„Inadecvat”: astfel, Președintele Republicii, Sergio Mattarella, a definit salariile în ultimele zile și, mai general, remunerarea muncii, deși, spre deosebire de ceea ce s-a relatat în presă din cauza unei neînțelegeri, el nu a spus niciodată că salariile erau „insuficiente”. Dar inadecvat în ceea ce privește ce? A pune această întrebare este departe de a fi superfluă, deoarece, în primul rând, ar trebui să începem de aici.
Ce este salariul și când este „adecvat”?
În primul rând: ce este sau ce ar trebui să fie salariul? Mulți cred că un salariu adecvat ar trebui să le permită celor care lucrează cel puțin un nivel de trai decent și, prin urmare, se încadrează într-un fel de drept civil.
Acesta este gândul care vine din cultura catolică ce ia în considerare aspectele de solidaritate, aș spune chiar și pe cele morale, mult mai mult decât pe cele economice. Este de la sine înțeles că acesta este un gând răspândit atât în clasa politică, cât și în clasa sindicală. Gândește-te doar cum încercăm mereu cu dinții și cu unghiile să apără fiecare loc de muncă, întotdeauna și în orice caz, să existe confirmarea temeiniciei unei astfel de afirmații.
Nu: salariul este, sau ar trebui să fie în primul rând, răsplata pentru bogăție care a contribuit la producerea în cadrul unei activități economice care operează pe o piață liberă (activitate privată) sau contribuie la această activitate prin legi și inițiative administrative care o facilitează și o promovează (activitate publică). Numai în acest caz salariul atribuie lucrătorului o parte din averea suplimentară produsă. În orice alt caz, salariul este finanțat integral sau parțial prin transferul averii produse anterior și atribuite altora, așa cum se întâmplă de obicei atunci când intervin direct sau indirect resursele publice sau, mai rău, când aceste resurse lipsesc și se recurge la îndatorare (transferând astfel povara către generațiile viitoare). În ambele cazuri, daunele colaterale sunt produse prin oprirea impulsului către o stare fiziologică înlocuirea inițiativelor de producție pentru a face loc celor care sunt mai eficienți și productivi din când în când.
Salariile sunt o față a declinului italian
După ce am făcut această clarificare, este în consecință să putem afirma că salariile – și iertați-mă pentru sinteza extremă – sunt foarte adecvate: adecvate capacității sistemului de producție de a le susține nu doar și nu atât în termeni monetari, ci mai ales în termeni de putere de cumpărare. Problema se schimbă, așadar: salariile corespund bogăției pe care sistemul de producție este capabil să o genereze, iar dacă luăm în considerare faptul că această bogăție nu a crescut de ani de zile, putem afirma cu calm că atunci da: sunt adecvate atât în termeni absoluți, cât și în termeni relativi la ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în țările cu care ar putea avea sens să ne comparăm.
Nu sunt adecvate în comparație cu ceea ce ar fi putut fi și mai ales în comparație cu un concept larg răspândit conform căruia încă suntem o țară din bogata Europă, bogat, avansat. A fost o vreme când Italia se îndrepta fericită în această direcție, dar de ani de zile nu s-a mai întâmplat așa și ar trebui să existe o conștientizare mult mai mare a acestui lucru; ani de zile Evoluțiile salariale sunt doar o parte a unui declin general, din păcate nu doar economică, a Italiei noastre.
Care sunt acestea cauzele acestui declin e ceva prea bine cunoscut. Rugăciunea ejaculatorie despre „micul este frumos”, despre costurile energiei, despre birocrația numeroaselor birocrații, despre incapacitatea antreprenorială de a face să crească numeroasele întreprinderi mici sau chiar mijlocii de succes măcar la nivel european, ineficiența justiției, ineficiența școlilor și a învățământului universitar odată cu proliferarea universităților pseudo-private care au fost puse în situația de a concura cu universitățile de stat mult mai serioase și așa mai departe; lucruri pe care toată lumea le știe, cel puțin cei care frecventează instituții media precum cea în care mă citești.
Ceea ce lipsește și nu ar trebui să lipsească dintr-un sistem de democrație deplină și conștientă este legătura logică conform căreia toate acestea sunt... rezultatul alegerilor și politicilor pe care diverse guverne le-au urmat în ultimele decenii cu acordul alegătorilor; este rezultatul Voturi exprimate bazate pe personalisme, propagandă mediatică și promisiuni himerice; Este rezultatul unei regresie culturală (școlar, social) ceea ce a dus la anihilarea așa-numitelor corpuri intermediare cu consecința că majoritatea alegătorilor votează pentru un lider (nici măcar pentru un partid) cu același spirit și din motive nu mai argumentate decât cei care susțin o echipă de fotbal.
Salarii și costuri cu energia
Un exemplu și vom încheia. O cauză a acestui declin – una printre multe – este exorbitantul costuri energetice care ne penalizează producțiile și reduce veniturile familiilor. Îndreptându-ne privirea către majoritatea celorlalte țări europene, este ușor de observat că „greșeala” a fost să votăm pentru „Nu” energiei nucleare bazate pe analize pripite și partizane care au lăsat loc unor promisiuni ecologiste himerice. Iată: o parte semnificativă a inadecvării salariilor în raport cu așteptările, speranțele și ambițiile celor care muncesc este dată și de costul acelei alegeri de a spune „nu” energiei nucleare. Este persoana care a bifat căsuța „nu” pe buletinul de vot conștientă de legătură? Dacă ar fi așa, am fi deja pe drumul cel bun, dar speranța are foarte puțină bază.
Ca și în cazul energiei nucleare, la fel este și cu alte obstacole care s-au acumulat în timp limitarea potențialului de creștere al sistemului de producție și odată cu aceasta puterea de cumpărare a familiilor. Logica sistemului de piață în care este inserat sistemul nostru economic nu lasă loc pentru alternative. Să fim serioși: până când nu începem să slăbim acea frână, declinul va continua inexorabil și Salariile vor fi din ce în ce mai inadecvate comparativ cu așteptările muncitorilor, dar adecvat realității condițiilor economice, politice și sociale ale Italiei noastre.
