Giuliano Cazzola, care a fost un prestigios sindicalist în CGIL înainte de a deveni unul dintre cei mai importanți experți italieni în pensii, tocmai a terminat de scris o minunată carte electronică pentru Adapt, școala de pregătire avansată în relații industriale și de muncă, despre care spune totul deja în titlul: „Povești ale sindicaliștilor”. Este o galerie foarte bine documentată a liderilor sindicali care au făcut cu adevărat istoria mișcării muncitorești: de la Luciano Lama la Bruno Trentin, de la Pierre Carniti la Giorgio Benvenuto și mulți alții.
Există însă un aspect care lipsește din carte, dar care evident nu putea fi prezent în „Poveștile sindicaliștilor” lui Cazzola: ce ar fi spus vreodată vechii lideri ai CGIL despre deriva la care Susanna Camusso a condus Confederația pe valul unui maximalism din ce în ce mai minoritar și din ce în ce mai de neînțeles?
Imaginea plastică a desființării CGIL este îmbrățișarea simbolică care a avut loc sâmbătă cu Cinci Stele a lui Di Maio în demonstrațiile de protest pentru pensii și pentru reînvierea fatidicului articol 18 organizate de centrala sindicală condusă de Camusso.
Dar nu era Di Maio liderul Grillino care în urmă cu doar câteva luni înfuriase toate sindicatele susținând că fie sindicatul se reformează singur, fie Mișcarea 5 Stele se va ocupa de el prin autoritate dacă va reuși să intre la guvernare? Da, chiar e el, dar CGIL trebuie să fi uitat de asta, cu multe salutări la bunul simț și consecvență care nu mai sunt punctul lui forte, cum nu au fost niciodată pentru cei de cinci stele. Pentru Camusso și Di Maio, valsul și lejeritatea insuportabilă a ideilor care îl însoțesc sunt acum la modă. De aceea, nu este nevoie de multă imaginație pentru a ne imagina expresia de nedumerire și dezaprobare pe care marii sindicaliști precum Lama și Trentin ar arăta în fața târnăcopilor pe care CGIL își dă istoria glorioasă.
