Campione d'Italia este un orăşel de aproximativ 2000 de locuitori, dintre care aproape cinci sute sunt străini (o treime sunt ruşi) care are vedere la lacul Lugano. Astăzi este o fâșie de pământ, o enclavă italiană, pe teritoriul elvețian, care s-a născut inițial ca feudă atribuită bazilicii milaneze Sant'Ambrogio și a rămas ca atare până la Tratatul de la Campoformido din 1797, când Napoleon a decis să o anexeze, înainte către Republica Cisalpină și apoi către Regatul Italiei.
După Waterloo a devenit parte a austriacului Lombardo Veneto și în 1861 a trecut definitiv în Regatul Italiei. Tot în 1861 s-a încheiat definitiv disputa între Italia și Confederația Elvețiană, căreia i-a fost cedată o altă mică enclavă de teritoriu italian de pe lacul Lugano, vizavi de Campione.
În anii fascismului Municipiul, care între timp devenise „al Italiei”, a fost răsplătit de Duce cu concesionarea casei de jocuri care constituia până nu demult o firmă înfloritoare cu 500 de angajați al cărei cost mediu anual individual era de 100.000 EUR.
La urma urmei, costul vieții în Campione nu diferă de cel elvețian și asta explică cel puțin parțial salariile nominale mari. O adevărată mină de aur, epuizată din păcate ca urmare a unor alegeri politice și manageriale care au scufundat mai întâi Cazinoul și apoi Municipiul.
Managementul ar fi putut fi stabil în echilibru dar de-a lungul timpului Municipalitatea a cerut din ce în ce mai mult de la Cazinou, ajungând în 2014 să încaseze 37% din venituri (17% a fost plătit la Veneția). Este suficient să spunem că față de o forță de muncă „normală” de 13 angajați, Municipiul Campione a angajat 102 persoane cu un cost al forței de muncă în concordanță cu cel al Elveției.
Ca să spună adevărul, sindicatele, conștiente de abisul care se crea, au semnat un acord cu Primăria pentru reducerea salariilor angajaților dar intervenția „provizorie” a unui magistrat a declarat-o nelegitimă, făcând-o inaplicabilă.
Odată cu falimentul Cazinoului declarat pe 27 iulie, precedat de declararea instabilității financiare a municipiului Campione însuși și de numirea în consecință a comisarului extraordinar de lichidare al municipiului, semnată de Sergio Mattarella la 12 iulie, a început o perioadă dramatică pentru muncitori. și cetățeni.
De altfel, reluarea activității cazinoului nu este simplă, în timp ce între timp vizitatorii obișnuiți ai casei de jocuri pot deveni cu ușurință clienți ai altor cazinouri, în special elvețiene, dar și italiene. Și mai dificilă este deplasarea angajaților Municipiului, care au deja câteva luni de salarii în întârziere, care vor intra pe listele de mobilitate primind 80% din salariu timp de doi ani, după care raportul public de muncă va fi încetat fără a fi. nici macar certitudinea, in prezent, de a primi NASPI (indemnizatie de somaj).
În orice caz, chiar dacă se găsesc instituții publice, din afara Municipiului Campione, dispuse să-și angajeze angajații, salariile subiecților în cauză vor merge de la 4-5000 de euro pe lună la 1400-1500. Perspectivele de sărăcire a unei întregi comunități sunt realiste și, în acest caz, spectrul plutește peste Campione, dacă nu al unui „oraș fantomă”, cel puțin al unei oază de relativă sărăcie înconjurată de bunăstarea teritoriilor vecine elvețiene. . În acest scenariu, propunerea făcută Guvernului Bernei de către consilierul național Marco Romano, deputat elvețian al Partidului Popular Democrat, de a începe negocierile cu guvernul italian pentru a transfera suveranitatea asupra teritoriului (și a locuitorilor) din Campione către Confederația Elvețiană. pare aproape firesc.
Ar fi o formă de anexare care, totuși, nu ar avea nimic de-a face cu vicisitudinile îndepărtate ale disputelor teritoriale din istoria Italiei precum Nisa, dealurile Briga și Tenda, mai puțin Fiume și Dalmația sau Tunisia care, în ciuda faptului că sunt considerate un pământ de emigrare italiană, a fost invadat de Franța în 1881, împingând țara noastră în brațele imperiilor centrale pentru mai bine de treizeci de ani.
Pentru cât merită, se poate adăuga că Elveția, prin Cantonul Ticino, se mândrește cu o pretenție semnificativă împotriva Municipiului Campione. Mutarea la Berna ar ușura viața locuitorilor din Campione pe viitor, a căror opinie ar trebui, în orice caz, să aibă o valoare obligatorie și, aparent, nu ar pune nicio problemă de natură politică, economică sau instituțional-patriotică statului italian.
S-a găsit soluția pentru „cazul Campione”? Nu se spune deloc, atât de mult încât în acest moment nu au existat răspunsuri semnificative din partea autorităților politice italiene. Povestea ar putea fi prezentată în schimb ca o „preluare ostilă” și să devină o via crucis interminabilă cu o multiplicare a rețetelor de asistență și patronaj pentru a salva o insulă de „italianitate” într-o țară străină sau terenul disputei dintre experții de drept internațional și constituționaliști. , fără a exclude intervenția justiției ordinare.
În plus, trebuie luat în considerare faptul că cineva ar fi alarmat de un precedent util pentru a solicita impulsuri secesioniste mult mai importante decât Municipiul Campione. După cum spune chiar ministrul de externe elvețian, propunerea indică „un proces imaginabil”, dar rămâne de demonstrat dacă este fezabil în țara escrocilor. Deocamdată mergem înainte cu asistența șomerilor și cu procedurile obositoare de faliment și comisionare ale Cazinoului și Municipiului, începând cu încercarea, până acum în zadar, de redeschidere a cazinoului.
