Avionul rămâne înclinat spre abis, iar umanitatea rămâne la un pas de groază, dar se confruntă cu cele mai recente, vești serioase care vin de pe frontul ucrainean, cu Moscova amenințând că va folosi arma Atomica, este nevoie de o analiză la rece pentru că „dacă rușii ar fi vrut să o facă în Ucraina ar fi făcut-o, dar vinovați de o crimă clară împotriva umanității; în timp ce dacă au atacat nuclear cel înnăscut sau Statele Unite, ar trebui să țină cont de posibilul răspuns la fel de nuclear.” Pe scurt, nu ar fi o acțiune gratuită pentru Moscova. „Concluzie: obiectivul amenințării rămâne acela de descurajare și descurajare reciprocă”.
profesor Stefano Silvestri, președinte emerit al Institutului pentru Afaceri Internaționale (IAI) și expert în afaceri militare, revine la Războiul ruso-ucrainean la peste o mie de zile după invazia lansată de Moscova și la câteva zile după contraatacul ucrainean către teritoriul rusesc cu rachete furnizate de occidentali. Mișcă care împins Putin să anunțe că a avut a schimbat doctrina privind utilizarea energiei nucleare.
Între timp, domnule profesor, să definim conceptul de descurajare: putem spune că cel pe care l-am cunoscut în timpul Războiului Rece încă mai ține?
„După părerea mea, conceptul de descurajare așa cum l-am cunoscut în timpul Războiului Rece este încă valabil. Argumentul este că Rusia s-a angajat militar într-o operațiune pe care nu o poate încheia cu arme convenționale și, prin urmare, încearcă cu disperare fie să intimideze aliații Ucrainei, fie să pregătească terenul pentru o escaladare care îi va permite să câștige acest război pentru care nu poate câștiga el este prea slab.”
Totuși, ceva trebuie să se fi schimbat după decretul lui Putin sau nu?
„Da, sunt unele schimbări. În doctrina nucleară anterioară, se vorbea despre posibilitatea utilizării de către Rusia a armelor nucleare dacă supraviețuirea statului era în pericol, indiferent de tipul de atac. În doctrina actualizată, însă, se vorbește despre o amenințare la adresa suveranității ruse. Suveranitatea este în mod clar un concept mai puțin precis, mai supus interpretării, decât cel al supraviețuirii statului. Ce înseamnă? Toată suveranitatea? Cea parțială? Există un grad îngrijorător de vag în acest concept. La această primă noutate se adaugă o alta, cu totul nouă pentru că până acum Rusia luptase cu principiul, aplicat de americani, al descurajării extinse. În doctrina americană, descurajarea acoperă și aliații NATO sau alți aliați, precum Japonia. Acum Rusia a aplicat același principiu aliaților săi. Acest lucru este valabil cu siguranță pentru Belarus, dar s-ar putea aplica și pentru alte țări, pentru că Moscova are deja acorduri de apărare în fostul spațiu sovietic, de exemplu cu republicile din Asia Centrală. Dacă acoperirea ar fi extinsă și în alte țări, ar putea crea probleme majore. Să ne imaginăm, de exemplu, că Moscova a decis să o aplice în Coreea de Nord...”.
Care este scopul acestei schimbări de doctrină?
„Această poziție rusă tinde să ne facă să uităm de escaladarea pe care Moscova a impus-o nu numai prin creșterea bombardamentelor asupra civililor în Ucraina, ci și prin aducerea trupelor nord-coreene pe front. Este o încercare de a transfera orice responsabilitate pentru o eventuală escaladare asupra Occidentului, dar și un tip de amenințare pe care Putin o face încă de la începutul conflictului. Acestea fiind spuse, este încă semnificativ faptul că a fost pus în alb și negru într-o nouă doctrină nucleară, în conformitate cu un anumit formalism legalist tipic rușilor. În orice caz, este o scădere a pragului nuclear”.
Am trăit întotdeauna sub amenințarea nucleară: de ce pare mai periculos acum?
„Amenințarea nucleară a fost întotdeauna acolo, este adevărat. Ideea este că în timpul Războiului Rece, din Cuba încolo, s-au dezvoltat o serie de mecanisme de dialog cu scopul de a evita situațiile de neînțelegere din cauza vagului documentelor. Acest lucru ne-a permis să știm care sunt adevăratele linii roșii, nu cele retorice sau interpretabile. Din păcate, în ultimii ani, după încheierea Războiului Rece, multe dintre aceste mecanisme nu mai sunt în funcțiune. A mai rămas doar unul, dar este semiparalizat: START-ul, care privește armele strategice. În timp ce parașutele diplomatice și de dialog sunt în criză. Ar fi oportun să le refacem urgent, indiferent de pozițiile statelor individuale. Pentru că nevoia absolută de a ne înțelege unul pe altul ar trebui să fie pe primul loc.”
De ce nu și-au revizuit americanii doctrina odată ce rușii au făcut-o?
„Americanii nu au nevoie să-și revizuiască doctrina. Problema pentru ei este să înțeleagă ce cred rușii. Nici măcar nu am văzut, în textele pe care le-am citit, distincții între armele nucleare strategice rusești și armele nucleare tactice”.
Care este diferența?
„Diferența este că armele strategice sunt cele cu cea mai mare rază de acțiune, în timp ce armele tactice sunt cele de pe câmpul de luptă, care însă, în ceea ce privește NATO în Europa, pot avea o valoare strategică: dacă aruncă asupra mea o bombă nucleară tactică. Berlin sau Milano, diferența dintre tactic și strategic, pentru noi, nu există. Armele nucleare tactice sunt foarte puternice, pot ajunge chiar și la 200 de kilotone, de 20 de ori Nagasaki. Rolul strategic sau nu al arsenalului rusesc de rachete și avioane convenționale care ar putea ataca NATO este, de asemenea, neclar. Toate sunt semne de întrebare.”
Ar putea Trump să schimbe totul în abordarea războiului?
„Cred că abordarea noii administrații americane față de războiul din Ucraina va trebui să fie oarecum graduală. Trump nici măcar nu poate trece pentru cineva care cedează peste tot. Pentru a putea ajunge la o înțelegere cu noul președinte american, Putin va trebui să poată oferi ceva, nu doar să ceară. Vom vedea".
Să trecem la reacția Kievului. Între timp, președintele Zelensky a definit războiul rusesc drept un război psihologic, ce părere aveți?
„Probabil că acesta este cazul. Putin vrea să ia Ucraina, ca satelit sau țară direct dominată. În această etapă, din punct de vedere militar, m-aș fi așteptat – mai mult decât la atacurile de la Kiev – la un impuls mai mare pe ruta Odesa, având în vedere importanța strategică a acesteia pentru Rusia. Faptul că acest lucru nu se întâmplă, în timp ce atacurile care vizează terorizarea populației în diverse moduri cresc, sugerează că, până la urmă, Rusia nu este atât de puternică”.
Zelensky a mai spus, în timpul unui interviu pentru televiziunea americană Fox News, că „nu putem pierde zeci de mii de oameni pentru Crimeea”. Propunând ipoteza că peninsula poate fi recuperată prin diplomație și nu prin arme. Cum consideri cuvintele lui?
„Este posibil ca președintele ucrainean să încerce să predetermina posibile concesii pe care Ucraina le-ar putea accepta cu mai puțină suferință. Ar fi complet logic.”
Cum citiți decizia lui Putin de a reduce cu două treimi compensațiile pentru cei răniți în Ucraina? Până de curând, fiecare dintre ei avea dreptul la trei milioane de ruble (28 de mii de euro), acum această sumă este disponibilă doar pentru cazurile cele mai grave. Ceilalți militari vor primi un milion de ruble, mai puțin de zece mii de euro. Este acesta un semn al unei grave crize economice în țară?
"Posibil. Chiar dacă o economie de război poate dura mult timp, Rusia nu este un imperiu al resurselor nesfârșite. Este un regim care depinde de petrol și de capacitatea lui de a continua să producă arme cu inflație la 9%, dobânzi oficiale la un astronomic 21%, cu o forță de muncă din ce în ce mai rară și cu investiții în încetinire. Iar observatorii occidentali nu mai spun că ceva se schimbă. Așa spune Banca Rusiei, care prognozează o creștere revizuită în scădere între 0,5% și 1,5% pentru anul viitor. Secretul până acum fusese petrolul, cu venituri echivalente cu aproximativ 190 de miliarde de dolari doar în 2024. Dar din aprilie prețul țițeiului rusesc a scăzut cu 22%, la aproape 60 de dolari barilul: sub acest prag se estimează că The. Efortul de război actual este, pe termen lung, nesustenabil financiar pentru Kremlin”.
Poate întreaga imagine să sugereze că suntem la sfârșitul conflictului?
„Aș numi-o un impas. Pe care Putin nu le poate gestiona politic. Președintele rus trebuie să încerce să pună capăt acestui conflict pentru propria sa supraviețuire. Posibil cu o victorie sau, în orice caz, cu un fel de succes”.
Cât de departe te poți împinge să cedezi fără a avea probleme interne?
„Cred că are un control intern puternic, își poate permite aproape orice. Chiar dacă întotdeauna este greu de citit din exterior consistența unui regim dictatorial. Cu siguranță s-a expus într-o asemenea măsură cu acest atac asupra Ucrainei încât trebuie să caute o justificare serioasă dacă renunță. Întrebarea este că ar putea ajunge să păstreze teritoriile ocupate și Crimeea, cu un armistițiu și nu un tratat de pace, deci nu cu recunoaștere oficială, dar nu asta își dorește. Sau, mai degrabă, nu este doar asta. Putin vrea să controleze politic restul Ucrainei. Și aceasta este o graniță care mi se pare greu să fie abandonată de Occident”.
Din punct de vedere geopolitic, unde ne vor conduce aceste evenimente? Ce Europa va fi proiectata?
„Cea mai senzațională și neînțeleaptă încheiere a conflictului va fi excluderea Rusiei din Europa. Neînțelept, dar aș spune că inevitabil după invazie. Cu consecința că Moscova va ajunge în brațele Chinei. Astfel s-au cristalizat noi alianţe: pe de o parte SUA şi occidentalii; pe de altă parte, Beijingul și oamenii săi. S-ar fi putut face altfel? Exercițiul rămâne teoretic și rămâne în domeniul analizelor istorice, revenind la consecințele prăbușirii sovietice și lecturile opuse ale acelui eveniment impunător în cele două domenii. Ambii actori par să fi jucat un rol scris: Occidentul nefiind capabil să oprească ambițiile legitime ale fostelor țări sovietice de a se întoarce în Europa și a adera la NATO; Moscova, odată ce ideea de a ajunge la europeni însăși s-a dovedit inutilă, de a se închide în coșmarul încercuirii și al fricii. S-ar putea face ceva? Da, pentru că geopolitica merge pe picioarele oamenilor. A fost un timp pentru compromis, vorbesc acum zece ani, când au avut loc evenimentele din Piața Maidan, poate că încă era posibil să considerăm Ucraina o zonă-tampon în inima Europei. În schimb, fiecare tabără a încercat să o smulgă de la cealaltă până când inevitabilul a fost realizat. Toate acestea nu sunt menite să justifice nimic, și mai puțin un război. Doar să ne amintim că atunci când armatele se pun în mișcare totul devine mai dificil și mai tragic. Acum cu siguranță este târziu să dragați trecutul, ceea ce s-a făcut este făcut. Cu toate acestea, putem evita producerea unor daune suplimentare prin revenirea la folosirea artei Politicii, singura modalitate de a opri cursa pe acel plan înclinat care nu poate duce decât la dezastru”.
