În fiecare zi, înainte de a intra în luptă, jucătorii mari și mici de pe piețele financiare examinează două lucruri. Pe de o parte, ei privesc realitatea lumii, compensate mai ales de date macro și estimări privind companiile listate. Pe de altă parte, ei evaluează cu atenție orice cuvânt care iese din gura bancherilor centrali și a guvernelor. Lumea obiectivă, așadar, și voința politică.
Sunt momente când totul pare clar, într-un mod bun sau rău. Clar nu înseamnă neapărat adevărat. De fapt, uneori piața își spune basme și le adoptă drept adevăr. Acest lucru nu este frumos, dar încă dă un sentiment de control asupra evenimentelor.
Există însă și alte momente, precum cel pe care îl trăim, în care semnalele devin contradictorii și perspectiva se schimbă continuu. Se va spune că și în ultimii ani datele au fost amestecate, unele bune și altele mai puțin bune. Tocmai această alternanță continuă a creat acea atmosferă temperată, nici prea caldă, nici prea rece, pe care piețele le place atât de mult.
Atunci de ce este momentul actual atât de înfricoșător? Am spus că este o chestiune de perspectivă. Când mergi de-a lungul unei văi în munți, te miști între două versanți și nu îți este frică să cazi. Totusi, daca mergi de-a lungul unei creste te deplasezi intotdeauna intre doua pante, dar risti sa cazi pe o parte si pe cealalta. Bucăți de aur fără inflație este la fel de răcoritor de sigur ca mersul de-a lungul râului care a sculptat valea. Pe de altă parte, a avea jumătate din lume care crește rapid și poate că trebuie încetinită și cealaltă jumătate care pare să se cufunde fără speranță în nisipurile mișcătoare ale deflației dă o senzație de vertij.
Există și alți factori care complică și mai mult imaginea.
Primul este că datele macro nu sunt ușor de citit. Inflația salarială din SUA, cel mai important element în deciziile Fed privind ratele, este extraordinar de blândă în unele statistici (cele de la Departamentul Muncii) și este în schimb vie și în creștere în altele, precum cele colectate de ADP. Primele au greutatea de a fi oficiale, dar sunt vechi și depășite ca design. Cele doua, cele ale Adp, sunt calitativ mai bune, dar au o urmărire mai mică. Fed se bazează pe prima, care susține alegerea politică de a menține ratele la zero, dar știe că ar putea exista și un oarecare adevăr și în cea din urmă.
O altă dată greu de citit este cea privind scăderea puternică a producției industriale germane. S-a știut întotdeauna că nu se poate aștepta mare lucru de la Italia și Franța, s-a înțeles de mult că povestea redresării europene este mult optimism al voinței și puțină realitate efectivă. Cu toate acestea, nimeni nu pusese până acum la îndoială stabilitatea Germaniei și capacitatea acesteia de a face față reducerii pieței ruse produse de sancțiuni.
Dacă Germania cade, spuneau piețele, Europa cade și dacă Europa cade, însoțită de China, Japonia, Brazilia și Rusia care nu se descurcă atât de bine, America riscă și ea să slăbească. Adio creșterea prețului acțiunilor.
Opriți-vă, totuși, spune Greg Fuzesi de la JP Morgan. Producția auto germană este excepțional de volatilă în acest an. O lună foarte grea poate fi urmată de o lună de recuperare puternică. Să aşteptăm un moment înainte de a face judecăţi definitive asupra Germaniei (care, în orice caz, are un pic de probleme pe mai multe fronturi) şi asupra lumii.
Un alt element greu de interpretat este atitudinea băncilor centrale față de piețele financiare. Yellen încercase deja să întocmească o mică listă de active supraevaluate (unele obligațiuni cu randament ridicat, unele biotehnologie și rețele sociale). Reacția fusese scurtă. Sentimentul a fost că Fed, prin alegerea unor sectoare extrem de simbolice, a vrut pur și simplu să comunice că ține cu ochii pe piețe, nu că vrea ca acestea să scadă.
Acum, însă, Fondul Monetar vorbește despre piețele bursiere umflate, fără distincții subtile și temându-se de scăderi bruște anul viitor. Este mai mult decât un simplu apel la moderație. De ce? De ce observați un decalaj tot mai mare între bursele din ce în ce mai încrezătoare în sine și o economie globală mai fragilă decât se credea anterior și chiar vă temeți de prăbușiri care ar putea slăbi și mai mult? Sau pentru că vrea ca toată lumea să mențină în continuare ratele dobânzilor la zero fără să se simtă împiedicați de bulele bursiere care la aceste niveluri sunt mai enervante decât orice altceva? Prima interpretare este foarte negativă pentru burse, a doua este de fapt foarte pozitivă, deoarece corespunde unui buy on weakness cu valabilitate permanentă.
O altă complicație este Ebola. În anumite momente, văzând aproximarea răspunsului autorităților și a ființelor umane în general, devine cu adevărat îngrijorat. Activiștii spanioli pentru drepturile animalelor care s-au opus suprimării unui câine posibil infectat amintesc atât de mult de Brad Pitt din cele douăsprezece maimuțe (care în film provoacă aproape dispariția omenirii). În alte momente vezi lucrurile în proporțiile lor actuale limitate și te calmezi. Cu toate acestea, este clar că Ebola este, pentru piețe, o variabilă total incontrolabilă.
Încercând să rezumăm, cadrul actual pare foarte deschis. Este suficientă o redresare a producției industriale germane (foarte posibil, după cum am văzut), un QE european format din Abs (potențial 1.2 trilioane, spune Constancio, egal cu un trilion și jumătate de dolari, mult mai mult decât Qe3 american care este pe cale să se termine) și o Ebola care face mai puține discuții despre sine pentru a oferi un spațiu bun noilor maxime bursiere în perioada următoare. O Europă care se ceartă, o BCE cu frâna de mână pusă, o industrie germană care nu își revine și o Ebola care nu se oprește pot în schimb să încline balanța în partea opusă, chiar și puternic.
Suntem destul de încrezători în Europa. Politicile fiscale sunt din nou ușor expansioniste (mulțumită rebeliunii franceze) și Germania își va permite cu plăcere să fie plasată în minoritate în BCE, acceptând un QE mai puțin impur teologic decât cel american. Desigur, nu știm nimic despre Ebola.
În practică, menținem profilul favorabil dolarului și capitalului propriu, dar cu ideea de a ușura capitalul propriu (nu dolarul) în momentele în care volatilitatea ridicată îl readuce aproape de maxim. Ebola la o parte, o piață care urcă și care scade și atârnă puțin mai puțin pe buzele și voința politică a băncilor centrale nu este altceva, după cum notează Richard Pzena, decât o piață care devine din ce în ce mai normală.
