„Să facem un bilanț al ceea ce ce se întâmplă în lume? „Sigur, dar aș spune că va fi un mare semn de întrebare”. Vorbim cu Stefano Silvestri, fost președinte al Institutului de Afaceri Internaționale (IAI), un mare expert în afaceri militare, care anticipează întrebările noastre cu o analiză nu tocmai optimistă a celor două războaie și a scenariului internațional.
„Aș spune – spune el – că ne învârtim în jurul unui subiect neașteptat pentru noi și anume război. Am crezut că este destinat să supraviețuiască doar în „ținuturi sălbatice”, în timp ce acum este foarte aproape de noi. Avem niște lideri ai lumii „noastre”, oameni ca Putin ca să fie clar, dar poate și Xi...care cred sau par să creadă în război ca instrument pentru rezolvarea problemelor internaționale, contrar a ceea ce prevede Carta Națiunilor Unite. Avem și un „wild card”, un belicist, cum ar fi Netanyahu. Și avem o presedinte american care pare să creadă că poate câștiga doar făcând opusul a tot ceea ce s-a făcut înaintea lui. Cât despreEuropa avem câțiva lideri care sunt gata să se apere, dar au nevoie de timp pentru a se înarma corespunzător; și alții care descoperă adevărul lui Don Abbondio, adică faptul că dacă nu ai curaj, nu ți l-ai putea da singur. Aici, putem porni de la acest cadru.”
Războiul din Ucraina: Credeți că Putin își bate joc de Trump?
„În realitate, Putin spune mereu aceleași lucruri, Trump este cel care își imaginează că așteaptă răspunsuri care nu ajung și poate că nu vor ajunge niciodată. Adevărul este că pacea pentru Moscova înseamnă capitularea Kievului, negocierile nu înseamnă nimic altceva pentru Putin. Și această «pace rusească» nu se oprește doar la problemele teritoriale, așa cum a înțeles (sau vrea să se prefacă că înțelege) Trump, care, într-unul dintre cele mai curioase discursuri ale sale, anunțase deja că, pentru a ajunge la pace, era suficient să dezmembreze Ucraina începând cu Crimeea, care «știți, este rusească», cum spusese el. Ca să nu mai vorbim că cineva, cred că fostul prim-ministru Medvedev, a mers chiar mai departe, declarând că Odessa, niciodată atinsă de cuceririle din acești doi ani, «a fost întotdeauna rusească». Lăsând să se înțeleagă că Moscova, la o viitoare masă a negocierilor, nu se va mulțumi cu teritoriile pe care le-a ocupat. În realitate, cel mai important fapt este că condițiile lui Putin pentru a ajunge la pace nu sunt doar teritoriale, ci și politice: el dorește o Ucraină demilitarizată, neutralizată și care, rămânând parțial independentă, ar trebui să depindă de Rusia.”
Deci, ce trebuie să facă Trump acum pentru a obține niște rezultate?
„În primul rând, americanii ar trebui să-l convingă pe Putin că războiul este acum într-un impas și că este necesar să se oprească «operațiunea militară». În concluzie, ar trebui să-l determine pe Putin să oprească războiul. Să lase totul așa cum este și să se treacă la negocieri. Care, după cum știm, nu sunt întotdeauna scurte. Negocierile sunt necesare chiar dacă cineva (Putin și Trump) a avut ideea de a lăsa teritoriile cucerite cu forța Rusiei. Pentru că nu este vorba de a putea proceda ca în Evul Mediu, declarând, fără acte formale, că mii de cetățeni trec peste noapte dintr-un stat în altul. Mai exact, vorbim despre 7 milioane de locuitori în Donbas și 600 de mii în Crimeea. Negocieri care poate vor duce apoi la referendumuri în care cetățenii acelor locuri pot alege și în care situația juridică poate (sau nu) să coincidă cu cea factuală. Pe scurt, cred că va dura mult timp până vom ajunge la o rezolvare a problemei, presupunând că războiul se oprește. De aceea cred că Putin pariază pe imprevizibilitatea lui Trump și pe faptul că președintele american va...” să abandoneze definitiv Ucraina. Și este clar că, dacă ar fi lăsat în pace, Kievul ar risca să fie copleșit. Chiar dacă nu e sigur.”
Pentru a merge în SUA, de ce pare tăcută opoziția față de Trump?
„Este adevărat, este. Sau mai degrabă este adevărat că partea mai moderată a liberalilor, partea de centru, ca să fim clari, este încă în stare de șoc și își caută un lider după ce a fost zdrobită de victoria lui Trump. În timp ce cei mai radicali (Barnie Sanders și Alexandria Ocasio-Cortez, ca să fim clari) își desfășoară protestele în SUA, dar sunt o minoritate și, prin urmare, sunt favoriții lui Trump. Dar în tabăra lui Trump asistăm la un fapt curios, un fel de război religios. Americanii care au votat pentru Trump au fost șocați de un fel de schismă, între „credenții lui Trump” și „necredenții lui Trump”. Cu fapte care sunt un război religios în sine, dacă te gândești la amenințarea președintelui de a reduce finanțarea acelor universități care oferă spațiu persoanelor transgender. Miza, pentru „credenții lui Trump”, nu este doar economia, ci și valorile în care americanii trebuie să creadă. Cele două facțiuni sunt destinate să se ciocnească într-un mod din ce în ce mai feroce, între ele și cu restul americanilor care nu au votat pentru Trump.” Vedem deja acest lucru în reacția unor universități. „Poate că revoluția lui Trump va veni din tabăra lui?”
Este posibil ca oponenții moderați să aibă atâta încredere în regulile democrației lor încât să nu se teamă (sau să nu vadă) că Trump vrea să o golească din interior?
„Există riscul să facă acest lucru. Campania împotriva judecătorilor, împotriva avocaților... toate acestea sunt lucruri care urmăresc să schimbe profund regulile jocului. Dar acest lucru nu-i poate împiedica pe adversarii săi să se pregătească să-l învingă la urne, alegerile de la jumătatea mandatului nu sunt departe și, deocamdată, nu este clar cine îl poate învinge și cum. Așadar, descurajarea care i-a lovit pe adversarii săi este cartea câștigătoare a lui Trump: cu cât apar mai puține alternative, cu atât singura opțiune rămasă alegătorilor este să nu participe, să se distanțeze de politică. Și așa mor și democrațiile.”
Să ajungem la cele o sută de zile cu care Trump s-a lăudat atât de mult: ce a realizat?
„În SUA, dezbaterea se concentrează exclusiv pe tarife, cetățenii nu sunt foarte interesați de politica internațională, ceea ce este comun nu doar în America. Pe scurt, faptul că Trump nu a schimbat nimic în Ucraina sau Israel nu contează pentru americani. Pe de altă parte, tarifele dezbină și provoacă discuții. Pagubele economice au fost enorme, am văzut cum au reacționat piețele bursiere. Și abia când Trump și-a schimbat atitudinea a revenit calmul. Cu toate acestea, americanii care l-au votat nu l-au abandonat încă, chiar dacă popularitatea sa este în scădere bruscă. Și astfel există cei care se întreabă dacă nu cumva ar trebui să mai așteptăm puțin, dând crezare ideilor președintelui, una dintre ele, cea care predică că firmele trebuie să se întoarcă (sau să vină) să producă în SUA, este cea mai populară. În acest moment, însă, nu există o mare grabă din partea companiilor de a urma indicațiile; se pare că o singură companie, din Taiwan și care produce microcipuri, a aderat la impunerea lui Trump, hotărând să deschidă o fabrică în Arizona.” Însă decizia fusese deja luată înainte de îndatoriri și, prin urmare, nu se consideră rezultat”.
Cum s-a schimbat lumea după aceste o sută de zile?
„Un lucru este sigur: aceste o sută de zile nu ne-au oferit nicio certitudine pentru viitor. Trump a menținut nivelul de incertitudine generală ridicat prin politica sa musculoasă, amenințând cu cuceriri (împotriva Canadei, a Groenlandei) sau declanșând războaie comerciale (tarifele, de fapt). Și grav este că nimeni nu știe încă ce vrea să facă și practic în privința oricărui lucru. Ce vrea să facă, de exemplu, în Palestina? Serios, în Gaza? Și cu palestinienii? Și chiar în privința tarifelor: vrea să negocieze, dar în privința a ce?”
Cum ați defini aceste o sută de zile?
„Aș spune haotic. Incertitudinea generală s-a abătut asupra unui context deja dificil care ar fi avut nevoie de orice mai puțin decât această incertitudine globală despre viitor. Riscul este ca, în fața incertitudinii lui Trump, să rămână certitudinile unui Xi, ale unui Putin, ale unui Netanyahu, care sunt certitudini belicoase. Poate puțin mai puțin ale lui Xi, dar cine știe. Dacă ar izbucni cu adevărat un alt război, cel de la Khasmir între indieni și pakistanezi, două puteri nucleare să nu uităm, și China ar fi implicată, răsturnând nu doar tabla de șah, am putea spune că avem împlinirea unei profeții pe care Michael Howard, un mare cercetător al istoriei militare, o făcuse când a spus în timpul unei conferințe, cu umorul englezesc obișnuit, că, având în vedere ceea ce se întâmpla în lume (erau anii șaptezeci, cu Războiul Rece, China în fierbere, conflictul din Vietnam, cele două Corei divizate și dușmane) se aștepta ca Asia să întoarcă favoarea Europei implicând-o în două războaie mondiale. Au trecut cincizeci de ani și elementele de incertitudine sunt încă acolo, nu numai că nu au fost rezolvate, dar se agravează”.
Și cum au schimbat aceste o sută de zile Europa și Italia?
„Europa, cel puțin în ceea ce privește discuțiile, are o conștientizare mai mare a ceea ce trebuie făcut. Italia s-a agățat de un Trump aparent benign, care, însă, ne impune și nouă obligații. Nu am înțeles dacă guvernul italian vrea să urmeze valul european de conștientizare sporită. Mi se pare că încă vrea să stea în afara acestui proces. Poate fi în regulă dacă procesul din Europa merge prost, dar dacă se adâncește și devine realitate, va trebui atunci să ne reglam conturile. Poate că Meloni ar putea fi mai mult în fluxul european, dar are probleme în cadrul majorității sale. Și mă enervează puțin că acesta este principalul motiv pentru care suntem marginali în dezbaterea europeană. Pentru că faptul că suntem marginali nu este un basm spus de opoziție, chiar suntem.”
