Pagini de lucruri scrise într-un limbaj plictisitor, complex, pline de acronime indescifrabile. Efectul asupra celor curajoși care se aventurează în lectura este soporific. Aceasta, pe scurt, este opinia majorității economizorilor cu privire la documentele informative care însoțesc produsele financiare.
Senzația este de a fi singur în alegere, sau de a fi în mâinile propriului consilier financiar sau angajat al băncii, fără o posibilitate reală de a se informa în mod autonom, de a fi conștient de ceea ce urmează să facă.
Într-adevăr, nu este chiar așa: documentația furnizată înainte de investiție, deși nu foarte convingătoare, conține informații prețioase pentru a înțelege cu ce tip de produs ai de-a face. Trebuie doar să știi cum să le găsești.
Totul devine mai ușor odată cu intrarea în vigoare a MiFID II: a luat naștere noua legislație (acronim pentru Directiva privind piețele instrumentelor financiare) cu scopul de a proteja mai bine economisitorii, oferind (printre altele) prospecte mai clare și mai ușor de citit, transparente la costuri.
Și apoi suntem noi, care vă oferim un ghid practic pentru a vă găsi drumul în jurul investițiilor, inclusiv citirea documentelor esențiale, trecerea în revistă a celor mai importante elemente pentru investitori (pentru simplitate ne concentrăm pe prospectele fondurilor mutuale, dar discursul nu se schimbă mult pentru politici legate de unități și alte produse financiare similare).
LA ÎNCEPUT A fost CHESTIONARUL MIFID
„Evaluarea caracterului adecvat și oportunității”: lucruri misterioase. Deci, să folosim cuvinte simple, lăsând în pace detaliile tehnice: înseamnă că banca, sau consilierul financiar, te face să completezi un chestionar - celebrul acum Chestionarul MiFID și îți iau măsurătorile.
Prelucrandu-ti raspunsurile, iti ofera un portret financiar: stii destule despre investitia pe care o ai in fata ta? Chiar știi ce faci? Ce obiective ai? Ce durată (numită oficial „orizon de timp”) ar trebui să aibă investiția? Cât de mult risc poți suporta?
În esență, diferența dintre adecvare și adecvare este:
- evaluarea adecvării este pentru a vă asigura că înțelegeți riscurile și complexitățile asociate investițiilor și că aveți experiența și cunoștințele necesare pentru a face acest lucru;
- evaluarea adecvării este mai completă, deoarece include aspectele anterioare, asigurându-vă, de asemenea, că investiția este aliniată cu obiectivele tale, cu capacitatea de a suporta riscuri și cu orizontul tău de timp.
Evaluarea caracterului adecvat intră în principal atunci când efectuați în mod independent tranzacții de cumpărare și vânzare cu instrumente financiare (fonduri, ETF-uri, unit-linked, acțiuni, obligațiuni etc.). Evaluarea adecvării este necesară atunci când investiția este realizată în contextul unei relații de consultanță financiară.
Evaluarea adecvării/adecvării vă definește terenul de joc: dacă o investiție nu este adecvată sau adecvată, după caz, nu o veți putea cumpăra (cel puțin în teorie).
În orice caz, acestea sunt puncte substanțiale, mai degrabă decât obligații legale. Sperăm că acest lucru este clar, pentru că intermediarul vă oferă evaluarea lui, care poate fi mai mult sau mai puțin bine făcută, dar în orice caz este un punct de plecare.
CÂT RISC (ASTEPTAT) VREAU SA MI-MI ASUMA?
Poate că evaluarea adecvării spune că vă puteți asuma riscuri cascador. Totuși, asta nu înseamnă că vrei. Așa că este bine să vă faceți o idee despre riscul pe care îl veți suporta cu o anumită investiție, pentru a decide ce să faceți.
Poți folosi multe metrici, dar cea pe care probabil o vei avea imediat la îndemână este cea a KIID-ului, document pe care trebuie neapărat să ți-l livreze. KIID-ul este prietenul tău: conține o mulțime de informații cheie și foarte succinte despre investiție. Inclusiv riscul, pe o scară numerică de la 1 la 7. Estimarea riscului se bazează pe date istorice – nu o garanție pentru viitor, dar, pe termen lung, tot ajută să ne facem o idee.
Să fim clari: dacă nu îți asumi riscuri, nu câștigi. Trebuie să înțelegi cât de mult risc ești dispus să suporti, cu onestitate și cu grijă, pentru că emoțiile îți joacă feste.
Să spun, dacă simpla idee de a pierde 2% din capitalul investit te îngrijorează, poate că este mai bine să lași în pace un fond agresiv și să te concentrezi pe un produs cu un nivel scăzut de risc, poate chiar dacă profilul spune altfel . Fără totuși să se plângă dacă performanța investiției cuiva se dovedește a fi modestă.
CHIAR AM NEVOIE DE DIVIDENDE?
Unele fonduri distribuie dividende (venituri din fond), altele nu, le reinvestesc. Adesea, același fond (sau ETF) are două versiuni: cu și fără venit. Pe care să o aleg?
Depinde foarte mult de stadiul vieții în care te afli. Un băiat de 25 de ani investește cu ideea de a pune ceva deoparte pentru anii de pensionare, nu ar trebui să-l intereseze veniturile periodice: e mai bine să le reinvestiți, cu fond de acumulare.
În acest fel, efectul capitalizării dobânzii este exploatat la maximum – dacă vrem este un fel de CAP.
Dacă, în schimb, ești mai în vârstă, acum pensionat, o mică suplimentare periodică la venitul tău ar putea fi utilă, având în vedere că de obicei veniturile din anii de pensionare sunt mai mici decât din ultimii ani de muncă (80% din ultimul salariu daca merge bine, dar si 40% in unele cazuri). Un fond de distribuție sau ETF ar putea fi răspunsul potrivit la acest tip de nevoi.
MANAGEMENT ACTIV SAU PASIV? RENTABILITATE TOTALĂ SAU BENCHMARK?
Există fonduri care lasă o mare libertate de acțiune managerului, a cărui misiune este să obțină cea mai bună performanță absolută (poate cu unele constrângeri asupra calității și cantității riscurilor pe care și le poate asuma): sunt randamentul total (sau randamentul absolut) fonduri active. Activ pentru că managerul încearcă să facă tot posibilul.
Alte fonduri active, a spus fonduri de referință au un index de referință, care se numește de referință, iar managerul este chemat să-l învingă obținând o performanță mai bună. Care, însă, cu greu se va abate de la cel al indicelui de referință. Este problema relativa de management: daca intr-un an dat performanta celui de referință este -5% iar cel al fondului -2%, managerul a fost bun (a creat „alfa” egal cu 3%), dar tot ai pierdut bani...
Există atunci fonduri pasive (precum ETF-urile): managerul renunță să bată de referință și se limitează la replicarea lui – ceea ce este mai puțin simplu decât se crede.
Ideea aici este: vreau să mă încredințez în totalitate managerului, lăsându-i libertate maximă, sau vreau ca fondul meu să urmărească să depășească un anumit indice de referință, corespunzător de obicei unuiclasa de active? Sau chiar prefer să nu încerci? Alegerea nu este nedureroasă: costurile comisioanelor tind să fie mult mai mici pentru produsele care sunt deschis pasive.
Majoritatea investitorilor vor să facă bani, nu să bată un indice, atât de mulți favorizează fondurile randamentul total; putin conteaza ca nu ai invins piata, daca faci bani. Deci fondurile care reproduc a de referință au sens mai ales atunci când sunt incluse într-un portofoliu structurat din punct de vedere al claselor de active: de exemplu,alocarea activelor, apoi căutați cel mai bun handler pentru fiecare clasa de active. Știind că va rămâne fidel la astaclasa de active, și va încerca să facă mai bine decât indicele care îl reprezintă.
CÂT VA COSTA INVESTIȚIA?
Costurile sunt una dintre puținele certitudini ale investițiilor. Așadar, ține ochii cu ochii.
Primele trei articole de urmărit sunt taxe de abonament, comisioane de administrare și comisioane de performanță (de urmărit cu mare atenție deoarece acestea sunt adesea foarte defavorabile investitorului, contrar a ceea ce s-ar putea crede la prima vedere).
În problema costurilor, MiFID II dă o mână mare investitorului, impunând o mare transparență asupra cât și ce plătești. De altfel, odată cu noua legislație, toate cheltuielile pe care investitorul va trebui să le suporte pe parcursul anului (comisioane de intrare și ieșire, intermedieri, management și performanță, consultanță și stimulente primite de intermediar pentru plasare) sunt indicate în mod clar și în timp util. mod în momentul semnării. Costul total (indicator sumar al costurilor, sau TER – Total Expense Ratio) este exprimat atât ca procent din suma investită, cât și ca valoare absolută. Un sfat: acordați o atenție deosebită costurilor de consultanță și evaluați dacă acestea sunt în conformitate cu calitatea serviciului.
În plus, nu se spune că trebuie să alegeți neapărat fondul care costă cel mai puțin comisioane. Cu toate acestea, este important să știți pentru ce plătiți și de ce, apoi să decideți ce să faceți.
CÂT VA RENDERE INVESTIȚIA MEA?
Este normal să ne uităm la istoria fondului pentru a înțelege cum a funcționat și dacă are ceea ce este necesar pentru a ne face bani în viitor. În acest sens, totuși, sunt necesare câteva măsuri de precauție:
- nu vă concentrați prea mult pe performanță, care este volatilă și prea des dominată de întâmplare;
- în schimb, uitați-vă la indicatori de performanță ajustați în funcție de risc, cum ar fi Sharpe Ratio și Sortino Ratio (cu cât mai mare, cu atât mai bine – peste 0,5 este decent, peste 1 este foarte bun, peste 1,5 este excelent) calculați pe cel puțin doi ani de date, care să vă spun cât de multă performanță a fost obținută pe unitatea de risc asumată, excluzând managerii care au avut performanțe excelente doar pentru că și-au asumat doze masive de risc și au fost atât de norocoși - în acest punct, recomandăm cu căldură această lectură;
- cu cât este mai lungă perioada în care datele sunt analizate, cu atât mai bine;
- perioadele mai mici de doi ani – repetăm – NU sunt semnificative;
- ergo, ai grijă de cei care se fac frumoși cu performanța anului în curs, chiar sunt irelevante;
- dacă fondul analizat are mai puțin de doi ani de istorie, este mai bine să ne uităm la valorile de risc așteptate, chiar dacă nu le furnizează toată lumea (noi la AdviseOnly facem, întotdeauna).
CITIȚI DOCUMENTELE CHEIE
- KIID-ul (Documentul cu informații cheie pentru investitori) este un fel de „pliant” al fondului, două pagini mici care prezintă pe scurt caracteristicile cheie ale produsului: care sunt obiectivele și strategia investițională a fondului? Care sunt comisioanele și cât sunt ele? Cât de riscant este și care sunt realizările tale din trecut? Merită să le citești pe toate, cu mare atenție. Apoi, pentru mai multe informații, vă puteți baza pe prospectul informativ și pe Fișa.
- Prospectul este un document substanțial (sute de pagini scrise într-un limbaj oarecum tehnic) care include toate informațiile referitoare la fond. Te poți referi la el pentru a afla mai multe despre informațiile oferite de KIID - în special cele despre costuri, prezentate în detaliu (vestea bună este că are un index la îndemână, util pentru orientarea în lectură).
- Fișa informativă Performanța cu raze X, riscul și opțiunile alocarea activelor, cum ar fi defalcări geografice, valutare și sectoriale, dacă este cazul. Aici găsiți raportul Sharpe al fondului (și poate raportul Sortino), împreună cu alte măsuri de performanță și risc, cum ar fi volatilitatea, calculate pe diferite intervale de timp. Este un document actualizat frecvent, pentru a prezenta numere „proaspete”.
- Reglementarea fondului guvernează în mod oficial activitatea fondului, descriind procesul investițional, riscurile asumate, limitele de gestiune și toate celelalte aspecte esențiale. Din păcate – îmi pare rău să spun – este, în general, un document de necitit pentru majoritatea oamenilor, scris într-un limbaj juridico-financiar umplut. Deși este un document important din punct de vedere juridic (la care, de exemplu, se face referire pentru eventuale dispute), este de puțin folos micului economisitor.
Prin consultarea acestor documente, făcute din ce în ce mai utilizabile și mai clare de noile reglementări europene, investitorul își poate face o idee concretă a soluției investiționale, având la dispoziție un set semnificativ de informații pentru a o evalua.
