Mark Cavendish în cazul finisării la sprint e Fabian Cancellara în cazul unui solo în ultimii kilometri în spatele sau dincolo de Poggio. Ei sunt două mari favorite pentru următorul Milano-Sanremo care va deschide sezonul marilor clasici de primăvară sâmbătă, 17 martie. Pentru ambii, campioana mondială britanică care a apărut deja în mare formă la Tirenno-Adriatica și elvețianul care a triumfat duminica trecută în sugestia cursă a „Drumurilor albe” de pe drumurile de pământ ale Chianti-ului Sienez ar fi un bis. În a doua grupă de favoriți cu vechiul, dar mereu formidabilul spaniol Oscar Freire (deja trei succese pe linia de sosire de la Sanremo), s-ar putea plasa australianul Matthew Goos (primul anul trecut), sprinterul american Tyler Farrar și revigoratul Tom Boonen – chiar și numai pentru onoarea țării sale – Filippo Pozzato, care în ultimele interviuri nu își ascunde ambiția, în ciuda prejudiciului suferit la claviculă, de a reînvia victoria obținută în 2005. Ar fi intrat și el belgianul Philippe Gilbert de drept în această echipă dacă el Paris-Nice săptămâna aceasta nu ar fi apărut într-o formă complet precară.
Menționate cele mai populare, surprizele sunt totuși mereu pe ordinea de zi. Iar un câștigător care ne face să spunem „cine este omul ăsta” precum elvețianul Maechler în 1987 nu poate fi niciodată exclus chiar dacă nu este de dorit pentru un ciclism care nu are nevoie niciodată de un campion care știe să se repete pentru a emoționa. Acesta este motivul pentru care cei cărora le pasă de lumea celor două roți speră ca Sanremo să aibă un câștigător nobil, care să-i facă pe oameni să uite, dacă ar fi fost vreodată posibil, că din nou ciclismul este nevoit să înfrunte un sezon fără cel mai bun reprezentant al său, și anume că Alberto Contador, interzis pentru o urmă infinitezimală nu mai bine stabilită de clenbuterol care a apărut în Turul din 2010. O sentință care a întârziat cu mai bine de un an și jumătate, pe fondul multor îndoieli și fără certitudini, care i-a luat lui Contador nu doar victoria Turului de acum doi ani. (în avantajul lui Andy Schleck, cel mai autoritar rival al spaniolului) dar și pe cel al Giro d'Italia de anul trecut (terminat pentru prima dată la masa lui Michele Scarponi), chiar dacă în cursa roz a Gazzetta Contador, a controlat practic fiecare zi, el nu a fost niciodată prins.
De fapt, nu există sport precum ciclismul căruia îi place să se rănească de parcă ar simți nevoia să ispășească, mai mult decât oricine altcineva, păcatul original al dopajului. Nu există nicio îndoială că dopajul în ciclism a fost și este încă (vezi cazul senzațional al lui Riccò) un flagel recurent care trebuie urmărit și eradicat. Dar din cauza spiritului taliban care plutește pe terenurile de ciclism – unul dintre cele mai obositoare sporturi pe durata efortului – dozajul pedepselor și pedepselor a dispărut complet. Luând Turul de la Contador ok, dar de ce și Giro? Giro a alergat și măturat de pilotul din Madrid, care intrase regulat în cursa italiană, în timp ce CAS a amânat decizia de la lună la lună dacă el sau carnea de vițel celebrei fripturi a fost cu adevărat dopată.
O mizerie ale cărei consecințe riscă să plătească și organizatorii Giro d'Italia care au ales – o noutate absolută – Danemarca drept loc pentru desfășurarea primelor trei etape ale cursei roz care va începe în luna mai. O alegere sponsorizată și de Saxobank, echipa daneză, în regia lui Bjarne Riis în care călărește Contador. Astăzi, de fapt, odată cu descalificarea sa și pierderea numeroaselor puncte câștigate de asul spaniol, Saxobank nici nu s-ar califica pentru a fi înscris în Giro și Tur conform reglementărilor în vigoare. Destul de puzzle pentru o echipă care a câștigat clasamentul pe echipe Pro Tour timp de trei ani și își va reveni abia pe 5 august, tocmai la timp pentru ca Contador, după ce a pierdut Giro, Turul și Jocurile Olimpice de la Londra, să încerce câștigă Vuelta. Dar acesta este ciclismul de astăzi în care rezultatul fiecărei curse este legat nu numai de forța picioarelor, ci și de răspunsul eprubetei.
