Compania Napoli, pas greșit Inter. Pe scurt, asta rămâne de marți în Liga Campionilor, caracterizată de splendidul 2-0 al azzurrilor împotriva lui Liverpool, dar și de griul 1-1 al nerazzurilor cu Slavia Praga. Totul inversat față de ajun, când, pe bună dreptate, mai mult, se credea că sarcina cea mai prohibitivă i-a revenit lui Ancelotti și că pentru Conte, în schimb, era doar o plimbare. Nimic mai greșit, și nu doar pentru că primul a câștigat, iar cel din urmă a remizat: ceea ce a fost diferit au fost mai presus de toate performanțele, în perfectă armonie cu rezultatele finale. Să începem cu veștile bune și deci de la Napoli, capabilă să învingă campioana Europei cu un curat 2-0. O adevărată ispravă, niciodată realizată de nimeni în această primă parte a sezonului, în care Klopp a câștigat Supercupa Europei și a comandat Premier League, mai mult ca neînvins.
La San Paolo, însă, a fost o altă poveste cu un Napoli pur și simplu perfect, capabil să-și ia cea mai bună armă de la englezi, și anume acea intensitate care i-a adus pe tronul Europei. Ieri azzurrii au pus-o pe același teren, dovedindu-se și mai bine, chiar dacă doar pentru o noapte. Consecința este că săgețile Salah-Mané și-au pierdut din luciditate (contraatacul aruncat în minutul 55 este emblematic) și că Meret, cu excepția super salvarii asupra egipteanului însuși (65’) și a unei lovituri de cap chiar lângă Firmino. ( 44’), a reușit să petreacă o seară mult mai liniștită decât se aștepta.
Azzurrii, la rândul lor, i-au creat în schimb mai multe senzații tari lui Adrian, care a fost deja foarte bun în minutul 7 față de Fabian Ruiz și chiar miraculos în minutul 49 asupra lui Mertens, până la episodul care a rupt echilibrul în minutul 80. Contactul dintre Robertson și Callejon (de fapt mai căutat de spaniol) i-a determinat pe Brych și Var să decrete un penalty pe care Mertens, într-o stare de grație ca pe vremea lui Sarri, l-a transformat în gol, făcându-l pe San Paolo să explodeze. Pentru țipătul de eliberare a fost însă nevoie de Llorente, rapid să profite de o greșeală a lui Van Dijk și să bage mingea în finalul 2-0 (93’), care îl proiectează pe Napoli în fruntea grupei alături de Salzburg, autor în bolta sa a unui pirotehnic 6-2 pe Genk.
„A fost victoria unei echipe care vrea să crească, care crede în ea și care are atât de multă calitate”, a comentat Ancelotti. – Uneori te pierzi puțin în meciuri, dar asta e normal. Trebuie să știm să facem totul, chiar și să jucăm mingi lungi ca în finală. Echipa a făcut un joc murdar și asta mi-a plăcut foarte mult.”
„Meci extraordinar, sunt mândru să fiu președintele tău” a fost tweetul entuziast al lui De Laurentiis, demonstrând cât de mult aștepta Napoli, de la cel mai ilustru până la cel mai mic dintre fani, o asemenea noapte.
Hotărât alte tonuri la Milano, unde Inter-ul lui Conte a dat peste prima dezamăgire a sezonului. Remiza cu Slavia Praga, pe lângă punctele pierdute (chiar dacă, în lumina performanței, regretele sunt mai mari decât cele ale cehilor), doare pentru performanță, mult sub ceea ce nu se putea aștepta.
Deja în prima repriză, net de ocaziile primite de Inter (cu De Vrij, Lautaro și D'Ambrosio), s-a simțit că echipa lui Trpisovsky a fost mai mult pe minge, de parcă ar fi ajuns mai plini de energie în fața celor 60. din San Siro. O impresie care a devenit o certitudine în repriza secundă, când nerazzurri a cedat și Slavia a luat conducerea prin Olayinka, care a trecut repede pe Handanovic cu un tap-in strâns după ce făcuse un miracol pe Zeleny (63').
În acel moment Conte, care deja schimbase Candreva cu Lazaro la pauză, a încercat mutările lui Politano și Barella și acesta din urmă i-a câștigat un egal in extremis, când nimeni nu i-a mai crezut, poate nici el. Finala 1-1, în lumina remizei 0-0 a lui Dortmund dintre Borussia și Barcelona, nu este de aruncat, dar este clar că Inter nu poate eșua astfel de meciuri, nu dacă chiar aspiră să treacă.
„Ne-am luptat și cu siguranță nu sunt mulțumit de performanță, dar eu sunt în primul rând responsabil – a tunat Conte. – Nu am arătat nimic din ideea noastră de joc, din păcate, face parte din creștere. Crezi că eu ajung, ating și toți devin lebede dar nu e așa, mai este mult de lucru. Cu toții am fost sub nivelul de suficiență, eu în primul rând. Într-adevăr, sunt cel mai mare măgar, de pus în spatele tablei…”.
Cuvinte foarte dure, de la un „maniac al victoriei” care, pe bună dreptate, nu poate fi mulțumit de o cursă ca aceasta, chiar dacă ajustată în plină refacere. Sâmbătă este derby-ul și putem pune pariu că Antonio va pune piciorul toată săptămâna, hotărât să transforme evenimentul de ieri doar într-un sughiț neplăcut.
