Spune globalistul că piețele și Europa ne explică că acest lucru nu este bine și că trebuie să ne aliniem. Trebuie să-i ascultăm pentru că au dreptate pe fond și pentru că ne finanțează.
Spune suveranul că piețele și Europa au luat stăpânire pe Italia, luând mult mai mult decât am fost dispuși să acordăm. Trebuie să facem opusul a ceea ce ne cer ei pentru că interesele dominantului sunt opuse celor dominate.
Atât globalistul cât și suveranistul ipostatizează piețele, Europa și puteri puternice sau foarte puternice. Cu alte cuvinte, le oferă o față unică și o identitate definită. Pentru globalişti, această faţă este severă, dar corectă, pentru suveranişti, în schimb, este rapace şi distructivă.
Dezbaterea dintre globalişti şi suveranişti se limitează la Occident. China, Japonia, Rusia sau India sunt umbre pe fundal, puteri abstract puternice care nu au legătură cu noi politic sau emoțional. Dacă cumpără sau vând Btp, o fac doar pentru a se diversifica sau a câștiga și nu au de gând să ne adeverească, să ne ajute, să ne pedepsească sau să ne domine. În acest sens ele coincid cu piața în forma ei cea mai pură și mai abstractă.
În Occident, în schimb, în casa noastră, subiecții externi care influențează cursul BTP-urilor în momentul de față sunt o pluralitate care are uneori interese divergente. Nu există un singur Moloch uriaș cu idei clare, dar un număr de Molohi mari, mijlocii și mici. Iar Molohii sunt împărțiți în politici, financiari și intermediari.
Politica, mai presus de toate, începând cu Washington. Există cineva care pledează pentru dizolvarea monedei euro sau, pentru început, pentru ieșirea Italiei? Există Steve Bannon, sufletul în durere de antemarcia Trumpism care împreună cu Farage acționează la nivel exclusiv ideologic, și puțin altceva. Adevăratul trumpism, cel al Camerei Ovale, al Trezoreriei și al Departamentului de Stat, vrea o Italie care să nu creeze probleme și care să nu trăiască în pragul războiului civil, pentru că asta ar putea duce la radicalizări antisistem care ar risca să alunece în anticapitalism, în antiamericanism, în Putinism, în Chavism. Acesta este motivul pentru care America s-a arătat a fi mai deschisă la cooptarea noilor oameni din politica italiană decât a făcut-o Europa.
În general, Washingtonul vede euro ca un instrument util pentru menținerea unită a Europei, continent care, dacă ar fi balcanizat, ar ajunge să fie împărțit între America, Rusia și China într-un mod dezordonat și conflictual (cu riscul serios al unei uniuni ruso-germane). O Europă care se ține unită, pe de altă parte, ar continua să graviteze în jurul Americii asupra problemelor fundamentale.
Și apoi nu este doar strategia, ci și situația. O Italia aflată în criză financiară în următoarele câteva luni, care va fi decisivă pentru încercarea de a menține controlul republican asupra Congresului în noiembrie, ar doborî și Wall Street-ul și ar întări prea mult dolarul într-un moment în care se dorește exact contrariul. Se poate deci concluziona că, dincolo de o deschidere ideologică caldă spre populismul italian, America Trumpiană, în numele Realpolitik, va lucra pentru un guvern care are o legitimitate populară reală și care este totuși suficient de domesticit pentru a nu pune în discuție euro.
In Europa trebuie să încercăm să înțelegem starea de spirit din Germania, o țară mai puțin solidă decât pare, cu o Merkel slăbită, Afd care l-a depășit pe Spd în sondaje și este acum al doilea partid ca mărime, China la Stuttgart în inima industriei auto, Trump care nu renunță la tarife ( și acum pe bănci), imigrația să fie suplimentată la costul deja alocat de 100 de miliarde pe care Afd face campanie în supermarketuri și școli. O Italia care ar trebui să părăsească euro și să facă ceea ce rămâne să urce vertiginos la 1.50 față de dolar ar veni într-un moment prost și ar forța BCE să reia Qe.
Elitele germane știu că Europa nu poate fi ținută unită doar de frică și ar fi dispusă să facă niște concesii, dar politicienii sunt foarte clari că orice concesie ar duce la nerealegirea în Bundestag. Prin urmare, Italia trebuie ținută la distanță cu putere, cel puțin în public.
BCE, la rândul ei, trebuie să dozeze bine spread-ul, să creeze teamă, dar să evite să ne aducă ratele la un nivel ireversibil de înăsprire. Nu, așadar, un nivel tot mai ridicat, ci o volatilitate ridicată în jurul unui punct de mijloc. Cât despre sfârșitul lui Qe, va fi suficient deocamdată să lăsăm totul vag.
Cât despre molohii intermediari, cei care se află la jumătatea drumului între finanțe și politică, ne referim, de exemplu, la niște fonduri mari americane. Unele sunt politizate de vocație, altele sunt pur și simplu atât de mari încât se tratează ca egali cu statele suverane. La aceste subiecte poziția față de Italia este clară și fluxurile de bani de intrare sau de ieșire pot fi foarte rapide, agresive și decisive.
În meciurile delicate care se vor disputa în următoarele săptămâni între Italia și lume, vom vedea în acțiune pompieri și incendiari. Impresia noastră este că ambele părți vor încerca să nu treacă pragul de securitate. Oricine o va face, poate printre cele mai private fonduri în chef de atacuri însetate de sânge, va fi chemat la ordine.
Un moment inițial de teamă este probabil deja în faza descendentă. Un al doilea test vor fi alegerile (dacă există) sau primele acte concrete ale noului guvern. Dacă guvernul este politic, va începe cu acte simbolice și nu va începe imediat să cheltuiască sume mari. Modelul va fi Trump, nu sunt negate promisiuni, dar implementarea trebuie să fie constantă, dar graduală.
Scăderea activelor italiene creează deja oportunități interesante. Deoarece aceste ocazii sunt larg răspândite, ai putea la fel de bine să fii selectiv. Nu există riscuri deosebite în orizontul vizibil pentru obligațiunile de stat și acestea pot fi deținute în continuare, eventual în versiunea indexată la inflație, care acoperă riscul îndepărtat al devalorizării și creșterilor ulterioare de preț. Cu toate acestea, nu am cumpăra altele dacă intenția ar fi speculativă.
Același lucru este valabil și pentru acțiunile bancare. Prin urmare, am concentra achizițiile asupra exportatorilor mari și mici. Nu credem într-o devalorizare (s-a vorbit atât de mult că problema aproape că s-a ars politic) dar dacă chiar ar fi o devalorizare, exportatorii ar beneficia imediat de ea.
