, dar, în același timp, a scos din pachetul de întrebări pe cea privind frânturile reziduale ale legii însăși, prin urmare neadmiterea folosirii referendumului. Deci pe teren, în loc de „marea armată” a tuturor opozițiilor politice, civile și sociale, doar fata stanga a asalta cetatea de cvorum. Au existat deja îndoieli înainte dacă ar fi posibil să se atingă cerința de participare necesară pentru valabilitatea consultării, în starea actuală a lucrurilor nu este prea îndrăzneț să credem că Landini și nu vor putea niciodată să aducă la vot 50% +1 dintre alegători. Mai ales dacă referendumul devine – așa cum a fost până acum – un fel de Judecata lui Dumnezeu cu privire la Jobs Act dar limitată exclusiv la desființarea contractului permanent cu protecții crescânde (Decretul Legislativ nr. 23/2015).
Răzbunarea lui Landini împotriva lui Renzi: referendumul privind Legea locurilor de muncă
Practic unul Răzbunarea lui Landini împotriva guvernului Renzi și politica sa de muncă. Abrogarea referendumului ar fi o victorie pentru Maramaldo, pentru că ar distruge un set de reguli (legea ''Francesco Ferrucci'') puternic slăbite de jurisprudență, inclusiv de cele constituționale. Fără însă a reînvia, prin abrogarea ei, istoricul articol 18, întrucât acea regulă a fost modificată prin legea nr.92/2012, a Reforma Fornero a pieței muncii. Că majoritatea electoratului italian merge la urne cu unicul scop de a arbitra o dispută între Renzi și Landini - sau între Partidul Democrat care guvernează și Partidul Democrat care luptă - este o iluzie macabră, mai ales că nu toți democrații regretă ceea ce au făcut în zece ani la putere: așa cum au demonstrat evitând participarea la strângerea de semnături în sprijinul celor 4 întrebări ale CGIL.
Referendumurile – mai ales dacă sunt abrogate – sunt bombe cu ceas care sunt altoite cu multe luni înainte de momentul exploziei. Alegătorii trăiesc în principal în prezent și aproape întotdeauna ajung să-și decidă votul asupra a ceea ce se întâmplă în acel moment în mănăstirea politică care - după cum știm - este foarte schimbătoare chiar și în perioade de timp de durată semnificativă.
Participarea muncitorilor în companie: o altă mizerie pentru stânga
La majoritate de dreapta si guvern, la rândul lor, pot desena beneficiază de cele două hotărâri ale Consulei. Nu doar din a doua care nu a permis consultarea, ci și din prima care a indicat Parlamentului criteriile de urmat și modificările (într-adevăr multe) de făcut textului lui Calderoli pentru a trece în siguranță pragul legitimității constituționale.
Între timp, stânga a intrat într-o altă mizerie. Textul adoptat de Comisiile de Muncă și Finanțe pe această temă ajunge astăzi în Cameră participarea lucrătorilor în companie la care se face referire în articolul 46 din Constituție: text care – deși supus modificărilor și rescrierilor – a fost inspirat de un proiect de lege de inițiativă populară promovat de CISL.
Partidul Democrat și-a adus o contribuție în Comisii cu amendamente acceptate de majoritate în redactarea articolului care se înaintează spre citire Camerei. Apoi, după ukase lui Maurizio Landini, demonii au făcut-o înapoi, în ciuda faptului că Confindustria, prin vicepreședinte Maurizio MarchesinEu, vorbind la o conferință Forza Italia, am adresat critici foarte dure inițiativei CISL: „Nu am întâlnit niciodată asta în Confindustria – a spus vicepreședintele – negativitate atât de mare ca există în legătură cu această lege".
În fața unei reacții atât de dure din partea mediului de afaceri, motivația cu care Partidul Democrat a dorit să-și exprime neadeziunea, cu cuvintele Cecilia Guerra, șef de lucru la Nazarinean: „Nu a existat nicio posibilitate de a aduce îmbunătățiri textului, iar ceea ce ar fi trebuit să fie o discuție despre cum să se obțină participarea lucrătorilor a devenit o concesie bună, dacă există, a întreprinderilor”. Din proiectul original, observă Guerra, „nu a mai rămas nimic, propunerea CISL este denaturată”.
Este singular dependența Partidului Democrat de CGIL care ajunge să nu țină cont și de pozițiile CISL, tocmai în momentul în care este în dezbatere despre rolul catolicilor care sunt încă o componentă fondatoare a partidului. A acorda dreptei o temă dragă stângii europene precum participarea și o organizație sindicală importantă precum CISL este o greșeală foarte gravă care pune în pericol însăși unitatea Partidului Democrat. Acestea sunt reflecții care ar trebui făcute cu grijă și seriozitate pentru că pe ele nu se poate construi un „câmp larg”. o linie a vechiului stîngism și supunere oarbă și absolută față de o CGIL care s-a pierdut și pe sine.
