Ministrul Muncii, Nunzia Catalfo, a făcut apel pentru următorul 11 noiembrie o întâlnire cu titularii recentului contract care îi clasifică pe călăreți drept lucrători independenți (semnat între Assodelivery și Ugl-Anar) iar cu partea opusă a Cgil-Cisl-Uil, Rider for rights and Riders Union Bologna. Convocarea acestei din urmă asociații teritoriale pentru un litigiu național stârnește o oarecare curiozitate, dar este o problemă cu totul marginală. Adevărata noutate constă în întâlnirea, sub conducerea ministerului şi cu respectarea cuviincioasă a pluralismului sindical, a tuturor protagoniştilor care au animat confruntarea în ultima vreme. Este de așteptat să se pună problema reprezentativității efective a părților sindicale implicate, care într-adevăr se neagă reciproc. Dar va fi greu să obțineți un răspuns la întrebare până când articolul 39 din Constituție nu va fi aplicat pe deplin, pe care mulți îl consideră și o „misiune imposibilă”.
acolo o întrebare fundamentală, indiferent de judecata de merit asupra continutului contractului Assodelivery-Ugl-Anar, care trebuie abordata si rezolvata: cea a naturii activității profesionale a călărețului. Dacă nu există nicio îndoială că avem de-a face cu transportul de lucruri, folosind biciclete sau motociclete, pare cu totul normal ca în sector să coexiste liber profesionist cu muncitori subordonati. Ca și în cazul șoferilor de taxi, categorie care în multe privințe poate fi asimilată călăreților: aceștia pot fi profesioniști pe cont propriu, angajați în meșteșuguri sau pot fi membri și angajați ai unei cooperative. Ratele de performanță sunt aceleași. Ca să conștientizeze, în timp ce în Milano doar 5% dintre șoferii de taxi sunt într-o cooperativă, la Bologna se întâmplă contrariul.
Până la urmă, angajarea unui călăreț cu contract de muncă pe durată nedeterminată ar fi sustenabilă doar de companii de o anumită dimensiune capabilă să o facă compatibilă cu volumul lor de afaceri. Insistați pe principiul că călărețul trebuie să fie doar și neapărat un angajat subordonat, și, prin urmare, trebuie asumat și încadrat de către societatea individuală într-un contract colectiv de muncă național, nu poate duce decât la conflicte infinite, fie ele sindicale sau judiciare, la baza cărora daunele pentru lucrători și întreprinderi riscă să depășească cu mult beneficiile posibile.
Pe de altă parte, altfel ar fi dacă, fără a aduce atingere dreptului de exercitare autonomă a activității ca liberă alegere a unui călăreț, CGIL-CISL-UIL și asociațiile de călăreți în cauză ar promova, cu contribuția lumii de cooperare, o inițiativă de înființare a cooperativelor de călăreți autogestionate din care lucrătorii erau membri și angajați în același timp şi care ar înlocui individul în relaţia cu platformele. În acest caz, în industrie ar putea coexistenți independenți și angajați, concurând între ele dar pe baza municipiilor garanţii împotriva tuturor formelor de exploatare.
Pe de altă parte, utilizarea platformelor face acum parte din „noile locuri de muncă” care trebuie reglementate, dar pe care ar fi sinucigaș să încercăm să le suprimam. Funcția esențială a sindicatului, ieri dar cu atât mai mult astăzi, este de a crea instrumente de protecție a muncii în contextul în care este chemat să funcționeze. Obiectivul primordial al asocierii subiecților slabi este nu numai acela de a exercita o putere contractuală mai mare, ci și de a oferi propuneri și de a identifica soluții capabile să se confrunte în realitate și, mai ales, să producă rezultate pozitive.
