După etape de raid, nu mai puțin de cinci, la Vuelta din septembrie anul trecut, John Degenkolb, născut în 1989, un sprinter al școlii germane Greipel plin de putere și fizicitate, și-a pus semnătura și în Giro prin câștigarea la Matera, orașul celebrelor pietre, o fracțiune complet plată cu excepția ascensiunii – deloc ușoară – de Montescaglioso: o urcare nu lungă, dar mai mult decât suficientă pentru a tăia picioarele sprinterilor pursânge precum Cavendish și Goss, care i-ar fi putut strica petrecerea marelui neamț de la Argos Shimano.
Cu lotul practic regrupat, Degenkolb a avut noroc și pentru că obișnuita prăbușire zilnică s-a petrecut în bătaia finală, declanșată de slovenul Mezgec (tovarășul germanului), care practic l-a scos din alergare pe Modolo, singurul sprinter rămas în disputa pt. sprintul. În încurcătura de biciclete și picioare în aer, un tânăr cu nume necunoscut pare să aibă puterea de sus, Marco Canola din Vicenza care apasă puternic pe pedale întrezărind linia de sosire care este din ce în ce mai aproape: dar așa cum sa întâmplat într-un cursă mai importantă, în Gap din 1972, Canola ajunge ca Bitossi: toată lumea își amintește cum atunci „Cuore matto”, epuizat după ce a ars ultimul watt de energie, s-a văzut depășit pe linia de sosire de Marino Basso. Un simulat de campionat mondial, o dramă sportivă care a intrat în istoria ciclismului.
La Matera pentru a sufla victoria a Canola Degenkolb se găsește, ca un camion lansat în neutru, care prin aroganță și-a făcut scena lui. Canola s-a prăbușit într-un accident. Al doilea a fost spaniolul Angel Arcos Vicioso, al treilea a fost belgianul Paul Martens. Timp neutralizat pentru toți cei implicați în toamnă, clasamentul nu se schimbă deloc. Așa că Luca Paolini își poate prelungi basmul roz al unui debutant în afara timpului cu o altă zi.
