A dispărut la Bologna Luigi Montuschi, profesor emerit de drept al muncii la AlmaMater (a fost profesor titular de catedra din 1970 până în 2014). Montuschi a aparținut primei generații de studenți ai unui mare avocat al muncii precum Federico Mancini, împreună cu Giorgio Ghezzi, Umberto Romagnoli, Franco Carinci: o şcoală a cunoaşterii care – cu Tiziano Treu pe Milano şi Gino Giugni, la Bari – a consolidat disciplina dreptului muncii în a doua jumătate a secolului trecut.
Lanțul juridic bolognez a fost inspirat de doi mari maeștri ai procedurii civile: Enrico Redenti și Tito Carnacini. Montuschi își lasă moștenirea culturală și științifică unuia dintre cei mai dragi și mai buni elevi ai săi, prof. Patricia Tullini, profesor la Bologna, în prezent membru al consiliului de administrație al INPS.
Montuschi fusese și profesorul lui Marco Biagi, juristul asasinat la 19 martie 2002 de BR și pregătit tot la școala din Mancini. De-a lungul anilor care ne-au despărțit de acea tragedie, Montuschi a fost rugat să-l amintească pe Biagi cu ocazia inițiativelor de comemorare a aniversării. În cadrul unei ceremonii organizate de ziarul ''Il Resto del Carlino'' el a conturat profilul lui Marco la nivel științific și uman și și-a încheiat discursul cu cuvinte emoționante: ''Dragă Marco, bătrânul tău Maestru nu te va abandona''.
Statutul drepturilor lucrătorilor. Activitatea sa științifică este foarte importantă și se regăsește în numeroase publicații (unele scrise cu Patrizia Tullini) dedicate temelor de mediu, sănătate și securitate, dreptul la sănătate și, în special, la muncă și responsabilitatea socială corporativă. Scriitorul susținuse examenul de dreptul muncii cu Montuschi care tocmai devenise asistent și – ca toți începătorii – foarte strict. Îmi amintesc că m-a bătut în picioare pe regulile serviciului militar și pe draft. Din fericire pentru mine, Federico Mancini a venit în ajutorul meu, permițându-mi să repet examenul la următoarea sesiune după câteva săptămâni. Am absolvit apoi dreptul muncii sub îndrumarea lui Umberto Romagnoli.
Câțiva ani mai târziu ne-am consolidat cunoștințele cu trenul. Ne-am întâlnit adesea pe tronsonul Bologna-Florența: am continuat spre Roma, el s-a schimbat la S. Maria Novella pentru a ajunge la Pisa unde ținea scaunul la vremea aceea. M-am considerat întotdeauna un membru extern al școlii bologneze, detașat mai întâi la sindicat, apoi la instituțiile de asigurări sociale și în final la Parlament. Le datorez lui Montuschi, Patriziei Tullini și Sandro Mainardi (un alt elev al școlii) sarcina care mi-a fost încredințată de a preda dreptul securității sociale în Drept mai întâi în filiala din Ravenna și apoi la Bologna.
Uciderea lui Marco Biagi – prietenul meu foarte drag și stimatul student – a schimbat relația noastră de îndelungată cunoștință în prietenie și colaborare. Ne-am întâlnit adesea pentru a face schimb de păreri și uneori ne-am întâlnit pe stradă, deoarece studioul lui era aproape de casa mea. De fapt, izolarea provocată de pandemie îngreunase relațiile. Nu mai auzisem de el de mult. Pe măsură ce îmbătrânești, se întâmplă din ce în ce mai des să-ți amintești de cineva care ne-a părăsit. Este și un avertisment pentru fiecare dintre noi. Cum să ne spui: tapet de vară.
