În teorie, președintele francez Emmanuel Macron și omologul brazilian Calmar au foarte puține în comun: primul ar putea fi fiul celui de-al doilea și are o experiență de bancher, în timp ce colegul său sud-american este un fost sindicalist metalurgist și o figură de referință pentru grupurile radicale de stânga din întreaga lume. De fapt, însă, cei doi se întâlnesc adesea, își fac selfie-uri, schimbă complimente reciproce care se apropie de demonstrațiile de afecțiune și sunt uniți și de împrejurarea de a fi doi lideri în declin substanțial, de fapt neîncrezători de electoratul lor și în scădere de popularitate, precum și expirându-și mandatul. Acesta este motivul pentru care ambele se grăbesc să închidă numeroasele dosare deschise dintre Franța și Brazilia, două țări care, cu luminile stinse, construiesc o alianță profitabilă pe axa euro-atlantică în vremuri de criză internațională, de relații dificile cu Washingtonul din cauza tarifelor vamale și a altor probleme și de pacte comerciale iminente între UE și America de Sud.
Divergențe internaționale între Ucraina și Orientul Mijlociu
Mai mult, ceea ce îi separă pe Lula și Macron sunt tocmai pozițiile care trebuie ocupate pe tabla de șah internațională: francezul este unul dintre principalii aliați aiUcraina și, prin urmare, critici ai președintelui rus Vladimir Putin, care l-a primit în schimb pe președintele brazilian la Moscova acum câteva săptămâni cu toate onorurile cazului, pecetluind un parteneriat care este încă foarte solid, în ciuda presiunilor din partea Occidentului. De fapt, Lula condamnă invazia rusă, dar cu prudență, fără a cere în mod deschis capul prietenului său Putin (cele două țări sunt, de asemenea, aliate în BRICS, iar Brazilia va găzdui summitul la începutul lunii iulie), acționând în schimb ca ambasador pentru o propunere de pace. Dimpotrivă, Palatul Elysée se străduiește să condamne dur Israel pentru ceea ce se întâmplă în Fâșia Gaza, în timp ce Lula insistă asupra unei poziții mai clare și mai decisive pro-palestinian în comunitatea internațională. Președintele brazilian a fost însă sedus de primirea lui Macron de acum zece zile la Paris, când, pentru această ocazie, Tour Eiffel a fost iluminat cu culorile drapelului brazilian. Faptul a stârnit ironia presei braziliene, care a vorbit despre „Bromance” (adică fraternitate romantică) și despre un Lula care, împreună cu soția sa Janja, care devenise o prietenă apropiată cu Brigitte, își „gâdilau ego-ul”.
Amazon: Un miliard de dolari intenționează să îl protejeze, dar benzina este tentantă
Mediul înconjurător a fost pe masa discuțiilor la întâlnire, în primul rând, deoarece câteva zile mai târziu cei doi au mers la Nisa pentru Conferința ONU privind Oceanul, unde Macron a spus că „Groenlanda nu este de vânzare” și a îndemnat încă o dată Brazilia să facă mai mult pentru a proteja Amazonul: „Lula face multe, dar planul Petrobras (al cărui acționar majoritar este guvernul brazilian, ed.) de a extrage petrol din delta Amazonului nu este bun pentru climă”. Pe scurt, președintele francez își asumă lupta împotriva forajelor în Amazonia, dar în același timp încheie acorduri care implică Amazon și Petrobras însăși. Gigantul petrolier este, de fapt, acuzat că a aruncat înapoi în mare o bună parte din gaz natural extras, pentru a produce mai mult țiței, dar această practică are un impact devastator asupra mediului, iar Parisul a intervenit în această chestiune, determinând Engie să semneze un acord cu compania braziliană Origem Energia pentru depozitarea subterană a gazelor naturale. Macron s-a dovedit a fi „generos” lansând împreună cu Lula un program comun de finanțare a bioeconomiei în Amazonul brazilian și Guyana Franceză: cele două țări au alocat 1 miliard de euro, dar, în același timp, Franța are intenții mai puțin nobile în acest domeniu.
Închisoarea de maximă securitate din Guyana și goana după aur
În timp ce Macron își făcea selfie-uri cu Lula la Trocadero, ministrul său al Justiției, Gerard Darmarin, se afla în Guyana Franceză, care are o graniță de 730 de kilometri cu Brazilia, și a anunțat... închisoare de maximă securitate pentru teroriști, în stilul Guantanamo, în mijlocul pădurii amazoniene, deși pe pământ francez. Tot în Guyana, mineritul ilegal de aur este larg răspândit, contribuind la aceeași defrișare pe care Parisul și Brasilia pretind că o combat: prin exploatarea forței de muncă braziliene de culoare, în fiecare an până la 10 mii de tone de aur, într-o țară cu o suprafață de doar 85 de mii de metri pătrați. Prietenia dintre cei doi lideri a intervenit și în această privință: în ianuarie au semnat un acord pentru a urmări „ADN-ul” aurului care iese din Guyana. Și în fața tuturor acestor interese și a acestei prietenii ostentative, ce cere Lula în schimb? Simplu: ca mult așteptatul acord UE-Mercosur să fie ratificat cât mai curând posibil, față de care tocmai Franța - împreună cu Italia - opune cea mai mare rezistență, în fața protestelor din lumea agricolă.
Și ce își dorește Lula? Acordul UE-Mercosur și investițiile
Acordul, așteptat pentru 25 de ani, a fost semnat de fapt în 2024. Summitul istoric de la Montevideo, în Uruguay, unde se dusese însăși Ursula Von der Leyen, dar încă nu este eficientă. Pentru Brazilia, un exportator gigant de materii prime agroalimentare și penalizat de taxele lui Trump, este o înțelegere de aur care trebuie încheiată rapid. Și nu se termină aici: prietenul său Emmanuel a făcut ca firmele franceze să promită să investească în frumusețea 100 miliarde de reale, puțin sub 20 de miliarde de euro, în Brazilia în următorii cinci ani. Deja astăzi, 1.300 de companii transalpine operează în țara vorbitoare de limbă portugheză, ceea ce garantează 500 de mii de locuri de muncăSpre comparație, Italia, care are legături istorice și culturale mult mai strânse cu Brazilia decât Franța, aduce o mie de companii în țara sud-americană, unele dintre ele fiind adânc înrădăcinate, precum Enel, Tim, Leonardo, Fiat, Pirelli, Campari, Barilla. Însă astăzi relațiile cu cea mai puternică țară din punct de vedere economic, de la Mexic în jos, sunt din ce în ce mai reci.
