„Nu poți repeta trecutul!”. „Bineînțeles că poți, bătrâne.” Acestea sunt replicile cruciale ale unuia dintre cele mai semnificative dialoguri ale „The Great Gatsby„de Francis Scott Fitzgerald (1896-1940), care tocmai a a împlinit 100 ani.
Gatsby se confesează lui Nick Carraway, naratorul, pe impunătoarea terasă a vilei sale, situată vizavi de cea a lui Daisy Buchanan, de cealaltă parte a Long Island-ului.
În fiecare noapte, Gatsby stă hipnotizat de lumina verde emis de farul de pe cheiul Buchanan. Îi dezvăluie lui Nick planurile sale pentru femeia pe care o iubește și pe care a iubit-o: intenționează să readucă totul la starea inițială a despărțirii lor forțate, de acum cinci ani.
Ce este? Idealism, nebunie sau iluzia fericită a unui bogat din Epoca de Aur? O epocă tragică de aur care astăzi revine să rezoneze precum refrenul unui vechi cântec swing. Sau este Gatsby un ratat fără speranță? Un parvenu ca Julien Sorel?
Chiar și astăzi, Romanul lui Fitzgerald este frapant prin actualitatea sa. Descrierea Americii anilor 1920 reflectă în mod surprinzător trăsături ale societății americane contemporane, evidente în modul în care gândesc și acționează mai multe personaje.
Un roman veșnic verde
Conform bazei de date „Cele mai mari cărți din toate timpurile”, care agregă în timp real 582 de clasamente publice și liste de lectură, „Marele Gatsby” este în prezent... cea mai recomandată carte printre operele literare din întreaga lume.
Precede „Ulise” de James Joyce, „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust, „O sută de ani de singurătate” de Gabriel García Márquez și „De veghe în lanul de secară” de J. D. Salinger.
De la publicarea sa, romanul lui Fitzgerald s-a vândut peste 30 de milioane de exemplare, depășind orice altă operă literară a timpului său. În 1945 a fost lansată într-o ediție specială de buzunar, cu un tiraj de 150.000 de exemplare destinate trupelor americane.
Lotusul Alb Sezonul 4
La următorul sezon al emisiunii „Lotusul Alb” Ar putea fi o reinterpretare contemporană a romanului „Marele Gatsby”. Cred că Mike alb, creatorul seriei, ar putea chiar să ia în considerare această idee.
Iresponsabilitatea, superficialitatea, ignoranța și indiferența totală a bogaților față de consecințele acțiunilor lor sunt elemente comune acestor două universuri narative, deși îndepărtate în timp și spațiu.
Unul, „Marele Gatsby”, cufundat în epoca de aur hedonistă și goală a capitalismului fordist, celălalt, „Lotusul Alb„în era lucioasă, nevrotică și haotică a capitalismului financiar și informațional postindustrial.”
Fericirea de aur a bogaților
În ambele narațiuni, Personajele bogați par surprinzător de fatue. Să luăm romanul lui Fitzgerald pentru care autorul în vârstă de 28 de ani se gândise inițial la titlul „Trimalcion în West Egg”.
Unde Trimancione este personajul din Satyriconul lui Petronius care este cufundat într-un lux exagerat și vulgar. West Egg este numele fictiv al vârfului vestic al insulei Long Island, unde se află reședința princiară a lui Trimalchio/Gatsby.
Jay Gatsby
Gatsby (bani noi) a cumpărat casa aceea pentru că are vedere la conacul lui Daisy Buchanan, o fată pe care o iubea înainte de a merge la război, cu singura intenție ca ea să apară la una dintre petrecerile lui fastuoase, recurente.
O idee pe cât de romantică și obsesivă, pe atât de absurdă. Au trecut cinci ani de la despărțirea lor. Între timp, au avut loc un război mondial, o căsătorie și ascensiunea meteorică a lui Gatsby către o bogăție opacă și misterioasă.
Vila are și o mare bibliotecă gotică, cu panouri sculptate, transportate dintr-un castel în ruine. Bibliotecarul confirmă că cărțile sunt autentice, nu seturi de carton, așa cum s-ar putea crede.
Tom Buchanan
Tom Buchanan, un membru bigot, rasist și lăudăros al aristocrației americane (vechea avere), dintr-un simplu capriciu, schimbă mașinile cu Gatsby, în ciuda posibilității de a călători împreună în același vehicul.
„Nu cred că este suficientă benzină”, a obiectat Gatsby. „E multă benzină”, a spus Tom. S-a uitat la indicator. – „Și dacă rămân fără, pot să mă opresc la o farmacie. În ziua de azi poți cumpăra orice dintr-o farmacie.”
Oprirea necesară pentru realimentare declanșează o secvență de evenimente tragice care pecetluiesc soarta „marelui” Gatsby, care își găsește epilogul în apă, un element recurent din „Lotusul Alb”.
Daisy Buchanan
Daisy Buchanan, soția răsfățată și nestatornică a lui Tom, este mișcată până la lacrimi când miroase cămășile moi de in, mătase și flanel pe care Gatsby, iubirea niciodată uitată a orașului Louisville, i le aruncă în față cu duzina.
„Am un bărbat în Anglia care îmi cumpără hainele”, spune Gatsby cu o nonșalanță perfectă. „Îmi trimite o mostră la începutul fiecărui sezon, primăvara și toamna.” Și cu asta umple două dulapuri.
Daisy este incapabilă să își asume vreo responsabilitate. Faptul că l-a călcat pe iubitul soțului ei îi provoacă un șoc doar puțin mai intens decât cel provocat de un pahar de șampanie călduță băut într-o seară fierbinte de vară.
Bebelușul Warren
Un alt exemplu al monotoniei aurite a bogaților se găsește în „Frăgezimea e noaptea”. Bebelușul Warren, și el o femeie cu avere — să zicem o Dupont — ar vrea să o căsătorească pe sora ei, Nicole, care a suferit o traumă profundă, cu un medic.
„Planul” este de a o introduce pe sora fermecătoare în lumea universitară din Chicago, astfel încât să se „îndrăgostească de un doctor bun” care să „o poată supraveghea câțiva ani”. Fitzgerald scrie:
„Dick [Diver] a fost cuprins de o criză de ilaritate. Familia Warren voia să-i cumpere lui Nicole un doctor. Nu avea rost să-și facă griji pentru Nicole când puteau să-i cumpere un doctorițoi drăguț și proaspăt vopsit.”
„Idealismul” lui Gatsby
Îi suntem recunoscători lui Fitzgerald pentru încercarea sa lucidă de a răscumpără caracterul său fermecător, transformând vanitatea în idealitate și realitatea în vise, la fel cum bursele de criptomonede convertesc moneda reală în valoare abstractă.
Fitzgerald scrie: „Adevărul este că Jay Gatsby din West Egg, Long Island, se născuse dintr-o concepție platonică despre sine. Era un fiu al lui Dumnezeu – trebuia să se pună în slujba unei frumuseți ostentative, vulgare, asemănătoare unei prostituate.”
Și continuă: „Așadar, a inventat împreună cu Jay Gatsby genul care putea fi inventat de un tânăr de șaptesprezece ani și a rămas fidel acestei concepții până la sfârșit.” El este un tip mitologic pe care autorul îl vede ca împlinirea visului american.
Forța care îl animă pe Gatsby nu este idealismul misionar și universal al lui Fitzcarraldo, care vrea să escaladeze un munte pentru a-l aduce pe Caruso la băștinașii Amazonului, ci un impuls solipsist, narcisist, copilăresc.
Marea Avere
Poate că tocmai priceperea romanului de a atenua aspectul tragic îl face atât de actual. Într-un secol de succes editorial, a știut 4 adaptări cinematograficenenumărate adaptări televizate, Aoperă și două musicaluri.
De când a intrat în domeniul public acum patru ani, a generat un val de continuări, prequel-uri și rescrieri de amatori, o dovadă în plus că estetica visului rupt continuă să exercite o atracție durabilă.
Gatsby supraviețuiește ca mit și pentru că dezamăgire blândă: maschează lăcomia cu nostalgie, ruina cu strălucire și transformă autodistrugerea într-un gest romantic, seducător și, ca atare, dezamorsat social.
În realitate, Fitzgerald, bogat, frumos și blestemat, nepăsător și iresponsabil, distruge tot ce-i înconjoară și apoi își întoarce privirea. Acesta este tocmai nucleul tematic al poeticii scriitorului.
Adaptările cinematografice din 1926 și 1949
în 1926la doar doi ani de la lansarea romanului, Hollywood-ul a făcut un film de 80 de minute din asta, pierdut astăzi. Fitzgerald a considerat-o dezamăgitoare: spectacol și petrecere, dar fără profunzime psihologică. „„E îngrozitor”, a scris el.
În perioada postbelică, cultura populară americană a devenit o mașină de nostalgie. Anii 20, o perioadă de optimism și veselie înainte de sosirea unor vremuri mai întunecate, au oferit un teren ideal pentru roman.
în 1949, Paramount a produs o nouă adaptare cinematografică, regizat de Elliott Nugent, care a accentuat latura noir a poveștii. Alan Ladd El este interpretul perfect al unui Gatsby rece, deziluzionat, chinuit și dur.
Obsesia lui Gatsby pentru Daisy este mai puțin idealizată, mai disperată, aproape vinovată. Acest film, la fel ca cel din 1926, a fost considerat mult timp pierdut, dar în 2012 o copie a fost din fericire recuperată.
Clasicul din 1974
în 1974 Paramount a propus o nouă adaptare încredințată Francis Ford Coppola și Jack Clayton pentru regie, cu o distribuție notabilă, inclusiv Robert Redford precum Jay Gatsby și Mia Farrow cu Daisy Buchanan.
Redford interpretează un Gatsby măsurat, romantic, elegant și conștient tragic, aproape sacru, în timp ce Farrow este perfect în redarea evanescnței și nevrozei lui Daisy. Coppola creează un contrast clar între cei doi.
Decorurile și costumele, de o calitate excepțională, i-au adus filmului două premii Oscar pentru „Cel mai bun design de producție” și „Cel mai bun design de costume”, dar scenariul excesiv de liric al lui Coppola nu a convins Academia.
...și cea hip-hop din 2013
în 2013, regizorul australian Baz Luhrman se confruntă cu romanul, oferindu-ne o adaptare barocă, asurzitoare și în stilul lui Trimalchio, care condimentează povestea cu elemente muzicale ce îi sporesc impactul.
„Cheia acelui Gatsby”, scrie criticul AO Scott, „este muzica. Coloana sonoră este un colaj de pop și rap contemporan – de Lana Del Rey, Florence and the Machine, Beyoncé și alții – produsă executiv de Jay-Z.”
Interpretarea lui DiCaprio, vibrantă de energie și vitalitate, este totuși marcată de melancolia personajului, consumată de căutarea unui vis irealizabil. Setările sunt puternice din punct de vedere vizual.
Secvența în care DiCaprio flutură un pahar de șampanie și pare să-l ofere publicului cu un zâmbet lupesc a devenit un meme online. Filmul este o „lectură hip-hop a personajului”, scrie AO Scott
Fitzgerald le are pe toate
Luhrmann face o intervenție interesantă, făcând ca naratorul Nick Carraway este un fel de alter ego al autorului, cu amintiri povestite unui analist, un stil care face trimitere la instabilitatea psihologică a lui Fitzgerald.
Un scriitor care a reușit să inventeze unele dintre cele mai frumoase titluri din literatura universală: „De partea asta a paradisului”, „Epoca jazzului”, „Idaho-ul meu privat”, „Marele Gatsby”, „Noaptea e blândă”, „Ultimul magnat”.
Vis, dragoste, bani, cădere, speranță, ambiții, căutarea identității, singurătate, deziluzie, frustrare, aspirații spulberate și critică socială: Fitzgerald chiar le are pe toate.
