Incendiul de la furnal Taranto, un fapt complet anomal în istoria fierului și oțelului, pune sub semnul întrebării nu numai viitorul celui mai important sit din Mediterana, ci și al orașului în sine Industria siderurgică italiană care riscă să se limiteze total la fier vechi, cuptoare electrice și produse „lungi”, mai puțin strategice decât așa-numitele „plate” și supuse constant concurenței din partea țărilor bogate în energie, structurate pe costuri mult mai mici decât salariile și serviciile europene.
Prin urmare, marele preocupare politică, cel puțin din partea cea mai atentă la perspectivele industriale și de producție ale țării și ale sectoarelor productive care își bazează certitudinile de piață și pe furnizarea de oțel de înaltă calitate, pe siguranța livrărilor și a prețurilor. Sectoarele noastre mecanice de înaltă tehnologie, construcții avansate și construcții navale au dreptate să trăiască aceste zile cu neliniște și (adesea) disperare.
Timp de ani, istoria conducerii fostelor mari oțelării publice (Taranto și Piombino în primul rând) a fost subliniată de un rozariu nesfârșit de promisiuni și eșecuri duse la bun sfârșit de grupuri public-private multicolore de diverse tipuri, promovate prin ajutoare publice substanțiale și prin angajamente promise și niciodată respectate nici măcar de către realitățile politice locale și din același sindicatele. Mai devreme sau mai târziu, după euforia primelor zile și speranțele obosite de armonie productivă, au început să reapară interese vechi, privilegii de diferite feluri, isterie ecologică și așa mai departe. În fruntea protestului cartiere la graniță și, inevitabil, intervențiile restrictive ale judiciar dreptul penal și civil. La capătul liniei se află TAR-urile a jumătate din Italia.
De dragul țării noastre, să lăsăm deoparte numele și prenumele antreprenorilor italieni, francezi, indieni, englezi, ruși, până la ultimul Atzeri al... Baku Steel a apărut la Taranto în ultimele săptămâni, dar nu știm cu ce dorință ia frâiele a uzinei de astăzi, după dezastrul de la furnal. Povești și evenimente care au dus la eșecuri constante ale proiectelor inițiale și la pierderi mari pentru contribuabilii italieni.
Dar să ne amintim de Riva. Expropriați pe nedrept din Taranto (așa cum va reiese ani mai târziu), urmăriți prin mandate de arestare din partea judiciar Taranto și prin cele mai imaginative și inaplicabile ordonanțe ale TAR-urilor din jumătatea Italiei, fără niciun sprijin din partea numeroaselor și zgomotoaselor sindicate care au înflorit și au fost susținute între zidurile fostelor fabrici de stat, chiar și industriașii din Lecco au fost nevoiți să cedeze. Astăzi, familia Riva și fiii lor continuă să producă oțel în jumătate de Europă cu succes și profit, răzbunând istoria orașului Taranto cu fapte și rezultate.
L "Italia își dorește și poate deveni centrul energetic al Europei, în inima Mediteranei, care a devenit strategică pentru toți. Cu siguranță are un rol important în reconstrucția Ucrainei și a Orientului Mijlociu. Planifică investiții strategice în infrastructura sa logistică și de servicii. Are natura geografică de a fi ramificație a întregii Europe către lumea Sudului și a Estului. Te poți gândi să câștigi această provocare fără oțel? Poți crede că este este suficient să te bazezi pe provizii turcești sau chinezești? Clasa noastră politică trebuie să răspundă la aceste întrebări și, fără nicio echivoc, lumea de dincolo de porțile Tarantoului, convinsă definitiv că doar cu ferme și măslini nu se poate ajunge departe.
Mută satul și salvează planta. există precedente în alte părți