Acum 34 de ani, 9 ,noiembrie 1989 zidul Berlinului s-a prăbușit care a marcat sfârșitul, dintr-o singură lovitură, al divizării Germaniei și al Războiului Rece între Est și Vest.
În acea seară mii de oameni au început să o facă urcă și dărâmă zidul care despărțise Berlinul de Europa timp de 28 de ani, de la construirea sa în 1961. Demolarea zidului a simbolizat sfârşitul diviziunii între Lumea occidentală și blocul comunist, aflat deja în declin din cauza perestroikei lui Mihail Gorbaciov și a revoltelor din alte țări est-europene, precum Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și România, alături de protestul din Piața Tiananmen din China din 1989.
28 de ani de diviziune
Zidul Berlinului, simbol al Cortinei de Fier în timpul Războiului Rece, are a divizat Berlinul timp de 28 de ani, din 13 august 1961 până în 9 noiembrie 1989. Era o structură fortificată 155 de kilometri lungime și 3,6 metri înălțime, cu un șanț de șanț adânc de încă 3,5 metri și doi pereți de beton armat, însoțiți de o „fâșie a morții” de câteva zeci de metri lățime, supravegheată militar de Germania de Est cu câini de pază, sârmă ghimpată, 302 turnuri de control și 14 mii de paznici.
În perioada în care a fost ridicat Zidul Berlinului, acestea au avut loc în jur de 5.000 de încercări de evadare încununat cu succes de cetăţenii est-germanilor spre Berlinul de Vest. Se estimează însă că cel puțin 133 de oameni au fost uciși (deși unii spun că numărul ar putea fi mai mare de 200).
De ce a fost creat Zidul?
După cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul Conferinței de la Ialta din 1945, Berlinul a fost împărțit în patru sectoare controlat de Uniunea Sovietică, Statele Unite, Regatul Unit și Franța. Sectorul sovietic, cel mai mare, includea districtele de est ale Berlinului.
În 1948, Uniunea Sovietică a încercat să ocupe întregul oraș prin „blocada Berlinului”, provocând un răspuns din partea aliaților care au înființat un pont aerian pentru alimentarea sectoarelor vestice. În 1949, cele trei sectoare vestice au devenit parte integrantă a Germaniei de Vest și au fost înconjurate de Germania de Est, devenind o insulă.
Inițial, i cetăţenii din Berlin se puteau circula liber în toate zonele, dar pe măsură ce relațiile dintre Est și Vest s-au deteriorat, mișcările lor au fost limitate. În 1952, granița dintre Germania de Est și Germania de Vest a fost închisă, dar atracția sectoarelor occidentale a crescut pentru cetățenii din Est, ducând la un aflux de peste 2,6 milioane de oameni spre Occident între 1949 și 1961.
În încercarea de a opriexod din Germania de Est, the regimul comunist a început construirea zidului din Berlin în noaptea dintre 12 și 13 august 1961. Inițial a fost făcut din sârmă ghimpată, dar în curând au fost folosite elemente prefabricate din beton și piatră pentru a crea prima generație a zidului care a înconjurat complet Berlinul de Vest, transformând sectoarele vestice într-o insulă înconjurată de teritoriile estice. URSS și-a reușit scopul. Între 1962 și 1989 cu construcția zidului au emigrat doar cinci mii de oameni.
Ultimul simbol al Războiului Rece
Zidul Berlinului, simbol al Războiului Rece iar a Cortinei de Fier a reprezentat ultima cetate căzută, rămânând ca simbol a regimului dur al Republicii Democrate Germane (DDR), alcătuită din limitări ale libertății, mișcării, libertății de gândire, grație spionajului și activității polițienești fără precedent a temutului Stasi.
Un sistem care nu a vrut să se resemneze cu căderea, în ciuda tuturor semnalelor fără echivoc venite din lumea de acum fost sovietică și din indiferența proprie a lui Gorbaciov, care l-a izolat pe președintele Consiliului de Stat al Republicii Democrate Germane Erich Honecker, forțându-l să gestioneze singur criza (și colapsul economic) și să demisioneze cu câteva zile înainte de căderea Zidului. Nu înainte de a fi suferit însă umilirea finală, respectiv cererea de împrumut de la „inamic”, prospera Germanie de Vest condusă de Helmut Kohl, care l-a acordat în schimbul facilitării tranzitului între cele două Berlinuri.
9 noiembrie 1989: zidul se prăbușește
În după-amiaza zilei de 9 noiembrie 1989, Egon Krenz, secretarul general al Partidului Comunist German de Est, hotărâse deschide noi puncte de trecere de-a lungul liniei de separare. Cateva ore mai tarziu, Gunter Schabowski, purtătorul de cuvânt al regimului, s-a prezentat pentru a răspunde la întrebările jurnaliştilor străini, printre care şi italianul Riccardo Ehrman, corespondent ANSA la acea vreme. El a fost cel care i-a pus lui Schabowki întrebările fatidice: „De ce nu recunoașteți că măsurile luate pentru reglementarea călătoriilor nu funcționează și sunt o greșeală?”.
În timpul acestei conferințe de presă, de fapt, Schabowski a anunțat că cetățenii din Est ei ar putea trece granița, dar nu avea informații detaliate despre cum și când ar fi posibil acest lucru. Purtătorul de cuvânt nu a înțeles că este o intenție și nu un fapt și s-a dezechilibrat, permițând oricum să se întâmple ceea ce s-ar fi întâmplat mai devreme sau mai târziu. Deci la 18,53, L 'timpul pentru o poveste, când Ehrman apasă cu întrebarea care va duce la sfârșitul RDG („Când va fi dărâmat Zidul?”), Schabowski răspunde „Ab sofort”, imediat. Și mai adaugă „Unverzueglich”, imediat. Acesta a fost momentul care a dus la prăbușirea definitivă a Zidului Berlinului.
Anunțul a dus la un val de entuziasm în rândul cetățenilor din Orient care s-au repezit la punctele de trecere a frontierei, obligându-i pe grăniceri să-i lase să treacă. În câteva minute toate canalele de televiziune din lume au documentat Berlinul de Vest invadat de mii de cetățeni neîncrezători și înveseliți din Est.
La poalele Zidului, mulți cetățeni au luat fragmente în amintirea acestui moment. În această atmosferă festivă, notele lui Beethoven se amestecau cu cele ale lui Bach, provenind din Checkpoint Charlie, unde celebrul violoncelist Mstislav Rostropovici a cântat o suită la violoncelul pe care-l adusese de la Paris. Rostropovici închiriase un avion privat pentru a ajunge cât mai repede la Berlin, de unde scăpase cu douăzeci de ani mai devreme. Fără uniformă de poliție din epoca de est sau vest vizibil în mulțime, care se deplasa liber într-un spațiu în care accesul era interzis cu câteva ore mai devreme, cu riscul arestării și chiar pierderii vieții.
În zilele și săptămânile următoare a devenit un ritual să ajungi la Berlin pentru a dărâma zidul și a lua bucăți din el: acești oameni erau numiți Mauerspechte (care în germană înseamnă literal „vârfurile de perete”).
În anul următor, la 21 iulie 1990, Roger Waters, liderul Pink Floyd, a organizat un concert spectaculos pentru a sărbători căderea Zidului, punând în scenă un spectacol live de Wall.
Germania era reunificată oficial la 3 octombrie 1990, când cele cinci state din fostul teritoriu RDG s-au reconstituit și au aderat la Republica Federală Germania (Germania de Vest).
