MORATTI, CUM SĂ RUPE O ARMATĂ ÎN 14 LUNI!
INTER ÎȘI SCHIMBA AL TREILEA ANTRENOR ÎNTR-UN AN ȘI JUMATE.
ȘI ACUM ÎNCREDEȚE „VĂDUVELE LUI MOU” CEL MAI NĂSTRUL SĂU DUșMAN.
Au trecut 14 luni, dar par pentru totdeauna. Din seara cea mare de la Madrid din 22 mai 2010 până astăzi, jucătorii au rămas practic la fel, dar văzându-i cum joacă nu ai spune. Eto'o a plecat, este adevărat, dar în anul tripletei adevăraţii protagonişti au fost Milito şi Sneijder, iar ei sunt încă la Milano.
Realitatea este că în 2010 marii arhitecți ai tuturor au fost doi oameni, Josè Mourinho și Gabriele Oriali, unul care a plecat de la alegere (oare „mirosise” vântul?) celălalt i-a dat afară, nenorocit. Da, pentru că dacă este adevărat că portughezul a reușit să conducă nava nerazzurri în ciuda furtunii mediatice (pe care a provocat-o) este și adevărat că istoricul mijlocaș al Inter s-a mutat în culise, capabil să acționeze ca un filtru între Mou și vestiar. camera si ajuta Branca pe piata.
Apoi, laudele pentru operațiunile (excelentele) ale lui Maicon, Julio Cesar, Lucio, Sneijder, dar mai ales pentru vânzarea lui Ibrahimovic la Barcelona (50 de milioane plus Eto'o, o capodopera absolută) a fost luată de actualul Director Tehnic, aceeasi care insa, in urmatorii doi ani, a gresit aproape totul. Surse apropiate Inter ne spun că Oriali a jucat un rol diplomatic uimitor, netezind aspre marginile unui Brancă care, să zicem, nu este tocmai un maestru al curtoaziei. Dacă ar fi rămas în relații excelente cu Pozzo, astăzi Inter ar avea probabil un jucător ca Sanchez, iar asta spune ceva. Dar Oriali la o parte, este clar că cea mai gravă traumă pentru fani și jucători (și aici constă drama) a fost cauzată de adio lui Mourinho.
Portughezul a plecat de la Inter spunând că până acum lucrurile au fost puse în ordine, că nerazzurri nu vor mai suferi niciodată de „boala Campionilor”, că eroii hat-trick vor continua să câștige chiar și pe pilot automat. Nu era adevărat, pentru că istoria ne-a învățat că jucătorii acelui sezon fantastic nu au fost fenomenali, doar că Mou, cu abilitățile sale extraordinare, îi convinsese că sunt.
Mai rău, însă, este că portughezii îl încurcaseră și pe Moratti. De când omul lui Setubal a plecat la Madrid, numărul unu nerazzurri nu s-a îndrăgostit de niciun antrenor. Benitez, Leonardo, Gasperini, toți luați doar pentru că altfel nu se putea face. Singurul care i-a rănit inima lui Moratti (dar doar pentru scurt timp) fusese Leo, întâmplător singurul care nu a ratat niciodată ocazia de a vorbi bine despre Mourinho. Acum, după ce Gasperini l-a dat afară (apropo, vă recomandăm o vacanță plăcută între palmieri și plaje albe) își va încredința creatura lui Claudio Ranieri. Cine, nu este un mister, este pe lista neagră a lui Mou.
Confruntările dialectice dintre ei au umplut paginile ziarelor timp de doi ani, când Ranieri a condus Juve și mai ales Roma. „Are iluzii de protagonism”, a spus Sor Claudio, „Este un bărbat de 70 de ani care nu a câștigat niciodată nimic”, a răspuns Special One pe un ton mult mai dur. Mou a avut dreptate pe jumătate, pentru că Ranieri are 60 de ani (10 mai puțin decât îi dăduse) dar de fapt sunt puține trofee pe vitrină. După un „special”, iată așadar un „normalizator”. Cu toate acestea, Mourinho nu-l place și probabil nici jucătorii nerazzurri nu îl consideră tocmai un vechi prieten. Și cu aceste presupuneri, lui Sor Claudio îi va fi greu să spargă inima mourinhiană a lui Massimo Moratti.
