Cazul Zimbabwe este exemplar pentru ceea ce se întâmplă cu o țară care se angajează în dolarizare. În 2009, inflația masivă a determinat banca centrală a țării să ia această cale, adăugând la cea națională o valută străină, în speță dolarul american. În scurt timp, dolarul din Zimbabwe a trecut de la starea de moribund la cea de cadavru și în mici tranzacții comerciale, alături de cenții americani, au început să circule și surogate precum dulciurile, acadele, pixurile și pachetele de țigări. Situația s-a înrăutățit treptat, iar în decembrie guvernatorul băncii centrale din Zimbabwe, John Mangudya, a decis să introducă monede noi care imită cenții americani, cunoscute sub denumirea de „monede obligațiuni” dintr-o obligațiune de 50 de milioane de dolari SUA emisă de și importând monede din vecină Africa de Sud. Noua monedă are aceeași valoare nominală și aceeași valoare ca echivalentul ei din SUA, dar poate fi folosită numai în Zimbabwe.
Problema este că mulți oameni nu-l doresc pentru că cred că nu este ușor să găsești pe cineva care să o accepte. Mulți se tem atunci că „monedele de obligațiuni” sunt primul pas către întoarcerea urâtului dolar din Zimbabwe. Chiar și cerșetorii par să gândească la fel: nu de puține ori, fiindu-le oferite noile monede, izbucnesc în râs și răspund: „Nu, mulțumesc”. „Mulți clienți refuză să ia noile monede drept schimb și ne spun că nu știu cum să le cheltuiască”, spune Lyn Kahari, o funcționară a unui magazin alimentar într-o suburbie a capitalei, Harare. Din cele zece milioane de monede care au fost importate din Africa de Sud, doar două milioane și jumătate - a recunoscut guvernatorul băncii centrale - au intrat în circulație. Potrivit lui Mangudya, motivul ar trebui căutat în lipsa de cooperare din partea băncilor comerciale, care nu ar fi dat băncii centrale comenzi mai substanțiale. Dar scepticismul față de „monedele de obligațiuni” este înrădăcinat și profund, deoarece cetățenii din Zimbabwe au încă o amintire foarte vie a hiperinflației, care atinsese 500 de miliarde la sută, prețurile bunurilor de larg variază chiar și de două ori până cu o zi înainte ca președintele Mugabe să decidă să abandoneze. o monedă care acum devenise complet lipsită de valoare.
