Au trecut exact 30 de ani de când Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat fostului secretar general și președinte al URSS, Mihail Gorbaciov. O recunoaștere care a marcat o epocă care a sancționat sfârșitul Războiului Rece și a blocului sovietic: a venit la exact un an de la căderea Zidului Berlinului, în 1989, eveniment al căruia Gorbaciov. a fost indirect susținătorul, deoarece cu politica sa reformistă, celebra perestroika (care în rusă înseamnă restructurare) a zdruncinat dezbinarea și stăpânirea lumii sovietice și a deschis calea revoltelor progresive în multe țări est-europene. Printre altele a fost Războiul Rece, care s-a încheiat în epoca Gorbaciov, unul dintre puținele evenimente istorice care până atunci împiedicaseră acordarea Premiului Nobel pentru Pace.
De altfel, pe lângă perioadele celor două mari războaie și explozia regimurilor nazi-fasciste, premiul a fost renunțat abia în 1955-1956 (tocmai la începutul tensiunilor US-URSS) și în anii 70, în perioada războiul din Vietnam. Pe 15 octombrie 1990, premiul a fost câștigat de Gorbaciov, care și-a plasat astfel numele alături de cel al figurilor istorice ale acțiunii umanitare, al luptei împotriva opresiunii politice sau al apărării drepturilor egalitare, precum Albert Schweitzer, Martin Luther King și Maica Tereza de Calcutta. În anul în care a câștigat Nobelul, Gorbaciov a fost ales și pentru prima dată președinte al URSS: imperiul sovietic era acum aproape de prăbușire, dar la 15 martie 1990 Congresul reprezentanților poporului din URSS, adică. primul parlament constituit pe baza unor alegeri libere din istoria tarii, l-a ales democratic. Pe lângă premiul Nobel, Gorbaciov a primit, în 1989, premiul Medalia Pacii Otto Hahn.
