Numiți-le „încărcări de piață”. Cei care, când totul pare gata, blochează ofertele și îi obligă pe cei din interior și pe fani să aștepte nervos, aproape mai mult decât întreaga negociere. Dar apoi, cu excepția întorsăturilor senzaționale, până și ultimele detalii intră la locul lor și petrecerile pot toast pentru fumul alb mult așteptat. La asta speră Juventus și Milan, gata să închidă transferul lui Higuain și, imediat după, cel al lui Bonucci și Caldara.
O negociere care părea deja în linia finală, atât de mult încât mulți se așteptau deja să fie oficial ieri, însă jocurile nu s-au încheiat încă și părțile, înainte de a desfunda șampania, vor trebui să se reîntâlnească și să finalizeze operațiunea. În joc este indemnizația de concediere pe care Higuain i-a cerut lui Juventus, 4,5 milioane, care să-i permită să închidă transferul în cauză în profit. Da, pentru că Pipita în rossoneri va avea cu siguranță un an de contract în plus, dar salariul lui, de la actualul 7,5, va scădea la 6. De aici și suma cerută de la Juve într-un summit care a durat puțin sub o oră care, cel puțin pentru moment, nu a dus la acordul final.
Părțile se vor întâlni din nou astăzi și, după toate probabilitățile, vor ajunge la o înțelegere: înțelegerea, de fapt, este practic încheiată și este foarte greu să sari pe o astfel de cifră. Ca dovadă a acestui lucru, exact când Marotta s-a întâlnit cu procurorul lui Pipita, Leonardo a făcut același lucru cu agentul lui Caldara, înființând efectiv maxi exchange-ul care sancționează noua alianță între Juve și Milan, niciodată atât de apropiată de la pre Calciopoli.
Odată încheiată operațiunea, rossonerii își vor continua piața de revenire, fără a uita că, dincolo de declarațiile de fațadă, mai este posibilă o întoarcere pe bancă, cu Gattuso care ar lăsa loc lui Conte. Totul depinde însă de înțelegerile pe care acesta din urmă le va încheia cu Abramovici, motiv pentru care voci apropiate de acum fostul antrenor de la Chelsea văd afacerea destul de complicată.
Gattuso, care oricum a prins ceva, îl înrădăcinează pe Roman și speră că Leonardo îi va da un lateral, poate fără a-l sacrifica pe Suso, cerut de Roma (18 milioane plus Perotti), dar considerat foarte important. Numele fierbinte este cel al lui Bernard, un brazilian al cărui contract cu Șahtior este pe cale să-i expire, în care, însă, există și interesul foarte puternic al lui Chelsea.
Vom vedea ce se întâmplă, între timp pentru a anima fotbalul milanez există (re) și Inter, autorul unei alte piețe de transferuri. Sime Vrsaljko este un nou jucător nerazzurri: asta a anunțat Atletico Madrid printr-un comunicat oficial, care certifică transferul croatului cu formula unui împrumut scump (6,5 milioane) cu drept de cumpărare (17,5).
Dar Ausilio nu vrea să se oprească aici: Spalletti a cerut un mijlocaș și cel mai tare nume este cel al lui Vidal, gata să părăsească Bayern cu aceeași formulă folosită pentru Vrsaljko. Aici cifrele ar fi ceva mai mari, chilianul costând în jur de 30 de milioane pentru un salariu de 4,5 pe sezon, spre bucuria lui Spalletti și a tuturor suporterilor Inter, moment în care au voie să viseze mare.
Nu același lucru se poate spune despre Napoli, care l-a văzut ieri pe De Laurentiis pe paginile de start ale tuturor site-urilor sportive dar pentru chestiuni foarte îndepărtate de lumea albastră. De altfel, ADL a devenit noul proprietar al Bari, ales de primarul Decaro la finalul unei lupte în trei în care i-a implicat și Lotito și Preziosi. Apulienii, nevoiți să reia din Serie D după falimentul de acum câteva zile, vor avea astfel un președinte respectabil, și cine știe dacă îl vor iubi mai mult decât pe napolitani, acum destul de ostili strategiilor sale.
O pastilă amară în schimb pentru Lotito, care se poate consola însă cu Milinkovic-Savic: sârbul, deși cu o zi întârziere, s-a prezentat la Roma cu scopul, cel puțin în cuvinte, să nu mai plece niciodată. Sigur, piața poate oferi în continuare surprize, dar senzația este că Lotito nu se va vinde cu mai puțin de 120-140 de milioane și acești bani, deocamdată, nu au fost oferiți niciodată de nimeni. Inzaghi se bucura, constient ca presedintele sau este o nuca greu de spart si ca, in cel mai rau caz, se va putea consola cu Rafinha, asteptand mereu un apel care sa-l duca inapoi in Italia.
