Trebuie să ne întoarcem la votul din 14 august 1949 pentru a găsi în Germania (si in Europa) alegeri la fel de decisive ca cele de mâine, 23 februarie 2025. Apoi Republica Federală, cea din Bonn să fie clar, a fost chemată să decidă viitorul țării după 12 ani de dictatură nazistă și rușinea de a fi provocat unul dintre cele mai feroce conflicte pe care le-a experimentat vreodată continentul. Ca să conștientizeze, la acea vreme cele două partide creștin-democrate (CDU/CSU) conduse de Konrad Adenauer au obținut peste 7 milioane de voturi ajungând la 31% din voturi; în timp ce social-democrații din SPD ai lui Kurt Schumacher au asigurat puțin sub 7 milioane, oprindu-se la 29,2%. 78,5% din cei aproape 24 de milioane de cetățeni cu drept de vot au votat și Adenauer a devenit cancelar într-o coaliție care includea CDU/CSU, liberalii FDP și DP, un partid conservator care avea să dispară ulterior în 1961.
Desigur, vorbim despre jumătate din Germania (cealaltă, Republica Democrată era sub călcâiul Moscovei) și vorbim despre un context în care lumea a fost și ea împărțită în jumătate de „Cortină de fier”, expresie atribuită lui Churchill, dar folosită efectiv încă din Primul Război Mondial. Cu toate acestea, niciodată ca în aceste săptămâni simbolurile nu s-au aliniat și umbrele trecutului plutesc peste marea ţară şi peste Europa în ansamblu: pe locul doi în ultimele sondaje, după CDU/CSU, dat între 29 și 32%, la 21%, există un partid care se referă direct la nazism, Alternativă pentru Germania (AfD)), condus (până acum) la succes de o doamnă, Alice Weidel, 46 de ani, care contrazice toate valorile în care ar trebui să creadă extrema dreaptă: lesbiană, care locuiește cu un imigrant din Sri Lanka, părinte de copii surogat; și mai mult, rezident într-o altă țară, Elveția.
Dar așa este. În timp ce Spd a cancelarului demisionar, Olaf Scholtz, 67 de ani, este pe drumul cel bun, potrivit sondajelor, să obțină cel mai prost rezultat al său vreodată, mai mult sau mai puțin între 13 și 15%. Și pentru a încheia poza, verde sunt date la 12%, the liberali de Fdp la 4%, iar cele două stângi, La link e Bsw, primul între 7 și 9%, al doilea între 4 și 6%. Pentru a adăuga îngrijorare, trebuie amintit că sufletul „tehnologic” al guvernului american s-a exprimat în favoarea candidatului nazist, Elon Musk, pentru care Alice Weidel reprezintă adevărata noutate a votului european.
Deci, ce fel de trezire ar putea avea Germania în urma votului? Vorbim despre asta cu un savant atent și rafinat al Germaniei, Angelo Bolaffi, filosof și politolog, animator de reviste și ziare, fost director alInstitutul Cultural Italian din Berlin.
Bolaffi, ce se va întâmpla atunci dacă aceasta rămâne situația?
„O premisă: de data aceasta, anchetatorii germani înșiși, care de obicei dau bine cu previziunile lor, sunt precauți, nu sunt siguri de rezultatele cercetării lor. Este posibil – spun ei – să fie surprize. S-ar putea ca celor care vor să voteze AfD să le fie rușine să spună asta și, prin urmare, naziștii ar putea obține mai mult. Sau, dimpotrivă, că SPD-ul nu se prăbușește așa cum era de așteptat sau că Stânga câștigă mai mult. Și totuși, presupunând că această imagine este corectă, trebuie remarcat un fapt important și anume că candidatul creștin-democrat, Friedrich Merz, în vârstă de 70 de ani, s-a declarat împotriva oricărei alianțe cu AfD. Desigur, acest lucru nu l-a împiedicat să încerce, la sfârșitul lunii ianuarie, să „deblocheze” voturile naziste pentru a trece moțiunea care indică o înăsprire a politicii privind migranții. Dar când a fost vorba de traducerea în lege a mișcării electorale în Parlament, a eșuat și așa, poate, a ajuns să fie lipsit de scrupule. Dar…".
Dar ce?
„Înainte de a-mi continua raționamentul, totuși, permiteți-mi să mai spun un lucru. Detest teoriile conspirației din istorie, dar nu pot să nu observ că chiar în ziua întâlnirii de la München despre Ucraina, o întâlnire care a decretat abandonarea Kievului de către americani, permițând tuturor observatorilor să facă comparații cu 1938, când democrațiile „l-au mulțumit” pe Hitler dându-i o bucată frumoasă de Cehoslovacia, pentru a evita un alt atac de securitate, în Munchen, cel mai atent, în regiune de război, încă inevitabil, în Bavaria . Și a făcut-o o persoană care are caracteristicile clasice ale atacatorului desenat de nazista Weidel: un imigrant, un musulman, care a cerut azil, nu a fost recunoscut, a fost în Italia, care ar fi trebuit să-l expulze dar nu a făcut-o. Pe scurt, dacă aceasta nu este o strategie de tensiune, chiar nu știu cum să o numesc...”.
Cert este că toate acestea vor cântări cel mai probabil asupra votului...
„Din păcate, îmi este teamă. Electoratul german este îngrijorat, speriat, și pentru că atacul de la München din 13 februarie a fost al cincilea din ultimele luni. Să ne amintim de cel din Manneheim, Baden-Wurttemberg, pe 31 mai anul trecut; cel de la Solingen, în Westfalia, la 23 august; și cel de la Magdeburg, în Saxonia-Anhalt, pe 20 decembrie; iar apoi cel de la Aschaffenburg, tot în Bavaria, pe 22 ianuarie. Toate acestea au un miros urât, iar noi italienii, care înțelegem strategia tensiunii, după ce am experimentat-o direct în anii șaptezeci, o simțim înaintea altora.”
Să începem de la tabloul politic: ce coaliții ar putea fi posibile dacă cea cu AfD nu este fezabilă?
„Între timp, trebuie să vedem câte voturi va obține SPD. Va fi într-adevăr colapsul pe care par să prezică sondajele? Și apoi va trebui să numărăm ce se întâmplă în stânga lui. Există BSW, Bundnis Sahra Wagenknecht, adică partidul care are în nume numele fondatorului său, Sahra Wagenknecht, în vârstă de 56 de ani, care a părăsit Linke, celălalt partid de stânga, pentru că era considerat prea moderat. La fel ca și colega ei Alice Weidel, de la AfD, este pro-Putin, în sensul că Putin, ca un bun strateg, și-a dorit să fie acoperit atât în dreapta cât și în stânga. Dar, ca și în cazul AfD, este puțin probabil ca BSW să fie implicat în vreun fel de alianță. Atâta timp cât intră în Parlament pentru că în Germania există un prag de 5 la sută”.
Și apoi este Stânga...
„Exact, ceea ce înseamnă Stânga, fondată în 2007 ca urmare a fuziunii Partidului Socialismului Democrat (PDS), moștenitor direct al SED, care guverna Republica Democrată Germană la momentul divizării Germaniei, și Muncii și Justiției Sociale (WASG). Ea a candidat la alegeri cu un tandem de femei și bărbați: deputatul Heidi Reichinnek, 36 de ani, și președintele partidului Jan van Aken, 64 de ani. Și înregistrează o creștere a consensului, în special în rândul tinerilor, datorită bătăliilor pentru climă și justiție socială. Atât de mult încât potrivit unuia dintre sondaje, cel al rtl, o rețea privată de televiziune, este considerată prima alegere la urne de către alegătorii cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani, oferindu-i 19% din intențiile de vot, același procent pe care l-ar obține Verzii în acea grupă de vârstă, doar că sunt mai mici decât în 2021; și câștigând mai mult decât AfD, care ar obține totuși 17% printre cei mai tineri”.
Un miracol?
„Un miracol, dacă te gândești că acum câteva luni Linke era un partid cu risc de dizolvare. Și incredibil, dar adevărat, tocmai opoziția fermă față de politica anti-migrantă a făcut-o să renaște. Printre videoclipurile cu cele mai multe clicuri din această campanie electorală s-a numărat și cel în care Heidi Reichinnek o atacă pe Merz în Parlament pentru legea anti-migrantă care a fost apoi respinsă: „Că te aliezi cu un partid fascist este o rușine”, îi strigă ea lui Merz, în timp ce camerele se concentrează pe chipul Rosei Luxemburg pe care i-a tatuat-o pentru ea. A fost atât de surpriză încât până și FAZ, Frankfurter Allgemeine Zeitung, cu titlul: Dintr-o dată stânga este rece".
Și așa ne putem imagina o coaliție mult mai la stânga?
„Atenție, între timp suntem în domeniul analizei, abia după vot se va putea contura realitatea. Ca să nu mai vorbim că și în opoziție trebuie să existe forțe politice rezonabile. În schimb, dacă ne imaginăm ipoteze reale de alianțe, cea mai firească pare să fie din nou marea coaliție, Creștin Democrați, Socialiști și Verzi. Fără ca, probabil, liberalii să fie considerat demolatori ai guvernului, cea mai recentă victimă fiind partidul lui Scholz, dar Merkel a avut de-a face și cu imprevizibilitatea acestui partid. Dar vor fi cifrele care să o facă?”.
Să trecem la subiectul subiectelor: relația cu SUA. Pentru Germania a fost întotdeauna un jurământ de fidelitate, precum și de loialitate. Cel putin pana acum…
„Istoria politică a Germaniei de după război, și ne referim în primul rând la cea a Bonnului, a fost, este adevărat, aceea a unui aliat fidel al Washingtonului. Politica americană nu a fost niciodată o problemă pentru germani, oricare ar fi fost președintele. Chiar dacă germanii nu disprețuiau să aibă relații bune cu „dușmanii” vremii, comuniștii „cealaltă” Germanie, Republica Democrată și, în consecință, cu Rusia. Era ceea ce se numea Ostpolitik. Povestea Franței este diferită, întrucât a avut întotdeauna o relație de respect, dar nu de loialitate, cu Statele Unite. Este suficient să ne amintim că atunci când Macron vorbește despre suveranitatea europeană, el înseamnă că este o „alternativă” la cea a americanilor; în timp ce atunci când vorbesc despre suveranitatea europeană în Germania se referă la faptul că este „complementară” celei americane. Până ieri. Astăzi cred că totul s-a schimbat, pentru că va fi greu să uiți snusul și insultele primite acasă de la două nume mari din politica americană, vicepreședintele și secretarul apărării. Dintr-o dată, SUA este un dușman și unul dintre cei mai răi. Nemții sunt astăzi în șoc, și nu numai ei, deoarece lucrurile s-au înrăutățit după Munchen cu discursurile lui Trump. Sunt în șoc din motive economice, din motive politice, din motive culturale. Pentru Franța, tot ce se întâmplă astăzi era deja evident cu primul Trump și de fapt Macron apare cel mai puțin surprins de furia anti-europeană a președintelui american. Italia pare uluită, are timp sau se preface că nu se întâmplă nimic. Până la urmă, suntem prieteni cu toată lumea, cu Biden, cu Trump, cu Ucraina. La un moment dat va trebui să facem o alegere: cu cine vom rămâne prieteni? În ceea ce privește imaginea de ansamblu, în ceea ce privește dezordinea globală la care lucrează Trump, care astăzi „dă” Ucraina Rusiei și îi dă undă verde să preia restul Europei, cu scopul de a se dedica doar cursei cu China, există doar două căi de ieșire din ea”.
Care?
„Fie germanii devin centrul în jurul căruia ia naștere o Europă nouă, diferită, puternică în merite și mândru de cuceririle sale, nemaiputând conta pe umbrela americană, ba chiar închipuindu-și că nu vom merge imediat împreună cu toții spre acest scop; sau, dacă fiecare om pentru sine și fiecare pentru sine prevalează, nu numai că Europa va dispărea, dar și cel mai rău caz ar putea prevala în fiecare dintre state. Ceea ce nu presupune neapărat tancuri și lovituri de stat, în epoca Inteligenței Artificiale nu vor fi necesare, va fi suficient să ataci infrastructura unei țări pentru a o aduce în genunchi. Așa cum hackerii ruși încearcă deja să facă împotriva noastră, fără succes până acum.”
Și, cine știe, pentru a evita problemele cu potențialii adversari, poate prin închiderea accesului la rețelele din restul lumii, înlănțuind oamenii fiecare în propriul „cocon” al realității virtuale naționale. După cum și-a imaginat în ultima sa carte, Nexus , scriitorul de sapiens, Yuval Harari.
